Istoria morții: 5 dintre cele mai nimicitoare arme create de om

 Cel mai probabil, istoria armelor a început în momentul în care omul primitiv a pus mâna pe bâtă pentru a lovi un adversar. Cele mai vechi arme descoperite până acum datează din Epoca Bronzului.

Este vorba despre niște buzdugane, mai precis niște pietre ce fuseseră cândva prinse bine pe bâte de lemn. Ele nu puteau fi folosite pentru vânătoare, însă erau foarte potrivite pentru a zdrobi craniile altor oameni.

De-a lungul mileniilor, armele au fost rafinate pentru a maximiza potențialul letal al celui care le mânuia. De la pietre la rachete, armele au evoluat de-a lungul timpului, însă câteva dintre ele se remarcă printr-o capacitate extraodinară de distrugere.

1. Mitraliera Maxim

Tehnologia armelor de foc a trecut printr-o revoluție în secolul al XIX-lea. Uneltele mecanizate permiteau o precizie mai mare în fabricarea armelor. Rateurile au devenit mai rare după introducerea capsei și a muniției formate din cartușe.

Nitroceluloza ardea mai bine decât praful de pușcă, iar fabricanții de arme și-au dat imediat seama de potențialul de a folosi reculul unei arme pentru creșterea frecvenței de tragere. Hiram Maxim a fost primul inventator care a aplicat toate aceste inovații într-o singură armă.

Mitraliera Maxim, dezvoltată în jurul anului 1884, funcționa pe baza reculului.  Arma era alimentată cu ajutorul unei curele și era răcită cu apă. Putea să tragă peste 500 de gloanțe pe minut.

În anii dinaintea Primului Război Mondial, armatele din întreaga Europă au adoptat o formă sau alta a mitralierei Maxim. Versiuni ale acestei mitraliere erau prezente peste tot pe frontul de vest.

Capacitatea lor de a ucide era uimitoare, mai ales dacă era întâmpinată de tacticile militare depășite ale infanteriei. Într-o singură zi din prima bătălie de pe Somme, peste 20.000 de soldați britanici au fost uciși în șarje sângeroase și ineficiente împotriva germanilor din tranșee.

Secretul nemților? Erau echipați cu arme MG 08, varianta germană a mitralierei Maxim.

2. Bomba atomică

Iată cel mai distructiv mijloc de luptă din istoria armelor. Dezvoltarea armelor nucleare le-a oferit oamenilor capacitatea de a declanșa un dezastru de proporții apocaliptice, lucru care înainte nu era posibil.

 

Bomba de la Hiroshima a ucis inițial 70.000 de oameni. În lunile și anii ce au urmat, alte zeci de mii au murit din cauza efectelor radiațiilor. Puterea „Băiețelului”, așa cum era poreclită bomba de la Hiroshima, era echivalentă cu 15 kilotone de TNT.

Spre comparație, racheta nucleară rusească RS-28 Sarmat ICBM (poreclită de NATO „Satan 2” de NATO) a fost proiectată pentru a declanșa o explozie de 2.000 de ori mai puternică decât cea de la Hiroshima.

Potrivit inginerilor ruși, o singură rachetă Satan 2 putea rade de pe fața pământului o zonă de mărimea Franței. Deși tratatele de neproliferare a armamentului nuclear au redus drastic arsenalele atomice, în lume încă există aproximativ 15.000 de astfel de arme.

Peste 90% dintre acestea aparțin SUA și Rusiei.

3. Cavaleria de șoc

Cavaleria a jucat un rol important în istoria armelor. Puține invenții militare au schimbat societatea medievală mai mult decât cavaleria de șoc. Apariția călăreților războinici a fost rezultatul acumulării unor inovații tehnologice de-a lungul a sute de ani.

Șaua de război fusese introdusă în secolul al VI-lea, iar scărița din fier pentru șa era deja răspândită în secolul al VII-lea. Hamul, necesar pentru a controla calul, datează probabil din aceeași perioadă.

Potcoavele de fier datează de la finalul secolului al IX-lea, iar pintenii au început să apară în secolul al XI-lea. În secolul al XII-lea, toate aceste descoperiri s-au combinat cu creșterea în mărime și forță a calului de război și cu îmbunătățirile aduse armurii.

Astfel, luptătprii călare au devenit apogeul artei militare la acea vreme. Feudalismul a evoluat în simbioză cu cavaleria, iar sistemul socio-economic și cel militar se susțineau unul pe altul. Timp de secole, cavaleria nu a avut rival.

4. Istoria armelor – Focul grecesc și napalmul

Primii care au inventat un dispozitiv asemănător aruncătorului de flăcări au fost bizantinii, care au creat o armă cunoscută drept focul grecesc. Versiunea modernă a focului grecesc, napalmul, a fost folosită pentru prima dată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Criticii spun că aceste atacuri au reprezentat crime de război, însă Aliații au susținut că aceste operațiuni erau esențiale în perspectiva războiului.

Napalmul a fost folosit la scară largă de armata SUA în războaiele din Vietnam și din Coreea. Între 1963 și 1973, forțele americane au lansat asupra Vietnamului peste 380.000 de tone de napalm. 32.357 de tone au fost folosite în cei trei ani ai războiului din Coreea.

5. Istoria armelor – Armele biologice

În istoria conflictelor armate, bolile au luat adeseori mai multe vieți decât confruntările armate. Introducerea agenților infecțioși pe câmpul de luptă este o strategie odioasă, deoarece armele biologice tind să fie și mai „capricioase” decât armele chimice.

Virusurile, bacteriile și substanțele chimice nu țin cont de uniformă, insigne sau apartenență politică. Armele biologice au fost interzise prin Protocolul de la Geneva din 1925, însă Japonia le-a folosit în China și a desfășurat o serie de experimente cumplite, care au ucis peste 3.000 de subiecți umani.

De asemenea, în 1972, a fost semnată Convenția pentru Arme Biologice, care avea drept scop limitarea dezvoltării și înmagazinării armelor biologice. Chiar și așa, s-a aflat că Uniunea Sovietică derulase un program masiv privind armele biologice, după semnarea tratatului.

Fără abilitatea de a face inspecții în țările semnatare și de a se impune, Convenția a avut mai mult rolul unei declarații privind armele de război și nu a reușit să interzică în mod eficient agenții biologici.