VIDEO/UPDATE A venit şi prima victorie în ultima verificare din Antalya pentru CSM Politehnica Iaşi

1poli

Dimensiune font:

| 23-01-2020 20:55

UPDATE: CSM Poli Iaşi - Mladost Lucani 1-0 (1-0). Golul a fost înscris de Klimavicius în minutul 29.

 

 

Trupa lui Mircea Rednic se apropie de finalul cantonamentului din Antalya, unde a ajuns pe 12 ianuarie şi unde de ieri s-a alăturat şi preşedintele executiv Adrian Ambrosie. Astăzi este programat ultimul meci de verificare, al treilea după ce jocul de marţi, cu Aha, din Turkmenistan, a fost anulat. Adversara formaţiei ieşene va fi Mladost Lucani, situată pe locul 9 în Serbia. În primele două partide de verificare, CSM Poli a remizat fără gol cu Kukesi, liderul Albaniei, şi a încheiat tot la egalitate, 1-1 (0-1) cu Sumqayit (locul 4 în Azerbaidjan), golul fiind reuşit de Omoh (venit din prima ligă a Suediei), fotbalist care a reuşit să impresioneze de la chiar prima sa apariţie. A marcat la doar trei minute după ce a fost trimis pe teren în premieră pentru echipa ieşeană, iar după alte două minute a mai creat o fază spectaculoasă, când i-a pus mingea pe tavă în centrul careului lui De Iriondo, dar finalizarea acestuia a lăsat atunci de dorit. De Iriondo pare deja a fi un mijlocaş central de nădejde, aşa cum celălalt argentinian venit la Iaşi în această iarnă, Chacana, îl concurează deja cu succes pe Platini în banda dreaptă. Şi de atacantul Luckassen se vorbeşte în termeni laudativi, iar tot la nivelul atacului se pare că, aşa cum v-am mai informat deja, tânărul Zaharia, care a fost împrumutat de la începutul sezonului la Ozana Tg. Neamţ, în Liga a III-a, va fi păstrat de Rednic în Copou, aşa că lotul cu care va fi atacată partea a doua a sezonului este în mare parte conturat.

 

Citeşte şi: UPDATE Ultimele întăriri pentru Rednic sunt aşteptate la ultimul amical!

 

Echipa pe care antrenorul de la CSM Poli Iaşi o va alinia astăzi ne-ar putea oferi şi mai multe repere pentru formula cu care va fi abordată prima partidă oficială a anului, cea cu FC Viitorul, programată pe 3 februarie, de la ora 20:00, în Copou, în închiderea etapei a XXIII-a a Ligii 1. Primele două opţiuni în poartă rămân, ca şi până acum, Târnovanu (eligibil Under 21, dar care aparţine de FCSB) şi Rusu, iar după renunţarea la Gallego postul de fundaş dreapta pare lăsat în grija lui Onea (Under 21), deşi acolo mai poate juca şi Grădinaru (fost ultima oară la Chiajna), până să fie transferat un jucător experimentat. În centrul liniei de fundaşi vor evolua Mihalache şi Frăsinescu, dar cu şanse egale la titularizare se prezintă Klimavicius (fost la Dinamo, unde a fost adus tot de Rednic), iar ca fundaş stânga se va alege între A. Radu şi Şerban din moment ce ieşeanului Bădic nu i se mai oferă şi ultima şansă!

Mijlocaşii centrali Breeveld şi Passaglia par a trece în umbra lui De Iriondo şi nu este exclus să mai apară un mijlocaş central, pentru ca pe dreapta să concureze Platini şi Chacana, iar pe stânga titular incontestabil pare a fi Omoh, însă Popadiuc n-ar trebui să renunţe să spere. În linia de mijlocaşi nu trebuie uitaţi F. Cristea, Horşia şi Longher (format la Dinamo, de unde a fost împrumutat la FC Botoşani în prima parte a sezonului), mai ales că sunt eligibili Under 21.

În atac, primele variante sunt A. Cristea şi Luckassen, iar dacă nu va mai fi adus un atacant atunci cu siguranţă Zaharia va fi păstrat în lot, mai ales că la nevoie pot fi avansaţi Omoh, Chacana şi Platini. Dragoş GAŞPAR

 

Sursa video: CSM Politehnica Iași

 

Sursa foto: CSM Politehnica Iaşi

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Irina Bulmaga şi Miruna Lehaci participă la Campionatul European
19/04/2024 07:32

Cele două şahiste ale clubului CSM Iasi 2020 se numără printre cele aproape 200 de jucătoare din 35 de ţări care vor evolua la a 24-a editie a Campionatului European de sah feminin – senioare 2024. ...

Handbal feminin, Divizia A - Turneul final va avea loc la Iași
19/04/2024 07:24

Municipiul Iaşi va fi gazda Turneului final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovare in primul eşalon, in perioada 10-12 mai, a hotărat federaţia de specialitate. Echipa CSM Iaşi 2020 este califi ...

FC Politehnica Iași, rătăcită în căutarea imposibilului
19/04/2024 04:01

* Politehnica Iasi – FC Voluntari, sambătă, 20 aprilie, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” * fotbalistii din Copou se află intr-o situatie cu adevărat dramatică, avand nevoie ...

A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de me ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matem ...

Stefanos Tsitsipas a câştigat turneul ATP de la Monte Carlo
14/04/2024 18:54

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas a caştigat pentru a treia oară in cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după ce l-a invins duminică pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4 , in finala a ...

Poli Iași - Dinamo: meci de totul sau nimic!
14/04/2024 06:00

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, in această seară, cu incepere de la ora 18,15, pe Stadionul Arcul de triumf, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal * desi ...

Casper Ruud l-a învins pe Novak Djokovic şi va juca finala la Monte Carlo
13/04/2024 21:31

Tenismanul norvegian Casper Ruud l-a invins sambătă pe numărul unu mondial, sarbul Novak Djokovic, in trei seturi, 6-4, 1-6, 6-4, şi va juca finala turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu pr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei