Un derby mai ciudat ca niciodată! CSM Politehnica Iaşi - FC Botoşani (ora 20:30)
Dimensiune font:
Ultimul meci al turului Ligii 1 este programat diseară, dar ce meci! Statutul de derby al Moldovei pică într-un fel în plan secund din moment ce gazdă la Botoşani într-un meci cu FC Botoşani este chiar CSM Politehnica Iaşi. „Jucăm acasă şi trebuie să câştigăm”, a spus antrenorul Mihai Teja, în timp ce omologul său de la FC Botoşani, Marius Croitoru, a precizat: „Joc acasă, pregătesc meciul ca pe unul jucat acasă!”. Ambele echipe sunt acasă la Botoşani sau se simt ca acasă, dar dintre ciudăţeniile acestei dispute, pe care vi le-am prezentat mai pe larg în cursul săptămânii trecute, o reţinem pe cea legată de vestiare. Gruparea ieşeană s-a oferit să le ofere fotbaliştilor de la FC Botoşani vestiarul gazdelor, acolo unde ei se echipează dintotdeauna, dar nu va fi posibil. „Ni s-a spus că noi suntem gazde şi, în consecinţă, să ocupăm vestiarul gazdelor. Am fi vrut să le cedăm vestiarul, dar ni s-a explicat că este neregulamentar”, a precizat Adrian Ambrosie, preşedintele executiv al CSM Politehnica Iaşi. Aşadar, FC Botoşani va merge în vestiarul pe care scrie „OASPEŢI” şi probabil că nici plăcuţele de pe uşile de la intrările în cabine nu pot fi schimbate între ele pentru ca totuşi echipa pregătită de Marius Croitoru să intre acolo unde de regulă ajunge şi cu ochii închişi. „Noi suntem oaspeţi, tratăm echipa Iaşului ca echipă gazdă, ne vom schimba în vestiarul oaspeţilor”, a menţionat antrenorul de la FC Botoşani.
Revine Breeveld, lipseşte Frăsinescu!
Formaţia botoşăneană se pare că se află în conflict cu membrii galeriei, însă un rezultat bun cu CSM Poli Iaşi ar fi un pas spre împăcare, dar şi trupa lui Teja nici nu concepe să nu câştige meciul. Ea a parcurs deja şase partide la rând fără victorie în campionat, dar egalul de la Craiova înregistrat etapa trecută i-a dat o doză de încredere ce ar merita speculată. Revenirea lui Breeveld după patru etape de absenţă este cumva umbrită de indisponibilitatea lui Frăsinescu, dar Teja are suficiente variante la dispoziţie pentru a alcătui echipa câştigătoare.
Titular în ultimele patru meciuri oficiale, unul fiind în şaisprezecimile Cupei României, tânărul portar Târnovanu va fi probabil preferat pentru ca Teja să îl folosească în câmp doar pe Horşia ca al doilea fotbalist Under 21 din formula de start. Absenţa lui Frăsinescu din centrul liniei de patru fundaşi va conduce probabil la un cuplu de stoperi alcătuit din Mihalache şi Diallo. Mihalache a jucat „închizător” cât a lipsit Breeveld, fotbalist care, deşi nu a ajuns la capacitatea maximă privind pregătirea fizică, probabil va fi titularizat alături de Loshaj în faţa fundaşilor, unde pe dreapta prima şansă la titularizare o păstrează Gallego, iar pe stânga se anunţă ceva concurenţă între Bădic şi A. Radu.
Teja urmează să se hotărască dacă îi va trimite din primul minut pe teren pe A. Cristea şi Bălan. Dacă atacant central va fi Bălan, atunci A. Cristea va juca în centrul liniei de mijlocaşi în care Platini va juca pe dreapta, iar Horşia pe stânga. În cazul în care A. Cristea va fi cel mai avansat om de la CSM Poli Iaşi, atunci în spatele vârfului va fi folosit Passaglia. „Din punctul meu de vedere, în momentul de faţă Bălan este mai periculos decât A. Cristea...”, a declarat fundaşul central botoşănean Miron, iar răspunsul lui Andrei Cristea nu s-a lăsat aşteptat: „Miron să se uite foarte atent la Bălan şi pe mine să mă lase să-mi fac jocul...”
Lopes Cabral, Chelaru şi Popadiuc stau însă la pândă pentru un loc de titular, Carlone a dovedit poftă de joc în meciul amical câştigat miercuri, pe terenul II din Copou, cu 6-1 (2-1), în compania divizionarei a a treia, Foresta Suceava, în timp ce F. Cristea aşteaptă mai multă încredere.
Precizăm că meciul de astăzi va fi al treilea, dar şi ultimul pe care CSM Poli îl găzduieşte la Botoşani, revenirea pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, unde a fost înlocuită suprafaţa de joc, urmând să se producă lunea viitoare, în prima etapă a returului, în compania campioanei en-titre, CFR Cluj. Dragoş GAŞPAR
Sursa foto: FC Botoşani
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau