„Lucrarea diavolului”: Q’eswachaka, ultimul pod de iarbă incaș

00000   media-145519

Dimensiune font:

| 24-11-2020 13:29

 Incașii nu au inventat roata, nu au descoperit niciodată arcul în arhitectură și nici măcar fierul. Cu toate acestea, erau experți la întrebuințarea fibrelor vegetale.

Au construit din ele ambarcațiuni și armuri deosebit de rezistente. Cea mai importantă armă a lor, praștia, era țesută din fibre și putea lansa o piatră cu o forță suficientă pentru a rupe o sabie.

Foto: Pinterest

Mai mult decât atât, incașii comunicau cu ajutorul fibrelor, dezvoltând un limbaj cu corzi înnodate cunoscut sub numele de quipu, care încă nu a fost descifrat. 

Așadar, atunci când aveau de rezolvat o problemă, cum ar fi deplasarea oamenilor și a bunurilor prin trecătorile abrupte ale Anzilor, era firesc ca incașii să apeleze tot la fibrele vegetale.

În urmă cu o jumătate de mileniu, Anzii erau împânziți cu poduri suspendate. După unele estimări, existau până la 200 de astfel de structuri împletite din nimic altceva decât iarba montană răsucită în cabluri care uneori aveau grosimea cât talia unui om.

Foto: Pinterest

Cu cel puțin 300 de ani înainte ca Europa să aibă parte de primul său pod suspendat, incașii se întindeau pe distanțe mai mari și peste chei mai adânci decât ar fi putut acoperi cei mai buni ingineri europeni, care lucrau cu piatră. 

De-a lungul secolelor, majoritatea podurilor de iarbă ale imperiului au cedat și au fost înlocuite cu lucrări convenționale de inginerie modernă.

Cel mai faimos pod incaș – lung de 45 de metri și imortalizat de Thornton Wilder în cartea de premiul Pulitzer „Podul din San Luis Rey” – a rezistat până în secolul XIX, dar și acesta s-a prăbușit în cele din urmă.

Localnicii lucrează la înlocuirea podului de iarbă. Foto: Pinterest

După cum arată BBC într-un fotoreportaj, astăzi a mai rămas doar un pod de iarbă, Q’eswachaka (peste râul Apurimac), și doar un ultim administrator de poduri incașe. Potrivit localnicilor, podul se află acolo de cel puțin 500 de ani. 

Pe câmpiile andine pustii, la peste 3.000 de metri altitudine, cresc puține plante în afară de ichu, o iarbă înaltă care acoperă versanții munților, servește drept hrană pentru lame și drept materie primă pentru construirea de poduri.

Spre deosebire de un pod suspendat modern, unde carosabilul atârnă de cabluri suspendate, podurile incașe erau străbătute călcând direct pe funii.

Funiile sunt împletite din ichu, o iarbă care crește la mare altitudine. Foto: Pinterest

Q’eswachaka este format din doar patru corzi paralele (cu un strat de crengi mici fixate peste ele, ca o saltea), ancorate la ambele capete de stânci mari.

Alte două funii groase au rolul de balustrade și sunt conectate de „podea” prin funii mai mici, ca spițele unei pânze de păianjen. 

Cu cinci secole în urmă, la apogeul imperiului incaș, existau zeci, poate sute de podari. Fiecare era responsabil atât de întreținerea și administrarea podului, cât și de colectarea taxelor și de ajutarea călătorilor înspăimântați de înălțimi.

Funiile groase care servesc drept podea sunt acoperite cu crengi. Foto: Pinterest

Expuse la intemperii, frânghiile de iarbă ale Q’eswachaka nu rezistau mai mult de câțiva ani. Spre deosebire de podurile moderne, care sunt aproape în permanență reparate, un pod incaș nu putea fi reparat pe bucăți. Trebuia schimbat cu totul. 

Cele mai mari poduri incașe erau întreținute de imperiu printr-un sistem de muncă în folosul comunității, în care fiecare bărbat presta o anumită activitate vreme de câteva săptămâni pe an.

În cazul podurilor comunale mai mici, cum ar fi Q’eswachaka, lucrările de reconstrucție le reveneau comunităților locale.

Fiecare familie contribuie la producerea funiei. Pentru a fi flexibilă, trebuie bătută cu piatra și lăsată în apă câteva zile. Foto: Jordi Busque

Chiar și în zilele noastre, locuitorii satelor din jur se reunesc în vale în luna iunie pentru a participa la un festival de trei zile în timpul căruia taie Q’eswachaka din anul precedent și îl înlocuiesc cu funii răsucite din ichu proaspăt.

Fiecare gospodărie trebuie să aducă la ceremonie aproximativ 30 de metri de funie din fibre vegetale. Întregul proces are loc sub supravegherea podarului. 

Când au descoperit primele poduri de iarbă, conchistadorii le-au considerat „lucrarea diavolului”, înspăimântați de gândul de a păși peste asemenea prăpăstii.

În cele din urmă, spaniolii au descoperit că cele mai mari poduri erau atât de rezistente, încât puteau susține cai, tunuri sau o armată în șiruri de câte doi soldați.

Ultimul pod incaș de iarbă este înlocuit în fiecare an, în timpul unui festival. Foto: Jordi Busque

Într-adevăr, testele efectuate de John Ochsendorf, profesor la MIT, care cercetează realizările inginerești ale civilizațiilor antice, a descoperit că un pod de iarbă incaș putea susține 4.000 de kilograme de tensiune. 

Ochsendorf estimează că un pod mic, dar bine întreținut, putea susține greutatea a 56 de persoane, răspândind-o uniform pe toată lungimea sa.

În 1968, guvernul peruan a construit un pod de oțel la doar câteva sute de metri în amonte de Q’eswachaka. Deși majoritatea localnicilor folosesc acum podul cel nou, tradiția de a reconstrui în fiecare an podul lăsat moștenire de incași este încă respectată.

Lipsit de necesitatea practică, reînnoirea anuală a devenit un act ritual, de conservare culturală.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Viața în orașele viitorului
08/12/2023 16:44

În lumea de astăzi, pe măsură ce populatia urbană creste rapid, orasele se confruntă cu provocări semnificative in ceea ce priveste sustenabilitatea, eficienta si calitatea vietii. Răspunsul la ace ...

Ai semnal mai bun la Wi-Fi cu acest obiect pe care-l ai în bucătărie: Îl pui în spatele routerului și ai internet foarte bun
01/12/2023 10:08

Dacă v-ati săturat să vă confruntati cu conexiuni Wi-Fi lente, ar putea exista o solutie simplă care implică un obiect de uz casnic pe care il aveti deja: folie de aluminiu. Expertii sugerează că pla ...

Whatsapp vrea să introducă o nouă caracteristică. Ce vor putea face utilizatorii direct din fereastra de chat
30/11/2023 18:12

WhatsApp a anuntat că vrea să introducă o nouă caracteristică. Utilizatorii platformei vor putea vedea statusul contactelor direct in fereastra de chat. Astfel, cea mai nouă versiune beta a aplicatiei de ...

Invenția unor cercetători români salvează terenurile poluate
27/11/2023 13:27

O echipă de cercetători de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galati a inventat un material care, imprăstiat pe terenuri poluate, le poate depolua in mod ecologic. Inventia a fost inregistrat ...

NU vă încărcați telefonul în aceste trei cazuri - Ar putea fi fatal pentru el
24/11/2023 21:05

Nivelul bateriei smartphone-ului dvs. a scăzut la 15-20% - in acest caz, il veti incărca cat mai curand posibil. Dar este aceasta cea mai bună abordare? Ce ar trebui să faceti in această situatie? Se pare ...

Descoperire neașteptată cu ajutorul imaginilor din satelit: megastructuri bine ascunse în inima Europei
23/11/2023 11:18

  Imaginile proaspete captate de sateliti aduc la lumină megastructuri impresionante care au fost discret ascunse de privirile cercetătorilor pană in prezent. Această nouă descoperire se re ...

Inteligența Artificială amenință milioane de locuri de muncă
17/11/2023 00:34

Aproape 4 milioane de locuri de muncă din Coreea de Sud riscă să fie inlocuite de inteligenţa artificială (IA) in următoarele două decenii, in principal cele ocupate de lucrători cu gulere albe, conform ...

Bateria se descarcă rapid? Încărcați-vă telefonul în acest mod pentru a prelungi durata de viață a bateriei
16/11/2023 23:47

Încărcarea telefonului este un lucru pe care il facem in mod complet reflex. De obicei, nu ne gandim dacă o facem corect. La primul semn de probleme cu bateria, dăm vina pe echipament si pe producător ...

Test de cultură generală. Câți ochi au albinele?
15/11/2023 20:58

 Albinele au o vedere aparte, care le diferentiază de alte insecte. Ele posedă in total cinci ochi, constand in doi ochi mari si trei ochi mai mici. Fiecare set de ochi are un scop specific, cum ar fi id ...

Inteligența artificială preia controlul - Ce slujbe sunt în pericol în viitorul apropiat
15/11/2023 16:14

Robotii vor inlocui oamenii in cinci domenii de activitate, consideră un expert in inteligentă artificială care afirmă că iar asta se va intampla in viitorul nu prea indepărtat, notează Adevărul.ro. La ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei