UPDATE Lotul pentru cantonamentul din Turcia. Mongongu nu este pe listă!

default

Dimensiune font:

| 01-07-2018 19:30

UPDATE: Lotul care pleacă luni în al doilea cantonament al verii, la Bolu (Turcia), cuprinde douăzeci de jucători: D. Rusu, Koşelev, Târnovanu - portari, Bosoi, Ştefănescu, Danale, Cioinac, A. Cristea, Frăsinescu, Mihalache, Chelaru, Zaharia, Panţîru, Mihăescu, Gallego, Petre, Bădic, Sin, F. Cristea şi Cracea (junior de la Sporting Vaslui) - jucători de câmp. Faţă de cantonamentul de la Cheile Grădiştei n-au mai fost incluşi în lot Armeanu (junior), Pipoş (Sporting Vaslui) şi Niţă (Dacia Brăila), ultimii doi fiind remarcaţi în urma trialului de acum două săptămâni, cel care a „rezistat” fiind Cracea. „Noutăţile” sunt Bădic, Sin şi Târnovanu. Mongongu va repeta luni câteva analize şi dacă totul va fi în regulă va ajunge şi el în cantonament, unde sunt aşteptaţi şi alţi jucători.

Gruparea ieşeană s-a despărţit sâmbătă, amiabil, de antrenorul secund Eugen Trică, iar de luni vor fi puse în vânzare abonamentele pentru sezonul 2018/2019.

 

Trupa lui Flavius Stoican a încheiat cu antrenamentul de ieri după-amiază primul cantonament al verii, desfăşurat în cea mai mare parte a sa la Cheile Grădiştei. Cei mai mulţi dintre cei 21 de fotbalişti se întorc sâmbătă la Iaşi, mâine vor avea liber, pentru ca luni dimineaţa să fie programată plecarea în cel de-al doilea stagiu de pregătire, ce se va desfăşura până pe 13 iulie, la Bolu (Turcia), acolo unde CSM Politehnica a mai fost şi acum doi ani. Reamintim că din Iaşi a plecat la sfârşitul săptămânii trecute un lot de nouăsprezece jucători, Patrick Petre a ajuns direct în cantonament pentru a participa chiar de la primul antrenament la Cheile Grădiştei, iar în ultimele zile a apărut cu statut de jucător în probe spaniolul Arevalo (21 de ani), de la FC Sion II, unde n-a prea jucat în 2018.

 

Citeşte şi: Ritm de melc în Copou!

 

Sunt foarte mulţumit de toţi jucătorii, au reacţionat foarte bine la tot ce li s-a propus. Am speranţe că vor fi foarte bine pregătiţi. Sper ca în cantonamentul din Turcia să fie prezenţi şi jucătorii ce vor fi transferaţi pentru a-i putea evalua şi să-i aducem la nivelul celorlalţi fotbalişti din lot”, a declarat preparatorul fizic Denis Zmeu pentru site-ul oficial al grupării ieşene.

Cantonamentul de la Cheile Grădiştei a fost dedicat cu precădere pregătirii fizice, evidenţiindu-se şi cei trei jucători remarcaţi cu prilejul trialului din Copou - Pipoş, Cracea (ambii de la Sporting Vaslui) şi Niţă (Dacia Brăila), Stoican urmând să decidă dacă va apela la vreunul dintre ei şi pentru stagiul din Turcia, acolo unde vor fi susţinute şi cinci meciuri amicale, deocamdată vorbindu-se despre partide cu Neftci Baku, Osmanlispor şi Konyaspor.

În Turcia vor merge şi Bădic şi Sin, rămaşi acasă pentru a continua tratamentele, precum şi fundaşul central Mongongu, care era aşteptat ieri să semneze un contract pe doi ani cu CSM Poli Iaşi, lucru amânat din cauza unor probleme, considerate minore, la vizita medicală. Dragoş GAŞPAR

 

 

Sursa foto: CSM Politehnica Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei