Infarctul miocardic pe înţelesul tuturor

Cu toţi am auzit de infarct şi probabil că majoritatea îl asociază cu inima, ca fiind o afecţiune gravă a acesteia. Prin definiţie însă noţiunea de infarct nu se referă doar la inimă, ci la orice organ. Orice organ are nevoie de sânge, pe care îl primeşte prin intermediul unor artere.

Arterele, la rândul lor, se împart în ramuri din ce în ce mai mici, în aşa fel încât fiecare celulă să intre în contact cu oxigenul şi substanţele nutritive aduse de sânge. Dacă în anumite situaţii, cel puţin una din arterele care vascularizează un organ este obstruată complet, atunci o anumită regiune a organului respectiv nu va mai primi sânge, iar celulele vor muri. Iar astfel putem vorbi de infarct de miocard (inima), rinichi, splină, plămân, mezenteric (organul afectat e intestinul), etc. În acest articol vom vorbi numai despre infarctul de miocard, deoarece el reprezintă cea mai importantă cauza de deces printr-o singură boală la populaţia ţărilor industrializate.

 

Ce este inima?

Inima este un organ alcătuit din patru camere: două atrii şi două ventricule. În atriul drept ajunge sângele venos, lipsit de oxigen, din întreg corpul. De aici trece în ventriculul drept, care îl pompează prin artera pulmonară în plămâni, pentru a fi oxigenat. Din plămâni, prin patru vene pulmonare, sângele ajunge în atriul stâng, apoi în ventriculul stâng, de unde este pompat prin artera aorta în tot organismul.

Este evident că şi inima are nevoie de oxigen şi substanţe nutritive pentru a funcţiona, iar pentru aceasta se desprind din aortă două artere coronare, dreaptă şi stângă, care se vor îndrepta spre inimă, la suprafaţa sa. Cea dreaptă aduce sânge mai ales pentru partea dreaptă a inimii, iar cea stângă se împarte în două ramuri principale, circumflexa şi descendenta anterioară, şi aduce sânge mai ales pentru partea stângă a inimii.

Care sunt cauzele infarctului?

Blocarea unei ramuri din arterele coronare va duce la infarct. Dar de ce să se blocheze arterele coronare? Care ar putea fi cauzele? Bineînţeles că nu este vorba despre un proces brusc.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, din cauza predispoziţiei genetice, a alimentaţiei neadecvate (cu multe grăsimi), a sedentarismului (lipsa efortului fizic), a fumatului, a presiunii sangvine crescute, se pot depune grăsimi pe pereţii vaselor de sânge. Cu cât se vor depune mai multe grăsimi, cu atât pereţii arterelor se vor îngroşa mai mult, lăsând un spaţiu mai mic pentru trecerea sângelui.


Acest lucru nu produce infarct, ci doar o reducere a fluxului sangvin, care în repaus nu se resimte. În anumite condiţii însă, când inima are nevoie de mai mult sânge (efort, frig), prin artera obstruată nu se va putea întâmpla acest lucru, să curgă mai mult sânge. Iar persoana afectată va resimţi o durere în spatele sternului, însoţită de o senzaţie de strângere ca de ghiară, sfâşiere, care iradiază specific în umeri, braţul stâng, până la nivelul ultimelor două degete, şi care va înceta la oprirea efortului. Această condiţie se numeşte “angina pectorală stabilă” şi este semnul faptului că la nivelul unei artere coronare există o placă de aterom (grăsime). Această placă însă, la un moment dat, din cauza forţelor mecanice exercitate de curgerea sângelui sau din cauza mărimii prea mari, se va putea fisura sau rupe. În acest moment, vor avea loc aceleaşi reacţii ca atunci când ne tăiem la nivelul pielii şi se formează un cheag de sânge: se va forma un trombus (aşa se numeşte cheagul care se formează în interiorul vaselor de sânge) care va bloca complet artera, producând infarctul. Bolnavul va resimţi o durere de intensitate mult mai mare ca în angina pectorală şi care nu va mai dispărea în repaus.

Acest mecanism este cel mai frecvent în apariţia infarctului de miocard, însă mai sunt şi alte cauze, dar sunt foarte rare şi nu le voi aminti aici.

În funcţie de mărimea vasului blocat, infarctul poate fi mai grav sau mai puţin grav. Este necesar ca bolnavul să fie tratat cât mai repede cu putinţă, pentru a salva din celulele rămase fără oxigen. Primul gest terapeutic este să i se dea bolnavului o aspirină (care are efectul de a împiedica celulele să se agrege şi să formeze trombusul) şi nişte substanţe care au rolul de a dizolva trombusul deja format. Acest lucru trebuie să se întâmple însă în primele şase ore de la debutul infarctului, după acest interval de timp fiind prea târziu, iar zona afectată fiind scoasă complet din funcţiune.

În anumite condiţii, când infarctul este însoţit de complicaţii (de exemplu tulburări de ritm care fac ca inima să se contracte prea rapid şi ineficient), el poate fi chiar letal. Mulţi bolnavi pot supravieţui, însă având un risc foarte mare ca în viitor să mai facă un al doilea sau al treilea infarct.

Această boală, ca de altfel multe altele, este mai important să fie prevenită. Iar în acest scop trebuie să ne gândim şi să evităm factorii de risc (fumat, sedentarism, obezitatea). Pentru că efectele acestor factori nu se resimt pe intervale scurte de timp, ci pe intervale lungi, când poate fi prea târziu, iar calitatea vieţii va fi foarte mult înrăutăţită.

 

 

Sursa:scientia.ro