NASA descoperă milioane de noi quasari

default

Dimensiune font:

| 10-10-2012 11:23

Telescopul WISE al NASA a cercetat de două ori Universul în timpul misiunii sale de 14 luni, generând un număr impresionant de date. În urma analizei acestor date, astronomii au scos la iveală una dintre cele mai impresionante descoperiri de până acum.

Este vorba de existenţa a 2,5 milioane de găuri negre răspândite prin cosmos – de aproximativ trei ori mai multe decât cele descoperite de cercetări precedente.

Mai mult, WISE (Wide-field Infrared Survey Explorer) a adus dovezi ce au demonstrat existenţa unor categorii de galaxii nemaivăzute până acum, numite "hot DOGs" – prescurtarea de la  "hot, dust-obscured galaxies“ (galaxii fierbinţi, mascate de praf.) Acestea sunt printre cele mai strălucitoare, mai fierbinţi şi mai puternice obiecte care au fost observate vreodată în Univers, şi ar putea reprezenta o cheie în evoluţia galaxiilor.


O multitudine de găuri negre

”WISE a găsit un număr impresionant de găuri negre, mai multe decât cele descoperite de oricare alte cercetări anterioare,“ a spus astronomul Daniel Stern de la Jet Propulsion Laboratory într-o teleconferinţă.

Acestea nu sunt găuri negre obişnuite. Toate aceste milioane de entităţi cosmice recent descoperite sunt presupuse a fi quasari – falii de mari dimensiuni în spaţiu-timp, de milioane până la miliarde de ori mai masive decât Soarele nostru, ce au fost surprinse ospătându-se cu praful şi gazul care le înconjoară. Materia ce cade în quasar îl face să devină extrem de fierbinte, iar pentru că acesta este foarte strălucitor, praful întunecat face foarte dificilă observarea lui în lumina vizibilă. Dar aici intervine telescopul WISE. Aceste găuri negre nemaipomenit de puternice ard fără flacără în spectrul infraroşu, fiind foarte uşor de observat de aparatura sensibilă a lui WISE.

 

Quasar hot DOG
credit imagine: gawkerassets.com


Imaginea de deasupra înfăţişează un astfel de quasar, în concepţia unui artist. Mai jos se poate vedea o imagine în infraroşu a Universului, surprins de către telescopul WISE. Ceea ce se află în prim-plan reprezintă o cercetare detaliată a unei mici porţiuni a cerului văzut de WISE, ce ocupă o zonă de aproximativ trei ori mai mare decât Luna. Obiectele care ar putea fi quasari au fost încercuite cu galben.

 

Gauri negre supermasive


Cu ajutorul telescoapelor WISE şi NuSTAR (NASA's black-hole hunting Nuclear Spectroscopic Telescope Array) ”noi am înconjurat găurile negre din toate părţile,“ spune Stern, principalul autor al lucrării ştiinţifice care descrie observaţiile quasarilor realizate de WISE. ”WISE îi găseşte pe cer, în timp ce NuSTAR ne dezvăluie o altă faţă a lor văzută prin intermediul razelor X de înaltă energie şi ne învaţă ce îi face să funcţioneze.“


Entităţile de tip "Hot DOG" ar putea fi cheia evoluţiei galaxiilor

S-a anunţat descoperirea unei populaţii mici de entităţi cosmice nemaivăzute până acum – în jur de 1,000 de galaxii fierbinţi, mascate de praf, pe scurt "hot DOGs" (hot, dust-obscured galaxies).

”Aceste entităţi sunt cu mult mai rare“ decât orice alţi quasari descoperiţi de echipa lui Daniel Stern, a explicat la conferinţă Peter Eisenhardt, om de ştiinţă care activează în cadrul proiectului WISE. Eisenhardt este principalul autor al primei din cele două comunicări ştiinţifice care descriu aceste obiecte nou descoperite. De asemenea, la conferinţă a fost prezent şi principalul autor al celei de-a doua comunicări ştiinţifice – astronomul Jingwen Wu.

Ţinând seamă de spusele lui Wu, "hot DOG"-urile sunt mult mai strălucitoare, mai fierbinţi şi mai puternice decât orice altă galaxie pe care suntem obişnuiţi să o vedem. Imaginea prezentată mai jos este o fotografie a Universului prin ochii lui WISE cu aproximativ 1,000 de galaxii hot DOG observabile, marcate prin culoarea violet. Ceea ce se află în prim plan reprezintă o cercetare detaliată a acelei regiuni a cerului ce conţine primele hot DOGs descoperite (punctul roşu încercuit cu violet). Wu susţine că fiecare dintre aceste galaxii poate genera o energie de 100 trilioane de ori mai mare decât Soarele nostru:

 

Hot DOG-uri


”Ele ar putea găzdui o gaură neagră supermasivă extrem de puternică în centrul lor, ce ar putea încălzi praful la temperaturi foarte ridicate,“ a explicat Wu. ”Am putea fi martorii unei faze rare de evoluţie galactică în care praful şi gazul sunt încălzite şi ejectate de găuri neagre supermasive. Acest lucru ar putea fi cheia evoluţiei galaxiilor.“

Rachel Somerville, astrofizician la Universitatea Rutgers, este de acord cu Wu. ”Noi presupunem că aceste galaxii pe care le vedem se află într-o importantă fază transformaţională,“ a explicat ea la conferiţă. În plus, Hot DOGs ar putea fi ceea ce observă astronomii atunci când două galaxii spirale care se ciocnesc se află în procesul de a se transforma într-o galaxie eliptică. Conform acestei logici, explică Somerville, însăşi galaxia noastră, Calea Lactee, ar putea deveni într-o zi o galaxie hot DOG. Galaxia nostră va intra în coliziune cu vecinul ei cosmic, galaxia spirală Andromeda, în aproximativ 2 miliarde de ani; iar acea coliziune, despre care Somerville spune că ar putea fi asemănătoare cu simularea de mai jos, ne-ar putea transforma într-o galaxie hot DOG.

Cele mai multe dintre galaxiile hot DOG observate de către WISE se află la o distanţă de aproximativ 10 miliarde de ani-lumină de Pământ. Astfel, ele s-au format în fazele de început ale Universului, atunci când existau anumite condiţii care ar fi putut fi mult mai potrivite pentru apariţia acestui tip de galaxii ”hiper-luminoase.“ Datorită acestei observaţii, oamenii de ştiinţă precum Eisenhardt sunt sceptici în legătură cu şansele galaxiei noastre de a deveni vreodată o galaxie hot DOG.

”Cred că fenomenul despre care vorbim acum a fost mult mai comun în fazele de început ale Universului, iar transformarea unei galaxii precum Calea Lactee într-una de tip hot DOG ar fi un eveniment relativ neobişnuit astăzi, având în vedere distribuţia distanţelor pe care le găsim în Univers, explică acesta.“

Cele trei comunicări ştiinţifice despre noile descoperiri ale telescopului WISE sunt disponibile pe serverele arXiv  [1, 2, 3]  şi vor fi publicate în următorul număr al revistei Astrophysical Journal.

 

Sursa:scientia.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei