S-au încălzit după pauză!
Dimensiune font:
Formaţia ieşeană a obţinut singurul succes din deplasare în etapa a VIII-a a Ligii I de futsal, dispunând cu 8-3 (3-3) de Bukovina Vicov graţie golurilor înscrise de Toni (3), Valentin Pricop (două), Adrian Călugăreanu, Andrei Despan şi Ionuţ Chifan (autogol, câte unul). Echipa ieşeană, condusă de antrenorul Nelu Stancea, a evoluat în următoarea componenţă: Ioan Grigoraş - Andrei Despan, Toni, Valentin Pricop, Radu Pisică, apoi Adrian Călugăreanu, Mario Şchiopu, Radu Guţu şi Robert Bicer (17 ani). „Jucătorii noştri au crezut că vor câştiga doar prin simpla prezenţă pe teren. Nu a fost aşa, deoarece am condus cu 2-0 şi apoi am fost conduşi cu 3-2, reuşind să egalăm la pauză. În repriza a doua ne-am arătat însă valoarea şi am învins la cinci goluri diferenţă, îndeplinindu-ne astfel obiectivul propus pentru ultimele două partide disputate, cel de 6 puncte acumulate din tot atâtea posibile. Aşteptăm cu încredere partida din runda următoare, de pe teren propriu, cu puternica echipă din Deva”, a declarat preşedintele ieşean Mihai Tudorache.
ACS Futsal Poli Iaşi ocupă locul 7 din 10 grupări, cu 9 puncte, la patru puncte diferenţă de Imperial Wet Miercurea Ciuc, ocupanta locului 6, ultimul ce asigură calificarea în play-off.
Etapa viitoare, ultima a turului, echipa ieşeană va primi mâine, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă, vizita celor de la Autobergamo Deva. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau