Durerea de inimă (Angina)

default

Dimensiune font:

| 16-10-2012 16:30

Angina pectorală sau durerea de inimă, este modul prin care inima te anunţă că ceva nu este în regulă cu ea, adică faptul că nu are destul oxigen pentru a asigura nevoile organismului. Bolile coronariene reprezintă prima cauză de deces la nivel mondial.

Cum este vascularizată inima?

Inima este formată din patru cavităţi, două atrii şi două ventricule. Atriul şi ventriculul drept conţin sânge venos (sărac în oxigen), iar atriul şi ventriculul stâng conţin sânge arterial (bogat în oxigen). Sângele din cordul stâng va ajunge la toate organele şi ţesuturile plecând din inimă prin artera aortă. Imediat după ce artera aortă porneşte de la inimă, din ea se desprind două artere – arterele coronare. Acestea vor forma o reţea în jurul inimii, asigurând-i necesarul de oxigen pentru a putea pompa sânge în continuare.

 
Bolile coronariene


Bolile coronariene reprezintă prima cauză de deces la nivel mondial. Se estimează că anual sunt 7,2 milioane de decese datorită afecţiunilor cardiace. Dacă privim în ansamblu, constatăm că bolile cardio-vasculare au mai multe victime decât celelalte cauze de deces la un loc (cancer, accidente sau război). Profilul cel mai des întâlnit al unei persoane cu angină pectorală este: un bărbat trecut de 30 de ani, stresat (serviciu, familie, viaţă socială – sursele de stres), cu un stil de viaţă nesănătos. Este mai frecventă la bărbaţi, femeile fiind protejate prin acţiunea unor hormoni până la menopauză.


Cum apare angina pectorală?

Angina poate apărea atunci când arterele coronare sunt parţial blocate (sau blocate) datorită depunerii unor plăci de aterom (de obicei sunt două plăci opuse, una calcificată şi cealaltă fibro-lipidică). Aceste plăci vor îngusta lumenul arterei (scade diametrul), scăzând debitul de sânge care trebuie să ajungă la inimă. O altă cauză a anginei pectorale poate fi efortul (efort fizic, activitate sexuală sau emoţiile), stresul sau furia. Angina pectorală de efort încetează odată cu  repausul bolnavului. Mai există şi angină pectorală instabilă (denumită popular preinfarct) sau de decubit, care apare noaptea, trezind bolnavul din somn – forme mult mai grave.


Simptomele anginei pectorale


Cel mai important semn este durerea. Durerea din angina pectorală are câteva caracteristici care o deosebesc de alte tipuri de durere. Localizarea este în treimea inferioară a sternului şi în partea stângă (retrosternal sau precordial). Un bolnav cu angină pectorală va indica mereu zona în care apare durerea cu palma sau cu pumnul strâns, niciodată cu degetul. Durerea creează senzaţia unei constricţii toracice, ca o „gheară”, bolnavul având senzaţia de moarte iminentă. Durerea iradiază în mandibulă, umărul, braţul şi antebraţul stâng (pe marginea cubitală – cu degetul mic) şi în ultimele două degete. Durata durerii în angina pectorală nu depășește 15 minute şi cedează la nitroglicerină. Dacă depășește această durată şi nu cedează la tableta de nitroglicerină, cel mai probabil cauza durerii este un infarct. Durerea poate înceta în toate condiţiile care scad munca inimii – repaus fizic sau repaus la pat sau la maxim 5 minute după administrarea nitroglicerinei.


Ce faci dacă ai angină pectorală?

În primul rând te prezinţi la medic. Acesta va decide, după efectuarea unor analize, ce tratament trebuie administrat şi ce regim de viaţă trebuie urmat. Dacă problemele de sănătate sunt mai grave se poate ajunge în situaţia unei intervenţii chirurgicale. Indiferent de tratamentul prescris, unele chiar foarte eficiente, acestea tratează doar efectele aterosclerozei, nu şi cauza. Aceasta din urmă ţine de pacient – singur trebuie să îşi schimbe stilul de viaţă: alimentaţie sănătoasă, exerciții fizice, cât permite organismul, controlul greutăţii şi eliminarea unor factori de risc pro-aterogeni (fumatul).

Tot la domiciliu, un pacient poate să mai ia câteva măsuri pentru a preveni crizele de angină pectorală: după masă (care nu trebuie să fie copioasă) este recomandată odihnă, deoarece digestia alimentelor „fură” sângele de la inimă şi alte organe. Administrarea de aspirină scade riscul de infarct de miocard sau angină instabilă, dar se face doar la recomandarea medicului, nu „după ureche”.


Alimentaţia şi bolile cardiace

Dieta unui cardiac trebuie să excludă grăsimile saturate – maxim 20% din necesarul de calorii zilnice să fie asigurat de grăsimi şi din acestea 2/3 să fie nesaturate. Acestă dietă contribuie la un control mai bun al tensiunii arteriale.

Alimentaţia strict vegetariană – fără carne, ouă sau lactate, bogată în acizi graşi polinesaturaţi, poate duce la regresia leziunilor de ateroscleroză coronariană. Există studii care demonstrează o relaţie între creşterea capacităţii de efort a organismului la bolnavii cu angină pectorală şi o alimentaţie vegetariană.

Riscul apariţiei unui infarct de miocard scade cu 8% prin menţinerea tensiunii arteriale la un nivel constant. Prin tratamentul tulburărilor metabolismului lipidic, riscul de infarct se reduce cu până la 30%. Alimentaţia trebuie să fie formată din mese mici, care sunt mult mai uşor de digerat. De la masă bolnavul nu trebuie să se ridice sătul; nu doar bolnavul coronarian trebuie să aplice acest lucru.

Pentru a reduce potenţialul de tulburări de ritm cardiac, este necesar să se evite cafeina sau băuturile de tip cola. Este indicată evitarea consumului de sare – creşte tensiunea arterială prin creşterea volumului de sânge circulant, acest lucru afectează inima, fiind necesar un consum mai mare de oxigen pentru a putea face faţă volumului crescut.

 

Sursa:scientia.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei