Energia neagră există, până la urmă? Aproape sigur da, spun oamenii de ştiinţă

Când e vorba despre un subiect atât de controversat ca existenţa misterioasei energii negre, despre care se crede că alimentează expansiunea accelerată a universului, un răspuns tranşant la întrebarea „există sau nu” e dificil de dat. Dar, recent, o echipă anglo-germană de specialişti a afirmat că probabilitatea ca energia neagră să existe este de 99.996%.

La acestă concluzie au ajuns, după doi ani de cercetări, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, şi Universitatea din Munchen, Germania. Cu alte cuvinte, energia neagră este la fel de probabil să existe ca şi bosonul Higgs - a cărui mult-aşteptată descoperire a fost anunţată anul acesta de specialiştii de la CERN, cu o probabilitate similară.

Deşi teoria energiei negre este accceptată de mulţi oameni de ştiinţă drept cea mai bună explicaţie a expansiunii accelerate a universului, există şi savanţi sceptici în această privinţă.

Astronomii care au studiat, timp de un deceniu, lumina provenită de la supernovele îndepărtate, ajungând astfel la concluzia că Universul se extinde cu viteză tot mai mare, au primit în 2011 Premiul Nobel pentru Fizică.

Însă alţi oameni de ştiinţă susţin că această aparentă accelerare a expansiunii universului ar fi de fapt o iluzie, determinată de mişcarea relativă a pămîntului în raport cu restul universului

Alţiii consideră că expansiunea accelerată nu are legătură cu energia neagră, ci cu gravitaţia, fenomen pe care, însă, noi nu îl înţelegem complet, iar din cauza acestor lacune în cunoaştere nu reuşim să explicăm convenabil fenomenul expansiunii.

"Energia neagră este una dintre marile enigme ştiinţifice ale vremurilor noastre, aşa că nu e de mirare că mulţi cercetători au dubii în privinţa existenţei ei. Dar, pe baza cercetărilor noastre, suntem mai convinşi ca oricând că această stranie componentă a universului este reală - chiar dacă habar n-avem în ce constă", a declarat Bob Nichol, membru al echipei de cercetători de la Universitatea Portsmouth.

Una dintre ideile fundamentale ale cosmologiei moderne este aceea că universul "vizibil" - stele, planete, gaze - alcătuieşte doar 4% din cosmos, restul fiind format din energie neagră (componenta majoritară, care s-ar găsi în proporţie de 73%) şi materie neagră (23%), abia ceva mai bine cunoscută decât energia neagră.

Una dintre piesele de rezistenţă ale teoriei privind existenţa energiei negre este aşa-numitul efect integrat Sachs-Wolfe.

În 1967, Rainer Sachs şi Arthur Wolfe au elaborat o teorie care susţine că lumina provenită din radiaţia reziduală (ceea ce a mai rămas din enorma cantitate de radiaţie emisă cu prilejul Big Bang-ului) îşi schimbă lungimea de undă pe măsură ce trece prin câmpurile gravitaţionale ale concentrărilor de materie din univers - un efect cunoscut sub numele de deplasare spre roşu gravitaţională.

Existenţa energiei negre ar permite luminii provenite din această radiaţie reziduală să îşi mărească energia trecând prin acumulări mari de masă gravitaţională.

În 1996, astronomii Robert Crittenden şi Neil Turok au sugerat că suprapunerea unei hărţi a Universului peste o imagine a radiaţiei cosmice reziduale ar putea indica unde poate fi observat acest efect. Şi, în 2003, efectul - deşi slab ca intensitate - a fost într-adevăr observat.

Descoperirea a fost considerată drept o dovadă a existenţei energiei negre în univers. Dar unii oameni de ştiinţă au pus la îndoială această idee, considerând că efectul observat putea fi produs de praful cosmic.

În studiul ei recent, echipa anglo-germană a reexaminat metodic toate argumentele "contra" şi a refăcut lucrările bazate pe ideea suprapunerii hărţilor, folosind însă hărţi îmbunătăţite.

A ajuns astfel la concluzia că energia neagră este aproape sigur responsabilă de existenţa celor mai calde părţi ale radiaţiei cosmice de fond. Nicio altă ipoteză nu a putut explica mulţumitor ceea ce au observat, aşa că, în final, explicaţia cea mai plauzibilă rămâne energia neagră.

În viitor, telescoapele de mari dimensiuni - cum este Square Kilometre Array, care urmează să fie amplasat în zone izolate din Africa de Sud şi Austrlia - ar putea îmbunătăţi rezultatele procesului dificil de măsurare a distanţelor în univers şi ar oferi date mai concludente.

Sursa: Mail Online