Peste 160 dintre cei mai deștepți oameni din lume sărbătoresc Revelionul în România

download

Dimensiune font:

| 31-12-2022 18:00

 Peste 160 dintre cei mai inteligenţi oameni ai lumii sărbătoresc revelionul la Cluj, în cadrul evenimentului Silvensa 2022.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de organizatori, Mensa România organizează Silvensa 2022, evenimentul de revelion oficial al Mensa la nivel european. După Marsilia, anul acesta Silvensa are loc la Cluj între 28 decembrie 2022 şi 1 ianuarie 2023 şi va găzdui peste 160 de persoane din peste 20 de ţări.

"Mensa România este filiala locală a Mensa Internaţional, cea mai mare organizaţie din lume dedicată identificării şi punerii în contact a persoanelor cu un nivel ridicat al IQ-ului. Participanţii vor avea parte de patru zile de activităţi variate care le vor permite să se cunoască mai bine, să socializeze, şi să descopere cultura şi tradiţia locală. Printre aceste activităţi se numără tururi ghidate ale oraşului, vizite la muzee, dar şi la escape rooms, competiţii de şah şi alte jocuri de societate, workshop-uri de improvizaţie şi, desigur, petrecerea de revelion", precizează sursa citată.

Mensa este o societate fondată în Oxford, Marea Britanie, în 1946, cu scopul de a identifica şi pune în legătură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligenţă. În momentul de faţă, Mensa Internaţional are peste 133.000 de membri în 100 de ţări de pe glob. Mensa România a fost fondată în anul 1991, iar la ora actuală numără peste 600 de membri din toate domeniile şi categoriile sociale. Accesul în organizaţie se realizează pe baza unui test de inteligenţă care le permite participanţilor să afle dacă sunt printre primii 2% dintre cei mai inteligenţi oameni de pe planetă. Misiunea organizaţiei este de a-i identifica pe aceştia şi de a crea o punte de legătură între ei, se arată în comunicatul amintit.

"Silvensa este un eveniment care ne arată perfect ce reprezintă Mensa - o comunitate diversă, plină de oameni curioşi, în permanentă căutare de noi experienţe şi de a învăţa unii de la ceilalţi. Este o onoare pentru noi să organizăm primul eveniment Mensa de anvergură din România şi cred că este o ocazie excelentă pentru mensani din toată Europa să descopere ospitalitatea şi spiritul româneşti," a declarat preşedintele Mensa România, Andy Jugănaru, citat în comunicat.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1683/89/2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. TATATU BAKERY S.R.L. Vaslui, cu sediul în loc. Vaslui, judeţul Vaslui. Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 05.05.2023. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 25.05.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, respectiv până la data de 27.07.2023 la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103.
ANUNŢ privind închirierea prin licitaţie publică a unei suprafete de teren de 15 mp, in curtea Dispensarului Moţca – CF 60052, pentru amplasarea unui container ȋn vederea desfăsurării de activităţi privind vȃnzare produse papetarie, de multiplicare documente, etc. UAT Comuna Moţca, adresa : localitatea Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţul Iaşi, tel : 0232/715777, fax: 0232/715050 , email : comuna_motca@yahoo.com scoate la licitaţie publică o suprafaţă de teren de 15 mp, situat în intravilanul comunei Moṭca, ȋn curtea Dispensarului din localitatea Moṭca – CF 60052. Accesul la imobillul menţionat se face din str. Moldovei. Închirierea se face conform art. 333 – 336 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi Hotărȃrea Consiliului local Moţca nr. 32 din 27.04.2023. Documentaţia de atribuire poate fi achiziţionată, contra cost, de la sediul Primăriei comunei Moţca. Contravaloarea documentaţiei este de 100 lei. Ofertele se redacteazã în limba românã şi vor fi prezentate conform documentaţiei de atribuire. Data limitã pentru depunerea ofertelor este 31.05.2023 ora 9:00. Adresa la care trebuie depuse ofertele : Primãria comunei Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţui Iaşi. Data limitã pentru solicitarea clarificãrilor este 25.05.2023. Data limitã pentru transmiterea rãspunsului la clarificãri este 26.05.2023. Licitaţia va avea loc în data de 31.05.2023 ora 11:00 la sediul Primãriei comunei Moţca, judeţul Iaşi. Litigiile de orce fel ce decurg din executarea contractului de concesionare sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi.
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
29/05/2023 10:46

Un profesor de la Universitatea Stanford sustine că extraterestrii au fost pe planeta Pămant si sunt „incă aici”. El arată că expertii lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămăsitele unor O ...

Pas uriaș către simbioza omului cu inteligența artificială: Neuralink, autorizată să testeze implanturile cerebrale la oameni
28/05/2023 14:27

Moment cu potential urias in evolutia umanitătii: compania Neuralink, a lui Elon Musk, anuntă că a fost autorizată să-si testeze implanturile cerebrale pe oameni, anuntă cotidianul francez „Le Figaro“ ...

TikTok a intentat un proces împotriva statului Montana
23/05/2023 10:12

TikTok, filială a grupului chinez ByteDance, a intentat luni un proces impotriva statului american Montana, care a adoptat săptămana trecută o lege ce interzice reţeaua de socializare incepand de anul viit ...

 Truc simplu pentru îmbunătățirea semnalului la telefon: Funcționează pe iPhone și telefoanele Android
22/05/2023 11:02

Cand se află in miscare si au nevoie să utilizeze telefonul, multe persoane se confruntă cu dificultăti legate de semnalul acestuia. Acest lucru se poate remedia printr-un truc foarte simplu. Această meto ...

De ce nu trebuie să îți introduci data de naștere pe Facebook, potrivit experților. Pericolul la care te expui fără să îți dai seama
19/05/2023 13:26

Expertii au dezvăluit de ce nu trebuie să iti introduci data de nastere pe Facebook, un detaliu care iti poate produce probleme pe viitor. Numeroase platforme iti cer să iti introduci varsta atunci cand cre ...

Ce este
19/05/2023 13:25

Toate autoturismele si masinile comerciale noi cu o greutate de pană la 3,5 tone vor fi obligate să fie echipate cu un "Event Data Recorder" (EDR), cunoscut si sub denumirea de "cutie neagră", similară cu c ...

 Roboții pun în pericol 300 de milioane de locuri de muncă
17/05/2023 16:50

Un raport din martie 2023 de la Goldman Sachs a estimat că AI capabilă să genereze continut ar putea face un sfert din toată munca realizată in prezent de oameni. În Uniunea Europeană si SUA, mai ar ...

Omul care a `prezis` cutremurul din Turcia revine cu o profeție terifiantă: `data de 17 va schimba viitorul omenirii`
17/05/2023 12:09

Sediq Afghan, profetul care a ”prezis” cutremurul din Turcia a făcut noi previziuni şi calcule despre o nouă dată apocaliptică. Este vorba de 17 iulie 2023. Conform mai multor relatări, matem ...

Pericolul la care te expui dacă ai WiFi-ul activat când mergi pe stradă. Cum pot avea hackerii acces la datele tale
17/05/2023 11:42

p>Pericolul la care risti să te expui dacă ai WiFi-ul activat cand mergi pe stradă. Datele tale pot fi accesate de hackeri.   Putini stiu despre pericolul la care te poti expune dacă iti activezi ...

Ce spune ChatGPT despre cea mai frumoasă româncă
15/05/2023 15:00

  Chat GPT oferă răspunsuri diplomate la toate intrebările pe care le primeste. Acest program de inteligentă artificială a fost intrebat cine este cea mai frumoasă femeie din Romania. Este important ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei