Cum ne minte harta lumii și de ce învățăm la școală false adevăruri geografice

default

Dimensiune font:

| 17-09-2018 15:45

 Cei mai mulți oameni cred că harta lumii arată adevărul despre cum arată planeta Pământ. Însă cât de corect reprezintă ea lumea în care trăim?

Când privim harta lumii, avem în faţă o reprezentare plată a Pământului, care, de fapt, este o sferă. Asta înseamnă că unele distorsiuni ale realității sunt inevitabile.

În multe cazuri, nu luăm acest lucru în considerare, astfel că percepţiile noastre despre planetă sunt inexacte. Să vedem care sunt lucrurile pe care harta lumii le prezintă eronat şi felul în care acestea influenţează imaginea pe care o avem despre Terra.

1. Reprezentarea lui Mercator: Problema Africii și a Groenlandei

harta lumii mercator

În harta lumii reprezentată de Mercator, Groenlanda este aproape la fel de mare ca Africa, deși, în realitate, suprafața Africii o depășește cu mult pe cea a Groenlandei

Cea mai des folosită reprezentare a Pământului este TUM sau „Proiecția Mercator”, numită după cartograful şi geograful flamand Gerardus Mercator. Harta TUM respectă forma spaţiului fizic, însă nu şi mărimea sa, explică cartograful Miguel Angel 

„Mercator este o proiecţie conformată. Respectă unghiurile şi formele, însă nu respectă distanţele şi zonele. Deoarece reprezintă o sferă transpusă pe o hartă plată, rectangulară, ea nu este perfectă”, spune Rodriguez.

Această reprezentare cilindrică disproporționată, pe care Mercator a făcut-o în 1569, a generat multe dezbateri privind „problema Groenlandei”.

De ce această insulă, de 1,2 milioane de kilometri pătraţi, pare a avea aproape aceeași mărime ca Africa, care are 18,6 milioane de kilometri pătraţi? Unii spun că totul se explică prin perioada în care Mercator a realizat harta.

Cartograful a întocmit harta în secolul al XVI-lea. Pentru marinarii europeni care încercau să ajungă din punctul A în punctul B în linie dreaptă, era folositor ca Europa să apară pe harta lumii mai mare decât în realitate.

Alţii privesc proporţiile eronate ale lui Mercator ca pe o rămăşiţă a colonialismului. Percepţia noastră asupra lumii, mai ales cea privind ţările în dezvoltare din emisfera sudică, a fost mult influenţată de reprezentarea lui Mercator.

Criticii spun că această proiecţie sugerează că unele regiuni – cum ar fi Europa – sunt mai importante decât altele, precum Africa. În 1973, jurnalistul german Arno Peters a mers până la a declara că proiecţia Mercator este rasistă.

„Această eroare i-a făcut pe mulţi din lumea civilizată să ignore luptele naţiunilor mai mari şi mai sărace de la ecuator”, a afirmat Peters.

2. Reprezentări eronate pe harta lumii – Proiecţia Gall-Peters

harta lumii gall_peters

Pe harta lumii în versiunea Gall-Peters, masele de uscat aflate la poli au fost lățite, iar cele de la ecuator au fost îngustate

Germanul Arno Peters şi-a prezentat propria hartă a lumii în 1974, crezând că va rezolva problemele proiecţiei Mercator.

Cartografii sunt de acord că proiecţia lui Peters înfăţişează mai bine mărimea maselor de uscat ale Pământului. Pentru prima oară pe o hartă, masa de uscat din emisfera sudică este aproape dublă faţă de cea din emisfera nordică.

Cel mai mare defect al acestei proiecţii? În primul rând, faptul că ea nu îi aparținea lui Peters. Harta lumii în această versiune fusese proiectată cu 200 de ani mai devreme, de către astronomul scoțian James Gall. Peters nu a făcut altceva decât să o reclame ca fiind a sa și să o popularizeze.

Pentru Arthur Robinson (a cărui proiecţie o vom analiza în continuare), proiecţia lui Mercator greşea prin reprezentări disproporționate, iar proiecţia lui Peters era problematică din cauza întinderii forţate – orizontal la poli şi vertical la ecuator.

3. Proiecţia cilindrică a lui Robinson: polii, întinși ca aluatul

harta lumii robinson

Creată în anii ’60 de un profesor american de geografie, această hartă a lumii a fost privită ca o soluție pentru distorsiunile comise de Mercator şi Peters.

Această proiecţie este pseudo-cilindrică şi menţine integritatea zonelor şi a formelor mai bine decât cele anterioare.

Problema acestei versiuni este că, deși zonele ecuatoriale sunt destul de bine reprezentate, polii au de suferit: sunt întinşi forţat la colţuri, ca aluatul de pizza.

4. Harta lumii și proiecţia Winkle Tripel: arta compromisului

harta lumii winkle_tripel

Experţii spun că aceasta este harta lumii care echilibrează cel mai bine formele şi zonele. Asta se datorează faptului că face o medie aritmetică între alte două proiecţii. Seamănă mult cu proiecţia Robinson, însă paralelele nu sunt paralele, ci uşor curbate.

Numele de „tripel” („triplu” în limba germană) este dat de scopul hărţii de a minimiza cele mai mari neajunsuri ale altor proiecţii: distorsiunile zonelor, ale direcţiilor şi ale distanţelor.

Indiferent de harta pe care o foloseşti, realitatea este că adevărata înfățișare a lumii, transpusă în hărţi, va fi întotdeauna imperfectă.

Indiferent pe ce sistem se bazează, harta lumii este o realizare importantă în domeniul matematicii, însă, așa cum spune Rodriguez, „nu există o metodă perfectă de proiecţie. Toate distorsionează realitatea într-un fel sau altul.”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei