Trei fotbalişti de la CSM Poli Iaşi n-au rămas cu echipa, unul va fi învoit!
Dimensiune font:
După egalul, 0-0, de miercuri deara, din deplasarea cu Dinamo Bucureşti, Flavius Stoican a rămas la Bucureşti cu 19 jucători la dispoziţie pentru meciul cu Concordia Chiajna, programat duminică, de la ora 21:00, în contul penultimei etape a sezonului. Nu este însă vorba de fotbaliştii care s-au simţit rău după masa de prânz dinaintea jocului - Rusu, Cioinac, Qaka -, antrenorul secund Adrian Kerezsy fiind şi el afectat.
Mihalache, Bădic, ambii cu probleme medicale, şi Frăsinescu, menajat, s-au întors dimineaţă la Iaşi, dar nu este exclus ca la ora jocului să rămână 18 fotbalişti în lot. Nascimento ar putea fi învoit, dar se pare că meciul cu Dinamo ar fi ultimul pentru mijlocaşul care a confirmat la CSM Poli. „Am demarat discuţiile cu Nascimento pentru a rămâne în continuare la Iaşi, dar mi-a spus că mai întâi vrea să afle poziţia celor de la Levski Sofia, grupare cu care este sub contract şi care îi plăteşte un salariu de 15.000 de euro”, ne-a declarat Adrian Ambrosie, preşedintele executiv al formaţiei ieşene, care a menţionat că, deşi şi-a asigurat menţinerea în Liga 1 după meciul cu Dinamo, echipa n-a mai venit acasă pentru că i-a fost oferită o zi gratis de cazare la hotelul din Snagov unde înnoptează la meciurile susţinute la Bucureşti şi în apropierea sa şi astfel cheltuielile până la jocul cu Concordia au fost contrabalansate de banii care ar fi fost plătiţi pentru biletele de avion. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau