Interpretarea analizelor medicale (I)

În continuarea seriei dedicate interpretării analizelor medicale, vă prezentăm indicatorii de la litera I. Citiţi despre semnificaţia, valorile normale şi bolile asociate cu valorile anormale ale unor indicatori precum imunoglubulina A, insulina etc.

Analize medicale explicate (I)

IgA = imunoglubulina A reprezintă aproximativ 10 – 15% din totalul imunoglobulinelor. Aceşti anticorpi sunt secretaţi în lacrimi, salivă, secreţii respiratorii, gastrointestinale sau uro-genitale. Concentraţia normală de IgA este de 100 – 350 mg/dl. Creşterea valorilor este întâlnită în afecţiuni limfoproliferative (mielom IgA), afecţiuni ale mucoaselor sau glomerulo-nefrită. Scăderea valorilor este asociată cu disgamaglobulinemie, ataxie-telengiectazie sau deficit congenital de IgA.

IgD = imunoglobulina D reprezintă aproximativ 0,25% din totalul imunoglobulinelor. Aceşti anticorpi au un rol important la nou-născut fiind găsiţi pe suprafaţa limfocitului B. Concentraţia normală din sânge este de până la 8 mg/dl. Creşterea titrului de IgD este întâlnită în afecţiuni cronice (hepatită, TBC, lepră), boli autoimune sau mielom IgD. Scăderea concentraţiei de anticorpi apare în imuno-deficienţe.

IgE = imunoglobulina E are cea mai mică concentraţie dintre toate imunoglobulinele, nivelul seric normal de IgE fiind de 0,001% din total. IgE se găseşte pe suprafaţa mastocitelor şi după contactul cu antigenul produce degranularea mastocitului cu declanşarea reacţiei alergice. Cantitatea normală de IgE din sânge este de 0,025 mg/dl. Creşterea nivelului de IgE este întâlnită în mielom cu IgE, infecţii parazitare, rinită alergică sau astm bronșitic cu componentă alergică. Nivelul IgE este scăzut în imuno-deficienţe. IgE este un anticorp cu rol în producerea reacţiilor alergice.

IgG = imunoglobulina G reprezintă aproximativ 75% din totalul imunoglobulinelor, fiind întâlnită într-o cantitate de 800 – 1500 mg/dl. Aceşti anticorpi sunt produşi la al doilea contact cu un antigen şi neutralizează toxinele bacteriene sau funcţionează ca opsonine (înconjoară o bacterie semnalizând unui macrofag că trebuie distrusă). Creşteri patologice ale nivelului de IgG sunt întâlnite în mielom IgG, infecţii cronice sau reacţii inflamatorii. Scăderea nivelului de IgG este asociată cu sarcina, hipoproteinemia sau cu deficitul congenital.

IgM = imunoglobulina M reprezintă aproximativ 10 – 15% din totalul imunoglobulinelor. Cantitatea normală de IgM din sânge este de 150 – 400 mg/dl. Aceşti anticorpi apar la primul contact al organismului cu antigenul şi sunt prima clasă de anticorpi sintetizaţi la nou-născut. IgM nu traversează placenta (comparativ cu IgG) şi din acest motiv dozarea lor la făt este utilă în evaluarea unei infecţii. Nivelul seric de IgM creşte în caz de hepatită acută, ciroză hepatică, pielonefrită, infecţii parazitare, lupus eritematos sistemic sau ciroză biliară primitivă (creşterea IgM este caracteristică în acest tip de ciroză). Nivelul de IgM este scăzut la sugar sau în hipoproteinemie.

INR = este un test ce măsoară capacitatea sângelui de a se coagula. La persoanele fără afecţiuni legate de coagulare, INR-ul este de 1 – 1,5. Cu cât INR-ul va fi mai mare, cu atât sângele se va coagula mai greu. La cei aflaţi sub tratament cu anticoagulante (heparină), valoarea INR-ului este mai mare de 2. Valori mai mari de 3 indică un risc crescut de hemoragie.

Insulina = este un hormon polipeptidic secretat de celulele β din pancreas. Acţiunea acestui hormon este de a scade nivelul glicemiei din sânge. Fără insulină, glucoza nu poate fi folosită de către celulele, deoarece insulina activează anumiţi transportori celulari care vor prelua glucoza din sânge şi o vor introduce în interiorul celulei. Concentraţia normală de insulină din sânge este de 6 – 25 μU/l. Creşterea nivelului de insulină apare fiziologic post-prandial, iar patologic în sindromul de rezistenţă la insulină, uremie, tulburări în sinteza glicogenului sau insulinoame. Nivelul insulinei scade în diabet zaharat.

Iod = simbol chimic I. Este un oligoelement esenţial cu rol în funcţionarea glandei tiroide şi în sinteza hormonilor tiroidieni. Cea mai importantă sursă de iod din natură este peştele marin.  Iodul mai este întâlnit în unele legume, precum şi în apa potabilă. Concentraţia normală de iod din sânge este de 33 – 100 μg/l. Cantitatea zilnică de iod eliminată prin urină este de 100 – 300 μg/24h. Creşterea concentraţiei de iod din sânge este asociată cu hipertiroidismul, dar se poate produce efectul Wolff-Chaikoff: iodul în exces inhibă sinteza hormonilor tiroidieni, astfel se produce hipotiroidism. Scăderea nivelului de iod din sânge este întâlnită în zonele sărace în iod (regiunea Moldovei este săracă în iod, deficitul fiind redus prin consumarea sării iodate). Lipsa iodului la adult produce mixedem, iar la copil se manifestă prin retard de creştere şi anomalii în dezvoltarea creierului. Copilul mic este mult mai afectat de deficitul de iod deoarece poate produce cretinism manifestat prin retard mintal şi retard fizic.