Steven Hall, Amintirile rechinului, traducere de Mircea Pricajan, Editura Polirom, 2008, 484 pagini

Citisem o recenzie care facea praf cartea, am zis ca nu o mai citesc, dar m-am razgandit si mi-a placut chiar mult. Lucreaza cu referintele pe fata (William Gibson, „Memento”, Falci”, paranoia ontologica philipdickiana originala sau imitata – vezi „Matrix”, si cam tot ce se mai poate citi sau vedea pe temele identitatilor confuze ori suprascrise in mediu digital, sau a rupturilor, fuziunilor si mutatiilor derivate din conjugarea nivelelor de realitate), dar o face in regim creativ, lasand impresia de citare, nu de pastisa. Cateva dintre personajele si ideile turate in carte pot da in enumerare o impresie despre ce este vorba: rechinul conceptual, o bucla letala intre nivelele de realitate care se hraneste cu softuri de felul memoriei; sau corcitura de Palmer Eldritch si mega-program corporatist intruchipata de Mycroft Ward; Comitetul de Explorare a Ne-Spatiului; zombiul indopat cu simulatoare de constiinta, dl. Nimeni. Asta in ceea ce priveste conceptul; in ceea ce priveste rularea lui, aceasta e de asemenea la inaltime. Nu e vorba de incidenta unor clisee care asigura salivarea (gen coduri si pasaje secrete), desi in nici un caz nu le reprosez existenta, ci de felul in care Hall tine toate acestea in joc: strans, necesar, crescator, imersiv.

În fine, „Amintirile rechinului” reuseste performanta extrem de rara in thrillerele de azi de a nu rata sfarsitul. Si, mai mult decat atat, pe aceea de a-l reusi.

Sursa: http://revistacultura.ro