Povestea pisicii „CC”, primul animal de companie clonat vreodată
Dimensiune font:
În 2001, oamenii de știință au reușit să creeze prima clonă genetică a unei pisici. Animalul, botezat CC, era viguros la naștere și a dus o viață sănătoasă și normală.
Această pisică, adusă pe lume prin cezariană pe 22 decembrie 2001, este primul animal de companie clonat vreodată. În mod surprinzător și contrar tuturor așteptărilor, CC nu arăta la fel ca pisica a cărei clonă era.
O procedură numită „transfer nuclear”
Astfel, Felis domesticus se alătură celorlalte specii (oi, șoareci, vaci, capre, porci și multe altele) care au fost clonate printr-o tehnică numită „transfer nuclear”.
Tehnică implică transferarea de ADN de la o celulă donatoare la un ovul al cărui nucleu a fost îndepărtat. Mark Westhusin și echipa sa de cercetătoride la Universitatea din Texas au realizat 188 de astfel de proceduri de transfer de ADN, folosind segmente de ADN din celulele epiteliale ale unui mascul adult.
Au rezultat 82 de embrioni clonați, care au fost transferați la șapte femele-gazdă. Una dintre femele a rămas însărcinată, însă fetusul nu s-a dezvoltat pe deplin.
Succesul a venit după ce cercetătorii și-au modificat strategia, folosind un tip diferit de celulă, provenit de la o femelă adultă, care avea pe blană un model în trei culori.
CC, singura supraviețuitoare
Din cei 87 de embrioni clonați implantați, CC a fost singurul supraviețuitor. Rata de succes este comparabilă cu cea obținută în urma studiilor precedente referitoare la clonare.
Desigur, oricine s-ar aștepta ca o ființă clonată să arate la fel ca donatorul materialului genetic. Ei bine, CC a demonstrat că acest lucru nu este obligatoriu.
Blana pisicii nu este la fel cu cea a mamei-donator. Aceasta, deoarece, în timpul dezvoltării fetusului, atât factorii genetici, cât și cei non-genetici influențează pigmentul și modelul blănii animalelor.
Pentru a confirma faptul că CC era, într-adevăr, o clonă genetică, cercetătorii au fost nevoiți să facă teste ADN. Rezultatul a fost pozitiv.
O viață normală
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau