China va lansa capsula Shenzhou-15 către staţia sa spaţială

maxresdefault

Dimensiune font:

| 28-11-2022 11:13

China va lansa capsula Shenzhou-15 către staţia sa spaţială pe 29 noiembrie, ora locală 23:08 (15:08 GMT), a anunţat luni Agenţia spaţială chineză pentru zboruri cu echipaj uman, ultima misiune programată de China pentru finalizarea avanpostului său orbital, informează Reuters.

La bordul vehiculului se vor afla trei astronauţi: Fei Junlong, Deng Qingming şi Zhang Lu. Echipajul Shenzhou-15 va prelua staţia spaţială, în decurs de o săptămână, de la cei trei astronauţi care se află pe avanpostul orbital de la începutul lunii iunie.

''În timpul şederii, echipajul Shenzhou-15 va recepţiona modulul cargo Tianzhou-6, va preda ştafeta misiunii cu echipaj uman Shenzhou-16 şi va reveni la baza de aterizare Dongfeng din China în mai anul viitor'', a spus Ji Qiming, un purtător de cuvânt al agenţiei.

''În prezent, ansamblul staţiei spaţiale are un statut stabil, iar întreg echipamentul funcţionează corespunzător şi este pregătit pentru întâlnire, andocare şi preluarea echipajului'', a adăugat Ji.

În aprilie 2021, China a început construcţia staţiei sale spaţiale alcătuită din trei module odată cu lansarea modulului Tianhe, unde se află spaţii de locuit ale astronauţilor.

În iulie şi noiembrie, au fost lansate celelalte două module-laborator, Wentian şi Mengtian, unde vor fi realizate experimente ştiinţifice.

Finalizarea staţiei spaţiale chineze, proiectată pentru a avea o durată de viaţă de cel puţin 10 ani, va reprezenta o realizare importantă în cadrul planurilor Chinei pentru orbita joasă a Terrei, în contextul în care Staţia Spaţială Internaţională (ISS), administrată de NASA, şi-ar putea încheia operaţiunile până la sfârşitul deceniului. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

20:31

De ce seismul care a lovit Turcia şi Siria a fost atât de devastator: Explicațiile unui cercetător al British Geological Survey
06/02/2023 23:18

Seismul violent care a lovit luni sudul Turciei şi Siria vecină a fost unul devastator din cauza mai multor factori: momentul producerii, locaţia sa, o falie relativ calmă timp de două secole şi clădiri ...

„Porțile Iadului“, un mister ținut secret de URSS? Povestea craterului care arde de zeci de ani în deșertul Karakum
06/02/2023 13:42

Cunoscută sub numele de „Portile Iadului”, o groapă masivă incendiată in desertul Karakum din Turkmenistan, arde neincetat de zeci de ani, dar originea sa a rămas un mister. Desertul Karakum e ...

Ce este epigenetica și cum ne poate ajuta să fim mereu sănătoși
06/02/2023 09:30

Cuvantul epigenetică este peste tot in aceste zile, de la reviste academice si articole stiintifice populare pană la anunturi care promovează epigenetica ca o metodă de tratament miraculoasă. Dar ce este ...

Dispariția unui idol. Paco Rabanne a MURIT!
03/02/2023 17:11

Paco Rabanne, designerul de origine spaniolă cunoscut pentru ansamblurile sale metalice si pentru modelele sale din anii 1960, a murit la varsta de 88 de ani in Portsall, Marea Britanie. Moartea lui Francisco ...

Ursul de pe Marte. NASA publică o fotografie neobişnuită
31/01/2023 10:23

O formaţiune geologică ciudată, care seamănă cu un cap de urs, a fost observată pe suprafaţa planetei Marte de NASA, relatează marţi AFP. Fotografia neobişnuită a fost surprinsă luna trecută de ...

Ipoteză științifică care răstoarnă tot ce știam: se întâmplă lucruri ciudate cu miezul Pământului
24/01/2023 09:54

Potrivit unui studiu publicat luni, nucleul Pămantului, care poate fi considerat o "planetă in interiorul planetei", nu se mai roteşte şi chiar s-a intors in sens invers, relatează AFP. Un ade ...

Vulturul negru, pasarea disparuta in Romania de peste jumatate de secol,a reparut in Dobrogea la finele anului trecut
16/01/2023 15:59

Vulturul negru este o pasăre răpitoare de zi de talie foarte mare, din familiei Accipitridae. Este cea mai mare pasăre răpitoare din Europa. În Europa mai există doar cateva zeci de exemplare de vult ...

Vizionarul care a realizat imposibilul. A scăpat de arderea pe rug în ultimul moment, iar marea sa pasiune aproape că l-a ucis
09/01/2023 17:59

La 8 ianuarie 1642 a incetat din viaţă italianul Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist italian. Galileo a scăpat in extremis de arderea pe rug, insă a fost condamnat la inchisoa ...

Microsoft oprește suportul pentru Windows 7 și Windows 8.1, chiar de săptămâna viitoare
09/01/2023 16:15

Utilizatorii de Windows 7 sau Windows 8.1 incă au la dispozitie upgrade-ul gratuit la Windows 10, dacă PC-ul folosit este compatibil. Începand cu data de 10 ianuarie 2023, Microsoft va retrage in mod o ...

Interventie extraterestra la Cernobal!
09/01/2023 15:53

Catastrofa nucleară de la Cernobal, din 26 aprilie 1986, a generat o serie de cercetări in legătură cu cauzele producerii exploziei. Cum s-a intamplat să fie aruncat capacul gigantic al unui reactor, avand ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei