Tony Da Silva (Poli): „Nu trebuie să greșim la jucătorii pe care îi aducem”

tony1111

Dimensiune font:

| 19-06-2025 11:19

* tehnicianul lusitan, în vârstă de 44 de ani, susține nu ar fi acceptat acest post dacă nu avea încredere că poate aduce promovarea la Iași * acesta își dorește să formeze o echipă competitivă la Iași, iar pentru asta în Copou voir ajunge jucători ambițioși

Tony Da Silva a revenit în postura de antrenor la ACSM Poli, a ajuns deja la Iași și speră să poată readuce echipa în prima ligă în vara anului viitor.

Tehnicianul portughez susține că, anul trecut, a plecat de la Poli în momentul în care a simțit că ierarhia la club nu mai era respectată și în niciun caz nu a fost dat afară. „Am plecat pentru că nu puteam accepta niște lucruri. La club există o organigramă, este președintele, antrenorul și după e restul. Nu se poate ca jucătorul să aibă mai multe puteri... Acum va fi altfel. Asta e condiția clară. Până la urmă, dacă am fost invitat încă o dată să revin, însemnă că lumea a știut că am avut dreptate. Lumea știe că am competența, că sunt omul potrivit și din punct de vedere uman, dar și ca antrenor, că pot să aduc ceva în plus la echipa asta”, a spus Tony Da Silva.

Tehnicianul lusitan, în vârstă de 44 de ani, susține nu ar fi acceptat acest post dacă nu avea încredere că poate aduce promovarea la Iași. Acesta își dorește să formeze o echipă competitivă la Iași, iar pentru asta în Copou voir ajunge jucători ambițioși. „Trebuie să găsim niște jugători care au foame de performanță, care să tragă de ei, pentru cariera lor. Obiectivul clar este promovarea în prima ligă și trebuie să facem asta pas cu pas. Trebuie să ne reorganizăm, să facem o echipă bună și să luăm pas cu pas. Echipe precum Voluntari, Craiova, Corvinul au o bază, dar noi trebuie să reconstruim. Lucrăm la acest lucru. Nu avem un buget foarte mare, toată lumea știe de problemele clubului, dar avem o responabilitate mare și nu trebuie să greșim la jucătorii pe care îi aducem”, a transmis Tony Da Silva.

„Antrenorul portughez în vârstă de 44 de ani a semnat un contract pe un an, iar principalul său obiectiv este să revină în prima ligă a României, după retrogradarea confirmată în ultimele săptămâni”, a publicat presa din Portugalia.

Daniel LEONTE

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Licit. com. Filipesti, spatiu comercial 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 12391 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214.562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 12.391 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/27, in intravilanul comunei Letcani, sat Letcani, F.N, CF nr. 65331, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 61/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200 Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 18.08.2025, ora 15.30. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str.Elena-Doamna nr.1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 10.000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214,562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 10.000 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/99, in intravilanul comunei Letcani, satului Letcani, F.N, CF nr. 65737, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 62/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19.08.2025, ora 15.30. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 20.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str. Elena-Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Raucesti, teren 17000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, telefon 0233/788.003, fax 0233/788.239, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com, cod fiscal 2614236. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 17.000 mp, categoria de folosinta pasune in zona Sarbi-Ungheni, situat in extravilanul comunei Raucesti, satul Ungheni, inscris in CF 53240, nr. cadastral 53240, teren apartinand domeniului public al Comunei Raucesti, conform H.C.L. Raucesti nr. 54/26.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Comunei Raucesti, Compartimentul Juridic, in baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comunei Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria Comunei Raucesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.07.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 25.07.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, Sala de sedinta. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Judecatoria Targu Neamt, Bld. Mihai Eminescu, bl. M11, Sc. C, parter, judetul Neamt, telefon 0233/790.844, fax 0233/790.696, e-mail: jud-targuneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 02.07.2025.
Pas greșit pentru U Cluj, în campionat. Cine l-a încurcat pe Sabău
19/07/2025 22:06

 Formatia Universitatea Cluj a remizat, sambătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa UTA Arad, intr-un meci din etapa a doua a Superligii. UTA a deschis scorul prin Zsori, in minutul 30. Pentru U. Clu ...

FCSB, undă verde de la UEFA Forul european a aprobat cererea campioanei pentru duelul cu Shkendija
19/07/2025 18:52

  FCSB - Shkendija. UEFA a acceptat cererea ros-albastrilor pentru partida retur cu Shkendija. FCSB - Shkendija va fi liveTEXT pe GOLAZO.ro si in direct pe Antena 1, miercuri, 30 iulie, cu ince ...

Când va avea loc „Finalissima” 2026, prima confruntare între Lionel Messi și Lamine Yamal
19/07/2025 12:01

 Federatiile din Argentina si Spania au ajuns la un acord privind perioada in care se va disputa editia 2026 a „Finalissima”, duelul dintre campioana Europei si castigătoarea Copa America. Edi ...

FC Hermannstadt – Metaloglobus 2-2
18/07/2025 21:28

 FC Hermannstadt si Metaloglobus au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat la Sibiu, vineri, in etapa a doua din SuperLiga. Gruparea sibiană era văzută drept mare favorită, insă calculele h ...

Poli Iași, două victorii în aceeași zi!
18/07/2025 07:21

 Retrogradată recent din Superligă, Politehnica Iasi a reusit astăzi două victorii de moral in Bulgaria, unde se află in perioada de pregătire. Prima victorie a fost consemnată in partida de la amia ...

Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, în sferturi la Iași Open
17/07/2025 21:22

Ziua de joi a fost una fastă pentru romance la UniCredit Iasi Open, turneu de categorie WTA 250 dotat cu premii totale de 239.212 de euro. Romania a avut trei reprezentante in optimile probei de simplu, Sorana ...

Primele adversare ”grele” pentru FCSB în Liga Campionilor. Lista echipelor cu care poate juca în turul 3. Când e tragerea la sorți Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Primele adversare ”grele” pentru FCSB în Liga Campionilor. Lista echipelor cu
17/07/2025 15:55

 KF Shkendija, campioana Macedoniei de Nord, va fi adversara formatiei FCSB in turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a invins echipa galeză The New Saints cu scorul de 2-1, d ...

RedBull se pregătește de o nouă schimbare de piloți, a treia din sezonul 2025 de F1
17/07/2025 11:48

 Odată cu indepărtarea lui Christian Horner, Helmut Marko a recastigat controlul asupra liniei de piloti de la RedBull, iar austriacul ia in considerare o nouă schimbare, a treia, din actualul sezon al ...

Poli Iași cere intrarea în insolvență, după eșecul concordatului preventiv
17/07/2025 10:14

  Clubul de fotbal Politehnica Iasi a solicitat oficial iesirea din procedura de concordat preventiv si intrarea in insolventă, in conditiile in care nu a reusit să respecte angajamentele financiare asu ...

16/07/2025 20:41

  FCSB joacă in turul doi preliminar din Liga Campionilor cu Shkendija, campioana din Macedonia de Nord, după 4-3 la general in fata ceelo de la Inter Club D'Escaldes. Meciul nu se va ved ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei