Mâncătorul de păcat – Omul plătit să spele suflete

default

Dimensiune font:

| 30-11-2017 11:22

 Atunci când cineva murea în Anglia, Scoția sau Țara Galilor, în secolele XVIII și XIX, familia îndurerată punea o bucată de pâine pe pieptul decedatului și îi cerea unui bărbat să stea drept în fața mortului. Familia privea apoi cum acest om – mâncătorul de păcat – prelua relele mortului, pentru ca sufletul celui decedat să plece neprihănit.

Familiile îndoliate care angajau mâncători de păcat credeau că pâinea înmuiată în apă absorbea păcatele celui decedat; odată cu pâinea, toate greșelile treceau la cel plătit să mănânce de pe pieptul mortului. Astfel, sufletul mâncătorului de păcat se îngreuna cu faptele tuturor celor din sat pe care îi „curăța” înainte de înmormântare.

Mâncătorul de păcat plătea un preț spiritual enorm pentru un beneficiu material nesemnificativ. Primea echivalentul câtorva lei de astăzi.

Cine era mâncătorul de păcat

mancatorul de pacat - scena la inmormantareOK

Scenă de la o înmormântare din Anglia, 1733

De cele mai multe ori, cei care se aventurau să practice această „meserie” erau cei mai săraci oameni din sate. Pentru ei, o bucată de pâine și un pahar de băutură cântăreau mai mult decât un suflet greu.

Aceste obiceiuri funerare au fost semnalate încă din 1680, iar practica a supraviețuit până în zilele noastre, la începutul secolului XX. Prima ediție a revistei „Antichități populare din Marea Britanie”, publicată prima dată în 1813, nota următoarele despre mâncătorul de păcat:

„Se așeza pe un scaun, cu fața spre ușă. Apoi, familia îi dădea o monedă, pe care o băga în buzunar. Apoi, îi dădea o bucată de pâine, pe care o mânca, și o halbă de bere, pe care o dădea peste cap. După aceea, ridicându-se de pe scaun, spunea următoarele: Fie-i sufletul curat! Pentru aceasta, mâncătorul de păcat punea gaj propriul său suflet.”

La multe înmormântări din Țara Galilor era chemat mâncătorul de păcat. Pentru cei care credeau în puterea acestui ritual, mâncătorul de păcat făcea o treabă foarte murdară, dar foarte necesară, devenind el însuși chiar mai rău decât morții, pe măsură ce participa la tot mai multe înmormântări.

Pe la jumătatea anilor 1800, deja mâncătorii de păcat începuseră să se împuțineze. Ultimul mâncător de păcat despre care se cunosc mai multe date a fost Richard Munslow.

Omul potrivit, la locul potrivit

mancatorul de pacat - inmormantareOK

O îngropăciune din secolul XVII

Dintr-un ghid de călătorii din secolul XIX reiese că Munslow a revigorat această practică nu din disperare, ci de tristețe.

Munslow fusese un țăran înstărit, lovit de năpastă: toți cei patru copii îi muriseră. Trei dintre ei s-au stins într-o săptămână. Copleșit de durere, a devenit mâncător de păcate, în speranța că astfel își va ajuta copiii care deja erau „în viața de apoi”.

Sătenii cu frică de Dumnezeu care angajau mâncători de păcat erau, însă, îngrijorați de greutatea propriilor lor greșeli (și ale celor dragi) la judecata de apoi.

Datorită credințelor religioase de la acea vreme, lumea trata cu foarte mare seriozitate conceptul de „păcat” și mulți oameni erau gata să plătească pe cineva pentru curățenia sufletului.

Dacă asta însemna să cheme din când în când câte un mâncător de păcate, chiar dacă acesta era săracul satului, o făceau fără nicio reținere. În acele vremuri, era ceva obișnuit ca la priveghi să apară un necunoscut în haine ponosite, „specializat” în absorbirea păcatelor.


Concurență directă pentru preoți

mancatorul de pacat - o inmormantareOK

O slujbă de înmormântare. Anglia, 1795

Chemarea mâncătorului de păcat însemna că preotul, care în mod normal s-ar fi ocupat de ritualul de alungare a păcatelor, era scos din joc. De-a lungul deceniilor, însă, pe măsură ce ocupația mâncătorilor de păcat a început să dispară, rolul preoților la înmormântare a fost restabilit.

Munslow, ultimul mâncător de păcat din Marea Britanie, a murit în 1906. Chiar dacă a durat un secol, el a fost primul mâncător de păcat care a beneficiat de o slujbă de comemorare, organizată în 2010.

Ar fi fost imposibil de găsit un om dispus să îi mănânce și lui păcatele, dar măcar Munslow a primit ceea ce mulți alți mâncători de păcate ar fi meritat: recunoștință.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei