Peste 50 de oameni au murit din cauza lichiorului vândut de un român, în Costa Rica

instalatie lichior (1)

Dimensiune font:

| 26-03-2021 13:15



Un cetățean român este principalul suspect într-o anchetă uriașă a autorităților din Costa Rica, anchetă legată de moartea a cel puțin 48 de persoane, potrivit digi24

Agenția de Investigații Judiciare (OIJ) a confirmat săptămâna aceasta că omul de afaceri din România, care între timp a murit, era cercetat pentru distribuirea unei băuturi alcoolice care conținea metanol, băutură care ar fi provocat decesul a zeci de persoane. Știrea despre moartea românului, cu numele de familie Rădulescu, a fost dată săptămâna aceasta. odată cu efectuarea unei noi percheziții la domiciliul acestuia din Granadilla de Curridabat, San José, pentru identificarea unor probe cu privire la prezența metanolului într-un tip de lichior, potrivit La Nacion.

Potrivit OIJ, românul avea 54 de ani și a murit pe data de 31 ianuarie din cauze naturale. El a devenit cetățean costarican în 2010 căsătorindu-se cu o localnică, de care, însă, a divorțat doi ani mai târziu.

 

Ultima percheziție a fost făcută miercuri, pentru obținerea mai multor dovezi privind producția și distribuția de alcool, pentru că acea locuință era folosită pe post de sediu de firmă și centru de distribuție a băuturilor alcoolice.

Au fost ridicate mai multe documente, telefoane mobile și instalații pentru producerea băuturilor alcoolice.

În prezent, în casa respectivă locuiesc alte persoane de origine română.

Ancheta în care Rădulescu avea calitatea de principal suspect a fost deschisă pe 13 octombrie 2020, când șase bărbați și o femeie care locuiau în Ciudadela La Carpio, San José, au murit după ce au consumat lichior cu metanol.

În zilele următoare, au fost înregistrate și alte decese din aceeași cauză. Pe data de 23 octombrie, Poliția Judiciară a descins în casa românului și a confiscat 15.378 de sticle cu lichior care conținea metanol.

Anchetatorii spun că românul a importat mai multe tancuri cu lichior din Panama și, după îmbuteliere, le-a distribuit către 66 de comerciați din cele șase provincii din Costa Rica.

Ministerul Sănătății a înregistrat, până la 17 decembrie 2020, un număr de 48 de decese - 41 de bărbați și 7 femei - în toată țara legate de consumul de băuturi cu metanol. Persoanele aveau vârste cuprinse între 23 și 82 de ani. În cursul lunii ianuarie, au fost înregistrate alte cinci decese.

Ministerul Sănătății a informat populația că alerta de sănătate emisă pentru vânzarea produselor cu metanol este încă în vigoare pentru mai multe sortimente. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 Prometeus, copacul care a trăit aproape 5.000 de ani
28/09/2023 13:18

Prometeus (cunoscut si sub numele de WPN-114) a fost cel mai vechi organism non-clonal cunoscut, un pin Bristlecone din Great Basin (Pinus longaeva), care crestea aproape de limita arborelui pe Varful Wheeler i ...

Ce sunt urmele albe lăsate de avioane pe cer. Controversa a reapărut pe internet
27/09/2023 11:27

Controversa urmelor albe de pe cerul senin a reapărut pe internet, in special pe retelele sociale. Aceasta apare pe măsură ce se conturează inclusiv mesaje extremiste sau nationaliste. Jurnalistul de stiint ...

Echinocțiul de toamnă 2023. Când începe toamna cu adevărat și cum ne influențează?
24/09/2023 10:49

Echinoctiul este unul dintre cele două momente din orbita unei planete in jurul Soarelui atunci cand axa sa de rotatie, in cazul Pămantului linia ce face legătura intre Polul Nord si Polul Sud, este indrepta ...

Dictatura imaginii în era digitală
22/09/2023 09:09

Într-o eră in care smartphone-urile, retelele de socializare si mass-media domină cotidianul, suntem inconjurati, bombardati si uneori chiar sufocati de imagini. Se poate spune că trăim intr-o epocă ...

Veste proastă pentru utilizatorii de WhatsApp. Din octombrie, nu va mai funcționa pe aceste telefoane
21/09/2023 16:50

Vesti proaste pentru utilizatorii WhatsApp. Începand cu luna octombrie a anului 2023, aplicatia nu va mai functiona pe mai multe modele de telefoane. Se pare că aplicatia nu va mai putea fi folosită pe ...

Corpurile extraterestre prezentate în fața Congresului au fost analizate de către oamenii de știință: par autentice și nu au nicio legătură cu ființele umane
20/09/2023 17:27

Medicii mexicani nu au găsit "nicio dovadă de asamblare sau de manipulare a craniilor" asa-numitei "fiinte non-umane" care a fost prezentată săptămana trecută in Congresul Mexicului - ceea ce pare să dov ...

   WhatsApp are o nouă funcție pentru utilizatorii timizi
17/09/2023 15:16

O nouă functie va fi adăugată in curand pe WhatsApp. Este vorba despre un apel video mai diferit, special pentru utilizatorii care se intimidează atunci cand sunt in fata camerei. Această functie specială ...

 Un fenomen geologic sperie miliarde de oameni. Experții spun că nu este natural, ci provocat de activitățile umane
17/09/2023 14:01

Un fenomen alarmant a apărut in sud-vestul Statelor Unite. Este vorba despre crăpături uriase, care sperie locuitorii din state precum Arizona, Utah si California. Geologii spun că fenomenul nu este unul n ...

Urs împușcat în curtea unui liceu din Miercurea Ciuc
15/09/2023 12:27

Un urs care a intrat, vineri dimineaţă, in curtea Liceului Tehnologic ”Venczel Jozsef” din municipiul Miercurea Ciuc a fost impuşcat, anuntă Agerpres. Viceprimarul Bors Bela a declarat că ...

Cum arată dronele de carton cu care Ucraina luptă împotriva Rusiei. Pot duce de două ori mai mult explozibil decât greutatea proprie
11/09/2023 06:13

Ucraina primeste lunar 100 de drone făcute din carton din partea Australiei, ca parte a unui ajutor in valoare de 30 de milioane de dolari. Insă nu valoarea dronelor este esentială, ci impactul pe care il au ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei