Tragica poveste a lui Ota Benga, omul expus într-o grădină zoologică

 Familia i-a fost ucisă, a fost luat sclav și a trăit în țarcul maimuțelor de la o grădină zoologică, drept exponat uman. Aceasta este povestea lui Ota Benga.

La 20 martie 1916, un bărbat african de 32 de ani, pe nume Ota Benga, se împușca în inimă, după o viață în captivitate, în Statele Unite. Viața tristă a lui Benga a fost rezultatul lăcomiei coloniale justificate de bizara știință a eugeniei.

Ota Benga a făcut tot ce a putut pentru a-și păstra demnitatea intactă, în ciuda faptului că a fost supus celui cel mai degradant tratament pe care ni-l putem imagina. Povestea lui, pe care te invităm să o descoperi în acest articol, începe în Congo, țară cunoscută pe vremea aceea drept Statul Liber Congo.

Să cunoaștem Congo-ul belgian prin ochii lui Ota Benga

Țara numită astăzi Republica Democrată Congo era cândva un mare spațiu gol pe hartă. Pădurea tropicală densă și un râu nenavigabil au făcut aproape imposibilă explorarea.

Asta, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când regele Leopold al II-lea al Belgiei a hotărât că i-ar plăcea să aibă acest loc (cu tot cu resursele sale enorme de cauciuc). Leopold a ordonat o serie de expediții în regiune (inclusiv una condusă de prestigiosul explorator dr. Livingstone) pentru a cartografia terenul și pentru a estima ce valoare are locul.

Deși noua colonie urma să fie numită Statul Liber Congo – o zonă în care România ar fi încăput de câteva ori – nu avea nimic de-a face cu libertatea. A fost proprietatea personală a regelui Leopold al II-lea.

Sub conducerea supraveghetorilor lui Leopold, Congo-ul belgian a plonjat în iad: muncă forțată, biciuiri, amputări și crime în masă. Situația s-a înrăutățit atât de mult, încât până și alte puteri coloniale au început să reclame modul în care erau tratați băștinașii.

Marea Britanie a lansat o anchetă oficială în 1903, care a ajutat la impunerea unor reforme. Dar, în cele din urmă, cele mai optimiste estimări arată că aproximativ 10 milioane de congolezi au fost uciși sub regimul terorist al lui Leopold. Aceasta a fost mizeria în care s-a născut Ota Benga.

Înainte de belgieni

Benga s-a născut în Pădurea Ituri, în nord-estul extrem al coloniei, în tribul pigmeilor Mbuti. Aceștia trăiau grupuri de familii de câte 15-20 de persoane, mutându-se dintr-un sat temporar în altul, odată cu trecerea anotimpurilor și a oportunităților de vânătoare.

Benga s-a căsătorit devreme și a avut doi copii. Își întemeia propria familie, iar asta l-ar fi putut transforma cândva într-un lider al propriului său grup, așa cum se organizau pigmeii Mbuti de mii de ani.

Familia lui Ota Benga este măcelărită în sălbăticie

Dar, n-a fost să fie… Benga nu avea să conducă niciodaă vreun grup. Pe când era încă un adolescent, în estul statului Congo a izbucnit într-un război care a dus la deportări în masă, atacuri din partea negustorilor arabi de sclavi și o invazie a Force Publique.

Aceasta era o armată de ocupație condusă de belgieni și comandată de unii dintre cei mai sadici oameni pe care îi putea da Belgia. Force Publique a fost inițial creată pentru a impune cotele de cauciuc și pentru a-i bate cu biciul din piele de hipopotam pe cei care îndrăzneau să se plângă de condițiile în care erau ținuți.

La fel ca multe ale miliții coloniale, erau drojdia societății: au ucis, au violat localnice și chiar au colecționat mâini și capete tăiate. Cândva pe sfârșitul anilor 1890, soldații Force Publique au găsit tabăra lui Benga și i-au ucis întreaga familie.

Ota Benga era la vânătoare, așa că a văzut doar ce a mai rămas după masacru.

Pentru un vânător-culegător ca Benga, familia era însăși viața. Fără ea, avea două opțiuni: să rătăcească de unul singur până la moarte sau să caute un nou grup de familii, pe care să le implore să-l accepte ca ajutor.

Prețul omului: un pumn de sare, o bucată de pânză

Cu toate acestea, pe lângă moarte sau găsirea unei noi familii, soarta i-a pregătit lui Benga o a treia cale. La scurt timp după ce și-a pierdut familia, a fost luat de comercianții de sclavi care l-au pus în lanțuri și l-au târât din pădure, singura casă pe care o cunoscuse vreodată.

L-au pus să lucreze ca sclav într-un sat agricol. Aici avea să fie locul unde – dintre toți oamenii – tocmai Samuel Verner, afacerist american și explorator amator, avea să-l descopere pe Ota Benga, în 1904.



Verner fusese trimis în Congo într-o expediție comandată de statul american Louisiana, care urma să organizeze o expoziție la Târgul Mondial din St. Louis, prin care să „educe” publicul într-o ramură rasistă de antropologie.

Misiunea lui Verner era să găsească niște pigmei africani autentici, pe care să-i prezinte drept „veriga lipsă” din evoluția omului. Privindu-l pe Benga, negru ca tăciunele, scund, cu dinții piliți ca niște colți de animal, Verner știa că descoperise exact „specimenul” de care are avea nevoie.

L-a cumpărat pe Benga pentru o jumătate de kilogram de sare și o bucată de pânză.

Viața de animal în marele circ de dincolo de mare

Grupul lui Verner l-a adus pe Benga la St. Louis, unde a fost atracția principală a Târgului Mondial din 1904. El și ceilalți africani ținuți în captivitate și-au dat seama repede că mulțimea dorea să vadă „sălbatici” africani, așa că au început să imite dansurile și luptele pe care le-au văzut la amerindienii din apropiere.



Benga chiar s-a împrietenit cu liderul indian Geronimo și le cerea 5 cenți vizitatorilor din ce în ce mai interesați să îi vadă dinții. La un moment dat, Garda Națională a trebuit să fie chemată să controleze mulțimea, atât de multă lume se aduna să vadă „veriga lipsă”.

După târg, Benga a călătorit cu Verner și chiar a revenit în Africa pentru o vreme. În 1905, s-a alăturat uni alt trib congolez, Batwa, și s-a căsătorit cu o femeie din trib.

Căsătoria lor a durat doar câteva luni, pentru că soția lui Benga a murit mușcată de un șarpe. La scurt timp după aceea, Benga s-a întors cu Verner în Statele Unite.

Ororile din muzeu și ce s-a petrecut după

La întoarcerea în Statele Unite în 1906, prima oprire a lui Benga a fost o cameră liberă la Muzeul American de Istorie Naturală, unde a „încântat” din nou vizitatorii, prefăcându-se că este o creatură pe jumătate umană.

Toată lumea de la muzeu îl plăcea pe Benga, dar directorul refuza să-i plătească lui Verner salariul solicitat, așa că în cele din urmă perechea s-a mutat la grădina zoologică din Bronx, care căuta să-și extindă țarcul de maimuțe.

Lui Benga îi era îngăduit să se miște liber prin grădina zoologică, dar hamacul său a fost agățat în țarcul primatelor. A fost afișat ca parte a expoziției Societății Antropologice din New York privind evoluția umană.

Expoziția i-a revoltat pe preoții locali de culoare, care au cerut eliberarea lui Benga. A fost plasat în cele din urmă în custodia lui James Gordon, pastorul care a condus campania de eliberare a lui Benga.

La 27 de ani, internat într-un orfelinat

În vârstă de 27 de ani, pigmeul a ajuns să locuiască la orfelinatul lui Gordon. Nefericit cu viața sa, Benga s-a mutat în cele din urmă în Virginia, pentru a trăi cu o familie de prieteni de-ai lui Gordon.

Acesta a aranjat ca dinții lui Benga să fie acoperiți și l-a înscris într-o școală pentru copiii negri. De asemenea, i-a aranjat un loc de muncă la o fabrică locală de tutun, unde se pare că a fost foarte popular.

Cu toate acestea, în 1914, Benga își planifica întoarcerea definitivă în Africa. Decisese că viața în America nu era pentru el. Cu banii pe care-i câștigase, Benga a început să își aranjeze plecarea și să caute cea mai rapidă rută spre țara sa natală.

Între timp, Leopold al II-lea murise, iar guvernul belgian intervenise pentru a curăța o parte din mizeria pe care regele o lăsase în urma sa. Părea că, în sfârșit, în Congo urma să răsară soarele sub care să-și găsească și Ota Benga un loc. Era timpul să plece acasă pentru totdeauna.

Dar această călătorie de întoarcere nu a mai avut loc. Izbucnirea Primului Război Mondial a bulversat transportul transatlantic, iar ocupația germană din Belgia a aruncat Congo într-un haos birocratic: nimeni nu putea intra, nimeni nu putea ieși din țară.

La 20 martie 1916, deprimat de gândul că nu se mai putea întoarce acasă, Ota Benga s-a împușcat în inimă.