Sorana Cîrstea, triumf spectaculos la Transylvania Open în finala cu Răducanu! A primit trofeul de la Halep: „N-am mai trăit așa ceva”
Sorana s-a impus fără drept de apel, în două seturi, scor 6-0, 6-2, într-o partidă care a durat doar 64 de minute. Campioană la US Open în 2021, Emma Răducanu nu a fost deloc în formă în acest duel, iar Cîrstea a bifat astfel titlul cu numărul 4 al carierei.
Simona Halep, ambasador al turneului, a fost cea care i-a oferit trofeul Soranei. „În primul rând, vreau să-i mulțumesc Simonei pentru acest premiu. Este un vis împinit să primesc această cupă de la ea.
Și apoi voi începe cu dumneavoastră. Mi-ați făcut cea mai frumoasă săptămână a vieții. Suportul dumneavoastră mi-a dat aripi în această săptămână. Ați fost absolut minunați și, chiar dacă o să mă repet, am spus ieri că joc tenis de la 4 ani. Sunt jucătoare profesionistă de 20 de ani, dar o săptămână ca aceasta nu am trăit niciodată.
Și vreau să vă mulțumesc pentru fiecare emoție, fiecare încurajare, fiecare îmbrățișare. Înseamnă enorm pentru mine și toate aceste amintiri vor sta cu mine pentru tot restul vieții. Vă mulțumesc din inimă! Emma, voi vorbi în română, știu că înțelegi. Felicitări pentru o săptămână minunată. Ne bucurăm enorm să te avem aici la Cluj și sper că vei reveni și vei ridica acest trofeu într-o zi.
Este cel mai bun turneu WTA 250 din lume, iar pentru noi, jucătoarele, și mai ales pentru românce, este o mândrie să putem avea un asemenea turneu. Așa cum s-a zis la început, sunt peste o mie de oameni care iau parte la acest turneu, de la copii de mingi, oameni care se văd, oameni care nu se văd. Și vreau să le mulțumesc tuturor pentru eforturile pe care l-au depus.
Și încă o dată, așa cum am spus, acesta este ultimul meu an. În 8 luni de zile mă voi retrage, însă mă voi retrage un om fericit și asta este datorită acestei săptămâni. Vă mulțumesc din suflet pentru tot, sunteți absolut minunați!”, a declarat Sorana Cîrstea după meci, la Pro Arena.
Emma Răducanu: „M-ați făcut să simt ca acasă”
„Vreau să le mulțumesc tuturor copiilor de mingi, tuturor celor din spate, lui Patrick (n.r. - Ciorcilă, directorul turneului) pentru tot. Se muncește foarte mult în spate și, de asemenea, mulțumesc publicului.
M-ați făcut să mă simt ca acasă săptămâna aceasta, așa că vă mulțumesc. Îmi pare rău că nu am putut să dau tot ce am mai bun.
Felicitări și Soranei, ai avut o săptămână incredibilă. Joci un tenis incredibil. Nu știu dacă acesta este ultimul tău turneu la Cluj, aici, dar știu că va fi în top, așa că felicitări pentru tot.
A trecut ceva timp de când am ținut un discurs după o finală. Au trecut vreo 4 sau 5 ani de la ultima mea finală, așa că înseamnă mult pentru mine”, a transmis Răducanu.
La finalul declarației, Emma a ținut să spună câteva cuvinte și în limba română: „Mulțumesc publicului și felicitări pentru Sorana!”.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Perspective pentru duelul dintre România și Turcia în drumul spre Mondialul din 2026
Gică Hagi și-a cedat acțiunile de la Farul!Gică Popescu, noul acționar majoritar! „Regele” a scăpat de ultimul obstacol în drumul spre națională
Ce-a avut de spus Gigi Becali despre Mirel Rădoi după 0-0 cu Metaloglobus: ”Nu mă pricep. Las specialistul să vedem ce face...”
”Suntem Moș Crăciun! Noi trebuie să le dăm mingea să o bage în poartă”. Declarația zilei în Superliga
La Iaşi se joacă derbyul Diviziei A de handbal feminin
Tir sportiv - Cei mai buni în ţară
Succes meritat şi calificare în Turneul semifinal pentru Stomart U18
Copiii-minune ai scrimei ieșene au electrizat competiția U23 și au urcat pe podium
Fotbal, Liga 3. Iașul poate plasa două echipe în play-off
Poli Iași își putea spăla toate păcatele sezonului, în Ghencea!Programul din play-out
FOTBAL Premieră: 11 meciuri în aceeași zi, de la aceeași oră. Poli pleacă azi spre București. Meciul cu Steaua, de mâine, va fi televizat
La o cană cu tuș
Iașul și Odesa, alianță în plin război!
Alarmă pe Autostrada Moldovei! Șantierele trebuie să lucreze zi și noapte ca să nu pierdem bani europeni!
Preot grec condamnat pentru delapidare, portretizat pe Catedrala Veche din Iași
Meci nebun în playout! Botoșani juca în 10 și era condusă la intrarea în prelungiri! Ce a urmat a fost total nesperat
Scorul demografic al României: câte două decese la fiecare naștere
Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii
CURS BNR: Euro și dolarul scad puternic.
De ce vor merge tramvaiele pe partea stângă a străzii Sf. Lazăr, spre Hală? Cum se va circula „în cerc” pe traseul Palat-Pd. Roș-Sf. Lazăr-A. Panu?
Rate mai mari la credite
Banii publici s-au lipit de conturile nevestei lui Relu Fenechiu! Consoarta pușcăriașului primește sute de contracte fără licitație. În doar câteva zile a pus mâna pe 720.000 de lei
Furt masiv de energie, în Moldova!
Iranul lansează un avertisment direct României privind o posibilă implicare militară alături de SUA
Teleormanul sfidează România!Fără echipă în primele două ligi, inaugurează stadion de 10 milioane de euro, dar se închide fabrica de rulmenți: 800 de șomeri noi
Scandal la Finanțele din Iași: cinci funcționari ai ANAF prinși reprezentând firme private
Ana Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Focșani 2026: Festivaluri și atracții VR în Vrancea
Perspective pentru duelul dintre România și Turcia în drumul spre Mondialul din 2026
Doar două şcoli din judeţul Iaşi nu au organizat simularea Evaluării Naţionale
Titluri Horror și Thriller care Maximizează Tehnologia PS5
Ghid complet pentru alegerea plăcii de păr potrivite: ce trebuie să știi înainte să o folosești
România a pierdut aproape 10.000 de pensionari în februarie 2026. Cât a fost pensia medie
PSD Iaşi acuză Consiliul Judeţean de lipsă de responsabilitate, după ce ambulanţele nu au putut ajunge la doi pacienţi din cauza noroiului de pe un drum judeţean / Un bebeluş şi un bărbat au murit înainte de sosirea echipajelor medicale
FOTO - „Câtă frunză și iarbă!” Zeci de camioane UMB surprinse pe șantierul A7 Bacău – Pașcani
Medicamente noi pentru pacienții bolnavi de cancer
S-a aflat, în sfârșit, motivul afecțiunilor provocate de vaccinul împotriva Covid-19: Mulți oameni au avut de suferit
La Iași apare prima „pădure fără frontiere”!
Dacă Adam și Eva nu ar fi mușcat din fructul oprit...
Bronz național pentru Stomart Iași! Parcurs spectaculos al echipei U17 la turneul final
2 pauză, 1 final. Prietenii știu de ce!
Ploaie de miliarde de la buget pentru autostrăzile din Moldova!
Sistemele medicale cedează: tot mai multe femei se confruntă cu anxietate severă
La o cană cu tuș
Armata română scoate la concurs sute de posturi – Salarii nete de aproape 30.000 de lei pe lună
La o cană cu tuș
Autostrăzile Moldovei prind viteză
Iașul pierde 17 clase de gimnaziu, dar câștigă 40 de clase de liceu!
Aplica acum la Gloria Agency – Studio videochat Bucuresti cu cele mai bune conditii din industrie
Intestinul ne controlează stresul, somnul și starea de spirit
Descoperă cum Soft2Bet stabilește standardul global pentru iGaming responsabil.
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
Guvernul declanșează reforma totală: audituri, reduceri de cheltuieli și puteri noi pentru primării
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Fasole bătută cu ceapă călită — Rețeta tradițională românească de post
Statul nu este interesat de relele tratamente aplicate minorilor!
Ghid complet pentru alegerea plăcii de păr potrivite: ce trebuie să știi înainte să o folosești
Politehnica Iași, ciuca bătăilor pe stadioanele sătești
Ferească Dumnezeu și Alah de „făcătorul de pace” american!
AUTO
Câte categorii are un permis? Iată ce vehicule pot conduce șoferii și care sunt condițiile pentru obținerea carnetului
Motorina ținută mult în canistre expiră și poate distruge motorul? Un expert din Iași explică cât timp rămâne sigură și ce greșeli trebuie evitate
Intersecția din Iași care reprezintă un pericol pentru pietoni și șoferi! Recent, a avut loc un accident, însă oricând se poate repeta
Modelul Dacia care amenință Europa! E o lovitură totală pe piața auto. SUV-ul e peste Kia, Hyundai, Nissan, VW sau Mazda
45 de minute la Pilot Garage și știi exact tot ce trebuie despre mașina pe care vrei s-o cumperi
Modelele care „rup” topul mașinilor cu kilometraj măsluit în România. Care sunt însă mărcile pe care escrocii le evită?
Timp liber
Iranul lansează un avertisment direct României privind o posibilă implicare militară alături de SUA
Scandal la Finanțele din Iași: cinci funcționari ai ANAF prinși reprezentând firme private
Titluri Horror și Thriller care Maximizează Tehnologia PS5
Originile Battle Royale: De la Moduri la Popularitate Globală
Îmbunătățește-ți setup-ul: Investițiile mici care îți transformă rutina de gaming
Cum mecanica construcției face Fortnite diferit de alte shootere
Ultima Ora
La o cană cu tuș
Iașul și Odesa, alianță în plin război!
Alarmă pe Autostrada Moldovei! Șantierele trebuie să lucreze zi și noapte ca să nu pierdem bani europeni!
Preot grec condamnat pentru delapidare, portretizat pe Catedrala Veche din Iași
Meci nebun în playout! Botoșani juca în 10 și era condusă la intrarea în prelungiri! Ce a urmat a fost total nesperat
