Lumea moderna este susținută de 380 de cabluri submarine

imagine

Dimensiune font:

| 08-10-2019 14:44

Lumea modernă așa cum o știm astăzi pare că nu ar putea funcționa fără comunicații, iar internetul este cel care înseamnă transfer de date de orice fel (text, imagine, audio, video) în timp real, cu o viteză și la un volum absolut impresionante. Deși ni se pare că totul este "în aer", WiFi, adevărut este că lumea telecomunicațiilor nu se bazează numai pe sateliți, ci și pe fire, cabluri de proporții gigantice, care ne conectează cu adevărat inclusiv între continente.

 Toată această revoluție a comunicațiilor pe distanțe mari a început la data de 29 iulie 1858, când în mijlocul Oceanului Atlatic s-au întâlnit două nave de luptă. Motivul a fost unul pașnic: să conecteze două capete ale unui cablu lung de 4000 de kilometri. Acest cablu a conectat pentru prima dată America și Europa prin telegraf. Curând după acel moment, Regina Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii a transmis un mesaj de felicitare președintelui american James Buchanan, care a fost urmat de o paradă pe străzile din New York. Ambele națiuni au salutat atunci un triumf al omenirii, mai util decât a fost vreodată ceva câștigat pe câmpul de luptă. Era rezultatul a aproape două decenii de cooperare pe acest subiect. Cablul inițial nu a funcționat însă mult, din motive tehnice.

 Mai trebuie spus că viteza transmiterii mesajelor era redusă: o literă se transmitea în 2 minute și 5 secunde, prin cod Morse, iar livrarea mesajului integral al Reginei a durat 17 ore. Grație unor noi cabluri instalate, în 1866, viteza de transmitere a mesajelor crescuse la 6-8 cuvinte / minut, iar la final de secol se ajunsese la peste 40 de cuvinte pe minut. În 1956 a fost realizat primul cablu telefonic subacvatic, iar în 1988 se transmiteau 280 de megabyte pe secundă prin cabluri de fibră optică, care utilizează lumina pentru a transmite date la viteze de vârf. În anul 2018, deci foarte recent, cablul Marea a devenit funcțional între Spania (Bilbao) și Statele Unite ale Americii (statul Virginia), permițând viteze de transmisie de până la 160 de terabiți pe secundă - de 16 milioane de ori mai rapid decât conexiunea medie la internet la domiciliu.

 În acest moment există aproximativ 380 de cabluri subacvatice, care se întind pe o lungime de peste 1,2 milioane de kilometri. De ele depinde lumea informatică actuală. Deși departe de ochii publicului, aceste cabluri sunt cele pe baza căruia se dezvoltă internetul modern. Când accesăm, din România, website-uri găzduite pe servere de pe alte continente, în special cele precum Google sau Facebook, în mai puțin de o secundă se fac transferuri exact utilizând astfel de cabluri, culmea, într-o lume a smartphone-urilor și a rețelelor wireless. Aceasta colocare se datoreaza faptului ca firmele de gazduire web, au data centere fizice in mai multe locatii din lume, tocmai pentru a oferi viteza buna. Aceste data center sunt interconectate, evindent, prin aceste cabluri subacvatice.

În ultimii ani, dezvoltarea acestor sisteme de cabluri a fost finanțată inclusiv de giganți ai internetului ce au de câștigat în mod direct - companii precum Google, Microsoft, Facebook sau Amazon. Utilizatorii consideră că intrnetul "este doar în aer", însă în mod paradoxal dezvoltarea internetului mobil a generat creșterea puternică a cantității de date care călătorește prin cablurile submarine.

 Cablurile de sub ape sunt destul de vulnerabile. Adesea există defecțiuni cauzate în mod accidental de de oameni, de exemplu de plase de pescuit sau ancore ale vapoarelor. Furtunile pot pune de asemenea probleme, așa cum a fost în anul 2012, când Uraganul Sandy a lovit Coasta de Est a SUA și a determinat, dincolo de pagubele de pe uscat, probleme serioase pentru comunicații. Un alt exemplu: un cutremur cu magnitudinea de 7 în largul coastei de sud-vest de Taiwan în 2006 a tăiat opt ​​cabluri submarine care au provocat întreruperi de internet și perturbări în Taiwan, Hong Kong, China, Japonia, Coreea și Filipine. oameni, de exemplu de plase de pescuit sau ancore ale vapoarelor. Furtunile pot pune de asemenea probleme, așa cum a fost în anul 2012, când Uraganul Sandy a lovit Coasta de Est a SUA și a determinat, dincolo de pagubele de pe uscat, probleme serioase pentru comunicații. Un alt exemplu: un cutremur cu magnitudinea de 7 în largul coastei de sud-vest de Taiwan în 2006 a tăiat opt ​​cabluri submarine care au provocat întreruperi de internet și perturbări în Taiwan, Hong Kong, China, Japonia, Coreea și Filipine.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei