Simona Halep a renunțat la colaborarea cu unul dintre antrenori!

HALEP   04 (1)

Dimensiune font:

| 06-05-2021 13:05

Deja fostul antrenor al sportivei clasate pe locul trei în ierarhia mondială a tenisului feminin a transmis că nu există un motiv punctual care a dus la încheierea colaborării și a recunoscut că a trăit o experiență ”fenomenală” alături de Simona Halep.
Simona Halep a renunțat la colaborarea cu Artemon Apostu-Efremov

”Nu pot găsi un motiv evident, ci mai degrabă este o colaborare care a ajuns la sfârșit, după multe provocări legate atât de programul competițional, cât și de restricții legate de pandemie.

O colaborare cu un jucător de asemenea calibru este o experiență fenomenală și sper să fi reușit să o învăț atât de multe pe cât am învățat eu fiind în această echipă. Darren (n.r. Darren Cahill) este un mare antrenor și să îl am alături a fost o inspirație majoră”, a explicat Artemon Apostu-Efremov, potrivit AS.ro.

Simona Halep a început oficial colaborarea cu Artemon Apostu-Efremov în decembrie 2019, iar acum, când parteneriatul a ajuns la final, antrenorul a evidențiat drept cele mai importante momente din această perioadă Australian Open 2020, când sportiva a ajuns în semifinale, unde a cedat la Garbine Muguruza, și trofee cucerite la Dubai, Praga și Roma.

”Este greu de evidențiat un singur moment. Cu siguranță, turneul din Australia sau cele câștigate la Dubai, Praga și Roma au fost printre cele mai frumoase”, a recunoscut Artemon Apostu-Efremov.

Simona Halep va continua, cel puțin deocamdată, să lucreze cu un singur antrenor, australianul Darren Cahill, care i-a fost alături și la Madrid, unde sportiva a fost eliminată în optimi de Elise Mertens, 6-4, 5-7, 5-7.

După eliminarea de la Madrid, pentru Simona Halep urmează participarea la competiția WTA 1000 de la Roma, programată în perioada 10 - 16 mai, în direct pe canalele Digi Sport. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:37

%ANUNTSPECIAL%
Lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 200/89/2011, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui şi C.E.C. Bank Sucursala Vaslui, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „GENIALUL” S.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Alexandru cel Bun, bl. 187, sc. C, et. 2, ap. 12, judeţul Vaslui, cât şi terenul proprietatea lui Cordunianu Tudorel, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, ADRESA, Componenţa/Observaţii, Valoare - lei- 1. Construcţia C2 – magazin, birou, spaţiu odihnă, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui, suprafaţă construită 130,96 m.p., iar terenul pe care este amplasată construcţia nu aparţine debitoarei, 24.720,00 2. Bunuri mobile, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui Vitrină frigorifică Mondial Elite, Rafturi PAL, Birou-masă PAL, Raft pâine lemn, Cântar electronic, Casă de marcat Datecs MP55A, 1.165,00. Preţul de pornire la licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârii Adunării creditorilor din data de 23.03.2021. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile debitoarei va avea loc la data de 18.06.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv la până la data de 16.07.2021. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile şi 2.000 lei din valoarea activului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei pentru bunurile imobile şi 50,00 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0335/566.035, 0727/850.575, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zemeș, str. Principală, nr. 200, Zemeș, judeţul Bacău, telefon 0234383037, fax 023438330, email adp@zemes.ro, persoană de contact Alupei Teofil. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Spațiu nr. 1 (boxă), în suprafață de 16,03 m.p., ce face parte din imobilul Piață Zemeș, strada Principală nr.160, proprietate publică a Comunei Zemeș, pentru activități economice comerț sau servicii. Închirierea se face conform H.C.L. 82/17.05.2021, si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in Caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: de pe site-ul www.zemes.ro sau de la sediul U.A.T. Comuna Zemeș. 3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, U.A.T. Comuna Zemeș, strada Principală nr. 200, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 lei, se poate achita numerar la casieria UAT Comuna Zemeș. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 14/06/2021, ora 13.00. 4. Informații privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 23/06/2021, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Zemeș, strada Principală, nr. 200, județul Bacău. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar. 5. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 24/06/2020, ora 10.00, la sediul UAT Comuna Zemeș, str. Principală nr. 200, județul Bacău. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4, tel: 0234/514419, fax 0234/525211, email tr-bacau-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 26/05/2021
EuroBusiness LRJ ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr.120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 24.06.2021, 01.07.2021, 08.07.2021, respectiv 15.07.2021, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd.Magheru, nr.31, et.1, cam.25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobile, proprietatea debitoarei: BUNURI IMOBILE, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA), Proprietate imobiliară, cu destinație industrială, situată în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 96,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, nr. cad. 77045,CF nr. 77045 a Mun. Brăila și Construcția C1-grup social, nr. cad. 77045-C1, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, Sc la sol=93,00 mp și Sc desf=279,00 mp, cu regim de înălțime S+P+1E; 19.279,60. Proprietate imobiliară, cu destinație industrială, s ituată în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, CF nr.72141 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 580,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, nr.cad.3362, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Construcția C1-spațiu producție și sediu, nr.cad.3362-C1, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=367,89 mp și Sc desf=735,78 mp, cu regim de înălțime P+1E,Construcția C2-centrală electrică, nr.cad.3362-C2, CF nr.72141a Mun. Brăila, Sc la sol=13,99 mp, cu regim de înălțime P și Construcția C3-atelier, nr.cad.3362-C3, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=36,67 mp, cu regim de înălțime P. 43.048,00. Proprietate imobiliară, teren și construcții cu destinație nerezidențială, situată în Localitatea Eforie Sud, Str. Eternității nr.1, Jud. Constanța, CF nr.102530 a localității Eforie Sud, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 950,00 mp din acte (972,00 mp măsurat), amplasat în Loc.Eforie Sud, Str. Eternității, nr.1, Jud. Constanța, CF nr.102530 a localității Eforie Sud, nr.cad.102530, Construcția C1(construcție fără acte)-locuință, nr.cad.102530-C1, Sc=123,00 mp, Construcția C2(construcție fără acte)-magazie, nr.cad.102530-C2, Sc=8,00 mp, Construcția C3(construcție fără acte)-spații cazare, nr.cad.102530-C3,Sc=32,00 mp, Construcția C4-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4, Sc=43,00 mp, Construcția C5-umbrar, nr.cad.102530-C5, Sc=26,00 mp, Construcția C6-grup sanitar, nr.cad.102530-C4, Sc=10,00 mp; Construcția C7-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4,Sc=6,00 mp, Construcția C8-spații de cazare, nr.cad.102530-C8, Sc=90,00 mp, Construcția C9-magazie, nr.cad.102530-C9, Sc=5,00 mp, Construcția C10-spațiu comercial și locuință, nr. cad.102530-C10, Sc=57,00 mp și Construcția C11(construcție fără acte)-spații de cazare, nr.cad.102530-C11, Sc=58,00 mp. 79.807,60. Prețurile nu includ TVA, urmând a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, (alin.2),l it.F, din Codul Fiscal,în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON,TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON,deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini,urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail :vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activelor imobile este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, 0729.292.746, mail: vanzari@lrj.ro, office.is@lrj.ro, telefon:0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail:paula.stoian@fanyon.ro.
Castigatoare surpriza la turneul WTA de la Berlin! Trofeul a ajuns la o sportiva venita din calificari
21/06/2021 09:37

 Jucatoarea rusa Liudmila Samsonova, locul 106 WTA, venita din calificari, a castigat, duminica, turneul de categorie WTA 500 de la Berlin. Samsonova a invins-o in finala pe sportiva elvetiana Belinda B ...

WTA: Coborâre pentru Simona Halep și Sorana Cîrstea în ierarhia pentru Turneul Campioanelor - România, cinci sportive în TOP 100 mondial
21/06/2021 08:59

 Sorana Cirstea si Simona Halep au inregistrat coborari in ierarhia pentru Turneul Campioanelor, cele două fiind in afara TOP 20. Romania mai are cinci sportive in TOP 100 al clasamentului WTA. Jucă ...

Costel Enache vine marţi la Iaşi cu gânduri mari
20/06/2021 21:01

Duminică după amiază, toate site-urile şi publicaţiile online au dat ca "ştire oficială", unele ca "exclusivă", că fosta glorie a Ceahlăului Piatra Neamţ, Costel Enache, este noul ...

Costel Enache este noul antrenor al CSM Politehnica Iași
20/06/2021 20:00

Săptămana aceasta au fost rezolvate problemele legate de componentele organelor decizionale la nivelul grupării retrogradate in liga secundă. Cezar Honceriu, Cristi Amironesei, Vlad Ciobanu, Florin Briaur s ...

Ce cauta Nadia Comaneci acasa la Benone Sinulescu:
20/06/2021 10:00

In urma cu 45 de ani, Nadia Comaneci rescria istoria giminasticii, castigand prima nota de 10.00 din istoria acestui sport. Performanta de la Montreal i-a adus faima Nadiei, insa din perspectiva vietii de zi c ...

Cand e primul meci al Simonei Halep la Wimbledon
20/06/2021 09:47

Simona Halep s-a retras de la turneul de la Bad Homburg si ramane fara meci pe iarba inaintea turneului de Grand Slam de la Londra. Simona Halep a anuntat ca nu poate participa la Bad Homburg intrucat mai resi ...

Euro 2020: Spania vs Polonia 1-1 / Gerard Moreno a ratat un penalty - Ibericii, locul trei în Grupa E
20/06/2021 00:02

 Nationala Spaniei a jucat deja două meciuri la Campionatul European de fotbal, dar incă nu a obtinut prima victorie. Reprezentativa pregătită de Luis Enrique a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul ...

Rasturnare incredibila de scor in cel mai frumos meci de la EURO 2020. Cat s-a terminat Portugalia - Germania
19/06/2021 20:59

Reprezentativa Portugaliei, detinatoarea trofeului, a fost invinsa, sambata, cu scorul de 4-2 (2-1), de selectionata Germaniei, intr-un meci disputat la Munchen, in grupa F a Campionatului European. Lusitanii a ...

Euro 2020: Surpriza turneului - Ungaria, egala campioanei mondiale (1-1 vs Franța)
19/06/2021 20:37

 Nationala Frantei, campioana mondială en-titre, a fost tinută in sah de selectionata Ungariei, sambătă, pe Puskas Arena din Budapesta, scor 1-1, in Grupa F a Campionatului European de fotbal. Fiola ...

Euro 2020: Anglia, ținută în șah de Scoția (0-0 pe Wembley)
19/06/2021 00:03

 Aflată printre favorite la inceputul competitiei, Anglia nu străluceste la Campionatul European de fotbal. Reprezentativa pregătită de Gareth Southgate a terminat la egalitate, scor 0-0, partida dispu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei