default

Dimensiune font:

Misterul „OZN-urilor multicolore” a fost descifrat

| 03-10-2012 15:21

Pe data de 23 de august, anul curent, în comitatul Leicestershire din Marea Britanie, zeci de oameni au fost martori la apariţia pe cer, la asfinţit, a unor lumini colorate - de cel puţin trei culori diferite - care se deplasau silenţios deasupra câmpiei. Prea mici pentru a fi avioane sau elicoptere, ciudatele apariţii au dat imediat naştere speculaţiilor despre OZN-uri şi extratereştri, dar, recent, o altă explicaţie a fost oferită pentru a lămuri enigma luminilor colorate.

Fenomenul a fost investigat de o echipă locală de cercetători ai fenomenului OZN - Leicestershire UFO Research Society - care însă a dat, spre dezamgirea celor care îi aşteptau pe extratereştri, o explicaţie cât se poate de simplă: luminile albe, albastre şi roşii aparţineau unei dronede tip quadcopter, care zbura deasupra unui parc din apropiere, controlată prin telecomandă de un pasionat de astfel de aparate zburătoare.

Un purtător de cuvânt al grupului a explicat că asemenea aparate sunt relativ noi, ceea ce explică faptul că arată ciudat pentru mulţi dintre privitori, care nu ştiu ce sunt. E vorba despre un tip de drone care se deplasează cu ajutorul a patru mici elice aşezate în cruce; sunt prevăzute şi cu lumini colorate şi pot arăta într-adevăr bizar atunci când se deplasează în aer, mai ales în lumină crepusculară sau pe întuneric.

Nu este pentru prima dată când asemenea drone moderne sunt luate drept nave spaţiale extraterestre. În urmă cu aproape un an, la Moscova, un obiect mişcător silenţios, de o formă ciudată (foto), a fost văzut de participanţii la un marş de protest. În cele din urmă, obiectul a fost identificat drept o dronă lansată de agenţia rusă de ştiri Ridus, cu scopul de a obţine fotografii aeriene de la eveniment.

Pe măsură ce aceste dispozitive vor deveni mai puţin costisitoare şi mai accesibile pasionaţilor de asemenea "jucării" hi-tech zburătoare, e posibil ca apariţiile lor să genereze un val de rapoarte privind apariţiile OZN în diferite colţuri ale lumii.

Sursa: Live Science

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Ce au învățat doctorii după șase luni de coronavirus și care sunt marile necunoscute
28/06/2020 09:58

În cele sase luni de cand acest coronavirus absolut nou a inceput să se răspandească in lume, doctorii si spitalele au invătat multe despre cum trebuie tratati pacientii cu Covid-19, transmite Reuters ...

19 țări din toată lumea în care nu există râuri
26/06/2020 17:34

Am crede că există rauri in fiecare colt de lume, dar iată că sunt state care nu sunt străbătute de nicio apă curgătoare. Ai putea mentiona trei tări in care nu există rauri inainte de a citi acest ar ...

Istoria ochelarilor, invenția revoluționară din Evul Mediu
22/06/2020 20:51

Un om de stiintă arab, Ibn al-Haytham, cunoscut in Europa sub numele de Alhacen, a creat baza teoretică a acestei inventii in secolul al XI-lea, prin studiile sale asupra corneei umane si efectelor razelor de ...

De ce
08/06/2020 10:59

 Timp de mai multe luni, in anul 1110, Luna a devenit invizibila oamenilor. De curand, cercetatorii Universitatii din Geneva au publicat un studiu in revista Nature pentru a explica fenomenul, relateaza&nb ...

Atentie! Sistemele de incalzire, ventilare si aer conditionat pot contribui la raspandirea coronavirusului: Ce sfaturi dau specialistii
28/05/2020 20:57

 Sistemele HVAC (incalzire, ventilare si aer conditionat) pot contribui atat la raspandirea virusului SARS-CoV-2 cat si la reducerea ratei de transmitere, asa ca specialistii ne fac atenti la cateva lucrur ...

Istoria săpunului: Cum a început omenirea să se scuture de mizerie
23/05/2020 11:36

 Cum se face că un obiect „atat de curat si de pur” are un trecut atat de tulbure? Nimeni nu stie cu sigurantă cand a fost inventat, dar se pare că săpunul există incă de la inceputurile ...

Telefonul cu peste 20 de zile de autonomie există și e marca Nokia
13/05/2020 22:29

În 2020, iti aduci aminte cu jind de perioada in care un telefon putea să stea departe de priză pe parcursul a sapte, zece zile. Desi existau si atunci terminale care trebuiau incărcate in fiecare zi s ...

Descoperire! PERICOLUL din aparatul de aer condiționat. Legătura cu COVID-19!
02/05/2020 10:11

Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor din SUA trage un semnal de alarmă si publică un studiu despre legătura dintre aparatele de aer conditionat si COVID-19.   Cercetările arată un exemplu ...

Oțelul de Damasc și armele formidabile de care se temeau cruciații
29/04/2020 17:33

 Atunci cand cruciatii au ajuns in Orientul Mijlociu, in secolul al XI, au descoperit săbii care tăiau atat de bine, incat „putea despica părul lăsat să cadă pe tăis”, avand o rezistent ...

VIDEO Pentagonul dezvăluie trei înregistrări cu întâlniri ale avioanelor armatei SUA cu OZN-uri
28/04/2020 09:11

 Pentagonul a făcut publice trei inregistrări video ce arată intalnirile dintre avioane ale Marinei americane cu ceea ce par obiecte zburătoare neidentificate, scrie Guardian. Clipurie, despr ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!