Așezare creștină antică, descoperită în Egipt. Un arheolog român a condus săpăturile

2victor ghica

Dimensiune font:

| 14-03-2021 11:45

 

Ruinele uneia dintre primele așezări monahale creștine (foto Facebook Ministry of Tourism and Antiquities) au fost aduse la lumină în Egipt. Această descoperire arheologică a fost făcută în Deșertul de Vest. Potrivit arheologilor și a oficialităților egiptene, vestigiile datează din secolul V. O misiune arheologică franco-norvegiană a descoperit vestigii ale unor clădiri creştine din antichitatea târzie în Deşertul de Vest din Egipt. Aceasta reprezintă o mărturie a existenței unei vieţi monahale în regiune, încă din secolul al V-lea. Misiunea arheologică este condusă de un român, absolvent al Universității București. Victor Ghica este profesor la MF Norwegian School of Theology, Religion and Society din Oslo, a prezentat descoperirea.

Anunțul cu privire la descopririle din deșertul egiptean a fost făcut de Ministerul Egiptean al Antichităţilor, după cum relatează AFP.

„Misiunea franco-norvegiană a descoperit mai multe clădiri construite în bazalt, sculptate în piatră şi cărămidă. Descoperirea a fost făcută în timpul celei de-a treia campanii de săpături în situl Tell Ganoub Kasr al-Agouz. Acesta este situat în oaza al-Bahariya”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Ruinele descoperite corespundă „celor şase sectoare care adăpostesc rămăşiţele a trei biserici, chilii de călugări”. Zidurile mai păstrează urmele unor desene şi simboluri cu conotaţii copte. Declarația a fost făcută de responsabilul pentru antichităţi islamice, copte şi evreieşti, Oussama Talaat.

Un arheolog român a condus săpăturile
Şeful misiunii arheologice, Victor Ghica, a adăugat că în 2020 au fost descoperite 19 clădiri şi o biserică sculptată în piatră. Lăcașul de cult avea pe pereţi inscripţii religioase şi biblice în limba greacă. Acestea indicau „natura monahală a vieţii în regiune” şi „prezenţa călugărilor în secolul al V-lea (e. n.)”, a precizat specialistul.

Izolat în deşert, în sud-vestul Egiptului, departe de aşezările cunoscute din epoca romană, locația era frecventată de asceții creștini. Situl a fost ocupat din secolul al IV-lea până în secolul al VIII-lea. Aici a fost cunoscută cea mai intensă activitate în jurul secolelor al V-lea şi al VI-lea. Informația a fost prezentată pe site-ul Institutului francez de arheologie orientală din Cairo, responsabil de misiune.

Oficialii din Cairo au anunţa,t în ultimele luni, mai multe descoperiri arheologice majore. Aceștia speră că astfel, vor contribui la relansarea turismului, un sector-cheie în Egipt. Acest domeniu a fost afectat foarte tare de pandemia de coronavirus, după cum notează AFP. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Marketingul digital. Dinamica inovației în era informației
18/04/2024 15:43

Marketingul digital a revolutionat modul in care companiile interactionează cu consumatorii, transformand strategiile de publicitate si de vanzare intr-un peisaj in continuă schimbare. Într-o lume domin ...

Academia Română: Țara noastră deţine rezerve minerale şi energetice considerabile. E necesară reactivarea industriei extractive şi de prelucrare
12/04/2024 00:10

Academia Romană afirmă că ţara noastră deţine resurse şi rezerve minerale şi energetice considerabile, divers şi relativ uniform distribuite in teritoriu, subliniind necesitatea valorificării acestora ...

SUA testează avioane pilotate de inteligeța artificială, iar secretarul forțelor aeriene va fi pasager
11/04/2024 17:05

Fortele aeriene americane testează un avion de luptă F-16 care zboară singur si sunt atat de increzătoare in tehnologie incat isi trimite seful ca pasager. Associated Press informează că secretarul Forte ...

Ecou din adâncuri. Misterul memoriei apei
11/04/2024 15:12

Apa, acest element vital, omniprezent pe Pămant, detine in esenta sa mai mult decat o simplă necesitate pentru viată; ascunde un mister ce isi asteaptă răspunsul de secole. Printre teoriile stiintifice si ...

Digi RCS&RDS dispare! Reprezentanții companiei discută despre schimbarea oficială a denumirii gigantului din telecomunicații
11/04/2024 14:26

Digi RCS&RDS va dispărea din luna mai a acestui an! Compania ia in discutii schimbarea oficială a denumirii pe care o poartă colosul de telecomunicatii. Dacă in urmă cu ceva timp, pe toate materiale p ...

Sarea de Himalaya, o mare minciună: ce au arătat ultimele studii despre
11/04/2024 11:52

Sarea de Himalaya se găseste azi pretutindeni: in masinile de măcinat sare, in lămpile cu aspect stancos, in plăcile de culoarea apusului de soare concepute pentru a găti friptură si chiar in "camere ...

Uriașa clădire din București construită la ordinul lui Ceaușescu, lăsată în paragină. „E jenant, a ajuns o ruină” FOTO
10/04/2024 21:26

 Multe dintre clădirile importante ale Bucurestiului zac in paragină. Este si cazul unui imobil-mastodont amplasat aproape de Parlament, deci in zona centrală a Capitalei, Casa Academiei. Aici isi desf ...

NASA va lansa 3 rachete de cercetare pentru a studia atmosfera superioară la Eclipsa de Soare din 8 aprilie
08/04/2024 09:40

NASA va efectua mai multe experimente ştiinţifice pentru a studia atmosfera superioară in timpul eclipsei totale de soare din 8 aprilie, care va putea fi văzută in unele zone din Mexic, Statele Unite şi ...

8 aprilie, Eclipsă totală de Soare
08/04/2024 08:37

Pe 8 aprilie, o eclipsă totală de soare spectaculoasă va intuneca cerul Americii de Nord, urmandu-si traseul pe coastele Mexicului pană in Canada, trecand prin Statele Unite. Acest fenomen ceresc, in care L ...

Fenomenul din Cluj-Napoca ce pare rupt de realitate. ce este „Norul Ozn”
06/04/2024 00:09

Natura poate să fie surprinzătoare! In Cluj-Napoca a fost fotografiat un fenomen rar, si anume „norul OZN”. Fenomenul format pe cer a fost unul spectaculos, fiind rapid capturat in fotografii. Insă, de c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei