O nouă descoperire senzațională în Egipt. Arheologii au descoperit un mormânt vechi de 4.400 de ani cu artefacte de mare valoare într-o stare excepțională
Dimensiune font:
Mormântul unui preot, vechi de peste 4.400 de ani, a fost descoperit în situl Saqqara, în apropiere de Cairo, de o misiune arheologică egipteană, au anunţat sâmbătă autorităţile din această ţară, citate de AFP și preluate de agerpres.
Mormântul acestui preot, care se numea Wahtye, datează din timpul celei de-a V-a dinastii egiptene (între anii 2500 î.e.n. şi 2300 î.e.n.), în perioada domniei faraonului Neferirkare, potrivit Ministerului Antichităţilor din Egipt.
Mormântul este "excepţional de bine conservat, colorat şi cu sculpturi în interior". "El aparţine unui preot de rang înalt", a declarat sâmbătă ministrul Antichităţilor din Egipt, Khaled el-Enany, în faţa reprezentanţilor presei.
Structura descoperită conţine "scene ce îl arată pe proprietarul mormântului alături de mama lui, soţia lui şi familia lui, dar şi mai multe nişe cu statui mari şi colorate ale defunctului şi ale membrilor familiei sale", a precizat acelaşi minister într-un comunicat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau