Vlăduț Simionescu: „Am pierdut pe mâna mea. Sunt și mai motivat să duc la bun sfârșit calificările la Jocurile Olimpice. Sunt mândru că la Iași vin din urmă copii talentați și bine pregătiți!”

1judo

Dimensiune font:

| 27-09-2020 11:30

Ediţia din acest an a Campionatelor Naţionale de judo pentru seniori s-a încheiat sâmbătă, la Poiana Braşov, în plină anchetă după descoperirea focarului de coronavirus la loturile naţionale masculine de judo pentru seniori şi tineret, aflate în cantonament la Poiana Braşov. Federaţia Română de Judo (FRJ) a avut curajul să organizeze competiţia chiar în Sala NATO, în care s-au pregătit cei nouăsprezece judoka descoperiţi pozitiv! Fără componenţii lotului naţional, nivelul valoric al concursului a avut foarte mult de suferit, însă nici numeric n-a stat prea bine pentru că fiecare participant a putut intra pe tatami doar cu test negativ pentru COVID-19.

 

Citește și: Vlăduţ Simionescu s-a decis să concureze la Naţionalele de judo cu doar câteva ore înainte de efectuarea deplasării!

 

Printre participanţi s-a aflat şi ieşeanul Vlăduţ Simionescu (categoria de greutate +100 kilograme), care s-a decis să concureze cu doar câteva ore înainte de a efectua deplasarea! Valorosul judoka ieşean, singurul român ca şi calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a concurat sâmbătă alături de alţi patru judoka, printre care şi tradiţionalul său rival, Daniel Natea (Dinamo Bucureşti). Partida dintre ei a fost practic finala categoriei, câştig de cauză având Natea. „Eu am pierdut meciul, nu Natea l-a câştigat. Am condus bine partida, deşi cu indulgenţă pot spune că mă situez cam la jumătatea din potenţialul meu real. Am iniţiat însă un atac pe care l-am abordat cam larg, poate n-am fost nici suficient de concentrat deoarece întreg concursul mai mult eram cu gândul să nu mă infectez cu noul coronavirus, iar adversarul m-a prins în fixare. A fost însă un bun prilej după unsprezece luni fără competiţie să văd cam la ce nivel mă aflu şi pot spune că mă întorc acasă şi mai motivat să continui pregătirea pentru a duce la bun sfârşit calificările pentru Jocurile Olimpice. De fapt nu mă întorc acasă, ci, aşa cum am mai spus, voi sta într-un apartament, mă voi testa de două ori şi abia când voi avea rezultatele negative mă voi întoarce cu adevărat acasă, unde locuiesc împreună cu părinţii mei”, ne-a declarat Vlăduţ Simionescu.

Surpriză plăcută

Vlăduţ n-a fost însă singurul medaliat ieşean la individual, juniorul Cosmin Bucătaru (81 kg, 19 ani), campion balcanic anul trecut, concurând la cea mai populată categorie din tot concursul masculin. Ghinionul său s-a numit David Mitran (Universitatea Craiova), pe care l-a întâlnit în turul al doilea şi în faţa căruia a pierdut în unul din cele două meciuri care nu s-au încheiat prin ippon. Mitran a devenit campion naţional, în timp ce Cosmin a intrat în recalificări şi a câştigat mai întâi cu Gabor Gergely („U” CSM Cluj Dinamo Bucureşti), iar în meciul decisiv pentru medalia de bronz s-a impus, tot prin ippon, în faţa lui Robert Gheorghe (CSM Bucureşti).

Copii talentaţi şi bine pregătiţi

A treia medalie ieşeană, tot de bronz, a venit în concursul pe echipe unde s-au prezentat patru formaţii, Politehnica înregistrând următoarele rezultate: 1-4 (victorie Simionescu) cu CSM Miercurea Ciuc (locul 2 în final), 5-0 cu „U” CSM Cluj Dinamo şi 0-5 cu CSM Piteşti (locul 1), meci în care Vlăduţ a intrat doar să dea mâna cu adversarul său. „Patru din componenţii echipei noastre sunt nişte copii. Copii foarte buni, foarte talentaţi, care s-au prezentat foarte bine. Le mai trebuie experienţă, le mai trebuie concursuri şi vom alinia o echipă foarte puternică. În sală mai sunt şi alţi băieţi foarte talentaţi, dar care n-au riscat să efectueze deplasarea din cauza noului coronavirus. Sunt mândru că vin din urmă asemenea copii talentaţi şi bine pregătiţi”, a adăugat Vlăduţ Simionescu.

Iaşul s-a prezentat cu şase sportivi la Poiana Braşov, de la CS Politehnica-CSS „Unirea”, pregătiţi de antrenorii Costel Năftică şi Ioana Babiuc, şi n-a avut vineri reprezentat la categoria de greutate 60 kilograme, aşa că primul intrat pe tatami a fost Sorin Coţofrei la 66 kg, categorie care, ca şi precedenta, a adunat doar şase sportivi. Coţofrei este preparatorul fizic al lui Vlăduţ Simionescu, concurează de regulă la veterani şi a pierdut ambele meciuri disputate. La 73 kg au fost tot şase concurenţi, dintre care ieşenii Valentin Simion şi Silviu Panaite (ambii au 17 ani, nici n-au atins vârsta junioratului), dar şi ei au pierdut toate meciurile susţinute, tot învins ieşind de pe tatami şi Alexandru Panaite (90 kg, 19 ani), unde a concurat alături de trei adversari. La 100 kg, unde s-au prezentat doar doi judoka, Iaşul n-a avut concurent. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de me ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matem ...

Stefanos Tsitsipas a câştigat turneul ATP de la Monte Carlo
14/04/2024 18:54

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas a caştigat pentru a treia oară in cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după ce l-a invins duminică pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4 , in finala a ...

Poli Iași - Dinamo: meci de totul sau nimic!
14/04/2024 06:00

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, in această seară, cu incepere de la ora 18,15, pe Stadionul Arcul de triumf, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal * desi ...

Casper Ruud l-a învins pe Novak Djokovic şi va juca finala la Monte Carlo
13/04/2024 21:31

Tenismanul norvegian Casper Ruud l-a invins sambătă pe numărul unu mondial, sarbul Novak Djokovic, in trei seturi, 6-4, 1-6, 6-4, şi va juca finala turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu pr ...

 Poli Iași vrea să rupă ghinionul la Dinamo, unde nu a mai câștigat, în prima ligă, de aproape jumătate de secol
13/04/2024 05:05

* Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi, duminică, 14 aprilie, de la ora 18,15, partidă contand pentru etapa a patra din play-out-ul SuperLigii la fotbal Politehnica Iasi a plecat in Capitală decisă să ...

Premier League dă undă verde pentru folosirea tehnologiei offside-ului semi-automat din sezonul viitor
11/04/2024 17:54

Cluburile din Premier League au aprobat in unanimitate utilizarea tehnologiei semi-automate pentru offside (SAOT) din sezonul 2024-25, potrivit The Athletic. Campionatul de top din Anglia va folosi aceleasi ...

UEFA a anunțat prețurile biletelor pentru finala Champions League
11/04/2024 14:19

 Finala UEFA Champions League sezonul 2023/24 se va disputa pe stadionul Wembley din Londra si este programată pentru data de 1 iunie 2024. Trofeul UEFA Champions League 3350 euro, cel mai scump b ...

Poli și FCU Craiova au rupt clasamentul
08/04/2024 21:22

* FC Politehnica Iasi – FC U Craiova 0 -0, in etapa a 3-a din play-out-ul SuperLigii Dacă fotbalul s-ar fi jucat fără minge, Poli Iasi n-ar fi avut probleme in a castiga măcar vreo cinci sau sase par ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei