Tunurile pe jucători după înfrângerea cu Academica! Care este situaţia lui Teja
Dimensiune font:
Preşedintele executiv Adrian Ambrosie l-a anunţat vineri pe antrenorul Mihai Teja că jucătorii vor primi săptămâna viitoare măcar unul din cele două salarii restante, dar această veste n-a avut ecoul scontat în vestiar din moment ce CSM Poli a pierdut cu 0-1, în deplasare, cu Academica Clinceni. „M-am zbătut cât am putut pentru a face rost de bani pentru salarii, dar jucătorii au rămas datori după meciul cu Academica. N-am văzut la ei motivaţie, determinare, parcă erau mai mult cu gândul la mini-vacanţa de câteva zile pe care au primit-o după meci decât la joc”, ne-a declarat Ambrosie, care a menţionat că postul lui Mihai Teja nu se află în pericol. „Vom analiza în cadrul Comitetului Director cauzele care au dus la această înfrângere şi vom vedea dacă este sau nu cazul să trecem la sancţiuni”, a precizat preşedintele executiv de la CSM Poli Iaşi, formaţie care va relua pregătirile miercuri dimineaţă. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau