Motorola Razr I – Smartphone Android cu procesor Intel de 2 GHz
Dimensiune font:
Motorola Razr I este primul smartphone al producătorului american cu procesor Intel şi primul telefon cu procesor cu frecvenţa de 2 GHz.
Este pentru prima oară când un procesor Intel pentru smartphone-uri se regăseşte pe un telefon realizat de unul dintre producătorii de top, după ce primele încercări ale companiei americane s-au concentrat pe modele destinate doar pentru câteva pieţe din Europa şi Asia.
Procesorul disponibil pe Motorola Razr I face parte din familia Medfield, este construit în tehnologie de 32 nm şi este de tip single-core, însă beneficiază de tehnologie hyper-threading pentru îmbunătăţirea performanţelor.
Restul dotărilor tehnice, dar mai ales designul cu ramă foarte îngustă şi capac spate din aluminiu amintesc puternic de Motorola Razr M, lansat cu numai două săptămâni în urmă pe piaţa americană.
Telefonul mizează pe un ecran Super AMOLED cu diagonala de 4.3”, rezoluţie 960×540 pixeli şi protecţie Gorilla Glass. Pe lângă procesorul de 2 GHz, platforma hardware este completată de 1 GB RAM, 8/16/32 GB pentru stocarea datelor şi slot pentru carduri microSD de până la 32 GB. Conectivitatea este la înălţime prin 3G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n şi NFC.
Motorola a evidenţiat performanţele camerei foto, care porneşte în numai o secundă şi este capabilă să realizeze 10 fotografii în mai puţin de o secundă. Aceste cifre se datorează parţial procesorului, iar camera în sine are 8 MP şi este capabilă să înregistreze în format Full-HD cu 30 de cadre pe secundă.
Smartphone-ul utilizează sistemul de operare Android 4.0.4 IceCream Sandwich, o alegere cel puţin ciudată în condiţiile în care producătorul american este deţinut de Google. Totuşi, Motorola a promis un update rapid la noul Android 4.1 JellyBean.
Acumulatorul inclus are o capacitate de 2.000 mAh, iar americanii promit o autonomie de până la o zi întreagă.
Motorola Razr I va apărea în magazinele din Marea Britanie, Franta şi Germania în luna octombrie, iar mai târziu şi pe celelalte pieţe europene. Cel mai probabil preţul în România va fi de aproximativ 2.000 lei.
Sursa: giz.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau