Afrotunelul - calea care va lega Europa de Africa

default

Dimensiune font:

| 06-03-2013 10:20

O legătură fizică între Africa şi Europa este un vis vechi, pe care proiectul Afrotunelului l-ar putea transforma în realitate.


Două mase continentale - Europa şi Africa - sunt despărţite, de milioane de ani, de o „trecătoare” strâmtă, care în acelaşi timp, desparte - sau uneşte? - Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic. Strâmtoarea Gibraltar este poarta magică prin care au trecut, de-a lungul vremurilor, invadatorii, cuceritorii, exploratorii... Obiectiv de uriaşă importanţă istorică, geografică, militară, turistică şi comercială, Strâmtoarea Gibraltar este totuşi, dintr-un punct de vedere, privită ca un gol, o lacună, un spaţiu lipsă între două lumi. De aici, planurile ambiţioase de a umple acest gol, de a construi un tunel sau un pod care să lege între ele Europa şi Africa, sfidând geografia naturală a lumii şi făcând din Strâmtoarea Gibraltar locul care uneşte, nu desparte, cele două continente.

 

În punctul ei cel mai îngust, Strâmtoarea Gibraltar are doar 14 km; adâncimea apei variază între 300 şi 900 de metri. În limbajul naval este numită adesea STROG (Strait Of Gibraltar). În vechime, era cunoscută sub numele de Coloanele lui Hercule, după o legendă din mitologia greacă. În arabă i se spune Bab-el-Zakat, Poarta Milei, iar europenii o numesc, de secole, Strâmtoarea Gibraltar, după numele stâncii care o străjuieşte în partea ei europeană, denumire care are însă şi ea o origine arabă: Gibraltar vine de la Jebel Tariq - Muntele lui Tariq. Tariq ibn Ziyad a fost generalul musulman care a condus invazia maură din anul 711 - anul când arabii au pus pentru prima dată piciorul în Europa, iniţiind o lungă perioadă de ocupaţie a unor teritorii din sudul continentului, perioadă care s-a încheiat abia în 1492, prin recucerirea de către spanioli a ultimei cetăţi rămase în mâna arabilor - Granada. 

Stânca Gibraltar şi oraşul Gibraltar se găsesc pe o mică peninsulă, foarte îngustă, devenită, în 1704, posesiune britanică şi rămasă aşa până astăzi. Dar, în rest, coastele Strâmtorii aparţin Spaniei, în partea europeană, şi, respectiv, Marocului, în partea africană.

Legătura dintre Europa şi Africa, prin Strâmtoarea Gibraltar, se face, dintotdeauna, pe calea apei; o mulţime de nave străbat Strâmtoarea, cărând pasageri şi mărfuri de pe un continent pe altul, peste culoarul îngust de apă;  curse de vaporaşe pentru turişti pleacă odată la câteva zeci de minute de pe o parte şi alta a Strâmtorii. Dar, în această epocă în care proiectele inginereşti uluitoare sunt la ordinea zilei, un plan pentru legarea continentelor printr-o şosea ori cale ferată nici nu pare hazardat - aproape că ne mirăm că nu s-a realizat până acum.

  • Planuri pentru legarea Africii de Europa există de multă vreme. În anii 1920, un proiect numit Atlantropa - sau Panropa - propunea să lege cele două continente prin intermediul unui baraj uriaş, completat cu o centrală hidroelectrică, de-a latul Strâmtorii Gibraltar. Promotorul acestui megaproiect a fost arhitectul german Hermann Sörgel, care a continuat să-şi susţină ideea până la moartea sa, în 1952. În concepţia lui, îndeplinirea planului ar fi însemnat o uriaşă realizare de ordin economic şi politic (pentru europeni; locuitorii Africii erau prea puţin băgaţi în seamă, în viziunea lui Sörgel.) Construirea digului ar fi dus la scăderea nivelului Mării Mediterane cu cca. 200 metri; Marea Adriatică, de pildă, ar fi secat pe mari porţiuni, lăsând astfel uriaşe suprafeţe de teren disponibile pentru agricultură şi construcţii, ceea ce, în concepţia lui Sörgel, avea să asigure - împreună cu electricitatea furnizată de hidrocentrala Gibraltar şi colonizarea (adică exploatarea) de către europeni a mari teritorii ale Africii - ssupremaţia economică şi, consecutiv, şi politică a Europei. 

Viziunea lui Sörgel era una vastă, complexă, cu destule părţi utopice, având şi unele aspecte care nu se potrivesc cu orientarea ideologică a Europei de azi.

Ceea ce rămâne de actualitate este ideea de a uni fizic cele două continente - Europa şi Africa - iar la ora actuală planurile pentru realizarea acestei conexiuni sunt deja în discuţie.

Una dintre abordări presupune construirea unui drum peste apă - un pod. Au fost propuse, în acest sens, mai multe proiecte ale unor punţi colosale, care să lege între ele cele două maluri ale Strâmtorii. 

  • un astfel de proiect, propus de prof. T.Y. Lin, un renumit inginer constructor, presupunea construirea unui pod de 14 km lungime şi aproape 5 km lăţime, cu turnuri de 910 m înălţime. 
  • în 2004, arhitectul Eugene Tsui a publicat un concept al unui pod parţial submers, legat de o insulă plutitoare de cca. 5 km lăţime, amplasată în mijlocul Mării Mediterane.

Există, apoi, cel puţin în teorie, posibilitatatea de a construi un drum pe sub apă. Dacă un pod peste Gibraltar pare o idee uluitor de îndrăzneaţă, cea a unui tunel pe sub Strâmtoare pare încă şi mai fantastică. Şi totuşi, recentele succese ale ingineriei în materie de tuneluri fac ca lucrurile să nu fie chiar imposibile.

Visul de a uni, printr-un pasaj subteran, Europa şi Africa a înflăcărat imaginaţia unor vizionari, ingineri şi antreprenori francezi şi spanioli, care au propus proiecte în acest sens începând încă de la sfârşitul secolului la XIX-lea. La începutul secolului XX, când căile ferate erau una dintre cele mai promiţătoare oportunităţi de afaceri, câtorva îndrăzneţi nu li se părea irealizabilă construirea unei căi ferate pe sub Strâmtoarea Gibraltar.

Spania se gândea serios la realizarea unui astfel de tunel în 1930, dar tehnologia de atunci nu a permis construirea lui. Inginerii angajaţi pentru a studia situaţia au descoperit că substratul în care ar fi trebuit să foreze era format din rocă foarte dură, imposibil de străpuns cu utilajele disponibile în acele vremuri. Ca soluţie alternativă, s-a vorbit despre posibilitatea de a instala sub apă un tunel din  beton prefabricat, ancorându-l cu ajutorul cablurilor, pe fundul apei. Dar nu s-a concretizat nimic. 

Au trecut însă anii, tehnologia a evoluat, iar azi suntem în situaţia de a putea discuta despre un tunel pe sub Strâmtoarea Gibraltar fără a cădea în fantezii SF. În 2003, Spania şi Marocul au fost de acord să studieze împreună planul construirii, pe sub Strâmtoare, a unui tunel de cale ferată care să conecteze între ele reţelele feroviare ale celor două ţări. Acest tunel - Afrotunelul, cum i se spune uneori - ar oferi posibilitatatea unor călătorii mai rapide decât cele cu vaporul şi mai ieftine decât cele cu avionul. Un tunel rutier, destinat transportului auto, nu ar fi realizabil în acest moment, din cauza problemelor puse de gazele de eşapament. A rămas în discuţie, aşadar, proiectul unui tunel feroviar, care să lege între ele Spania şi Marocul.

În cadrul acestor eforturi comune, au fost întreprinse mai multe studii vizând geologia substratului, precum şi un studiu de fezabilitate cu durata de trei ani. 

Acest tunel nu ar urma traseul cel mai scurt (14 km, lăţimea minimă a Strâmtorii), deoarece, pe acest traseu, adâncimea apei este de 900 de metri. Cel mai adânc tunel pe sub mare construit până în prezent, Tunelul Eiksund (Norvegia) se află la doar 287 m adâncime. Aşa că opţiunea, aparent logică, de a merge pe traseul cel mai scurt, pentru a reduce costurile şi timpul necesar construcţiei, trebuie să se încline în faţa considerentelor de ordin tehnic. Ceva mai la vest, apa are doar 300 m adâncime, iar pentru a construi la asemenea adâncimi, există deja tehnologii testate. Prin urmare, tunelul ar urma un traseu mai lung, pentru a fi mai uşor de construit. Şi asta are logică.

Tunelul ar urma să lege Capul Malabata, din apropiere de Tanger (Maroc) de Punta Paloma (Spania), localitate aflată la 40 de km vest de Gibraltar. 

La sfârşitul anului 2006, firma elveţiană de inginerie şi design Lombardi Engineering Ltd. a fost selecţionată pentru a elabora un proiect al tunelului. 

Un raport asupra fezabilităţii tunelului de cale ferată pe sub Strâmtoarea Gibraltar a fost prezentat Uniunii Europene în anul 2009, iar studiile continuă.

Dar faptul că se fac în continuare studii, în loc să fi început deja construcţia, denotă că există unele probleme complicate: condiţiile realizării unei astfel de lucrări nu sunt dintre cele mai favorabile. Experienţa anterioară în materie de tuneluri submarine este, desigur, extrem de preţioasă, dar nu poate rezolva orice problemă. Fiecare regiune are caracteristicile sale, iar construirea fiecărui tunel are dificultăţile sale specifice.

Comparând plănuitul tunel pe sub Strâmtoarea Giibraltar cu cel mai cunoscut tunel de acest gen din Europa, Eurotunelul care leagă Franţa de Marea Britanie, trecând pe sub Canalul Mânecii, experţii companiei Lombardi Engineering afirmă că există mari deosebiri, legate de adâncimea apei şi de condiţiile geologice. Sub Strâmtoarea Gibraltar, materialulul în cara ar urma să fie săpat tunelul este mai puţin stabil decât în cazul tunelului de sub Marea Mânecii. O falie geologică activă, Falia Azore-Gibraltar, intersectează Strâmtoarea şi în regiune s-au înregistrat, de-a lungul timpului, cutremure puternice. După cum a arătat un studiu geologic din 2008, substratul conţine şi două depozite argiloase adânci, care fac dificilă construirea unui tunel stabil şi sigur. 

Din cauza acestor dificultăţi, care nu ar putea fi rezolvate - dacă se pot rezolva - decât cu costuri uriaşe, există destui critici ai proiectului, care consideră că un astfel de tunel ar înghiţi fonduri colosale, de care este mult mai multă nevoie pentru alte proiecte, mai viabile economic, mai ales în aceste vremuri de recesiune. Transportul în scop comercial şi turistic, susţin aceşti critici, se face, la ora actuală, cu destulă uşurinţă pe calea apei, astfel încât proiectul costisitor al Afrotunelului nu îşi găseşte justificare economică; ar trebui luat în considerare exemplul Eurotunelului, care nu s-a dovedit nici el profitabil din punct de vedere economic.

Totuşi, studiile merg mai departe, specialiştii sperând ca, în cele din urmă, ingeniozitatea umană şi progresul în domeniu să ofere soluţiile tehnologice potrivite, care să asigure realizarea unui tunel submarin după toate regulile artei.

Tunelul de cale ferată astfel construit ar urma să aibă 42 km lungime de la o gară la alta şi să se găsească, în cea mai mare parte, la 300 m sub apă. Se preconizează ca prin el să circule 9 milioane de pasageri în primul an de funcţionare, care, speră toţi cei implicaţi, ar fi anul 2025. Cifre exacte privind costurile nu au fost anunţate; estimările indică faptul că ar putea fi vorba de peste 5 miliarde de euro. Când studiul geologic din 2008 a descoperit existenţa maselor argiloase problematice, a fost propusă săparea unui tunel de studiu, pentru verificarea unor detali care nu pot fi cunoscute astfel. Dar acest tunel singur ar costa cca. 1 miliard de euro, bani pe care atât Spania, cât şi Marocul ezită să-i cheltuiască în acest moment, ţinând seama de dificultăţile situaţiei economice globale.

Deşi ne-am obişnuit să tot auzim vorbindu-se despre proiecte colosale şi chiar să vedem realizate multe dintre ele, un tunel care să lege între ele două continente nu a fost construit încă. Tunelul pe sub Strâmtoarea Gibraltar ar împlini un vis vechi al oamenilor şi ar stimula împlinirea altora viitoare. Dar rămâne de văzut dacă vom trăi momentul inaugurării lui. Aspiraţia idealistă de a uni între ele continentele cu ajutorul geniului uman, concretizat în megaproiecte fără seamăn, vine în contradicţie cu prozaicele realităţi economice, care cenzurează avântul îndrăzneţilor, reamintindu-le că pentru asemenea realizări se cere ceva mai mult decât elan vizionar.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei