Transportul "verde" al viitorului

default

Dimensiune font:

| 05-10-2012 16:30

Toate indiciile şi tendinţele promit un transport al viitorului, fară doar şi poate, verde. Totuşi, acest lucru nu înseamnă, neapărat, că vom conduce, cu toţii, plictisitoare şi banale autoturisme hibride. De la maşini electrice cu bizare caroserii din solzi fotovoltaici, care îşi schimbă poziţia spre a capta energia solară, până la biciclete care adună energia descărcată prin mişcarea lor pentru a o direcţiona către alimentarea transportului public, transportul de mâine vizează sistarea definitivă a întrebuinţării combustibililor fosili, exploatarea masivă a computerelor în asigurarea controlului vehiculelor şi inventarea unor designuri creative şi cât mai compacte.

Vrei să te plimbi cu bicicleta, prietenoasă, prin definiţie, cu mediul, să te bucuri de briza placută care îţi despleteşte părul şi să vizitezi împrejurimile, dar eşti prea obosit sau prea leneş ca să pedalezi tu însuţi dispozitivul cu două roţi? Atunci, s-ar putea să vrei să investeşti în propriul robot ciclist, un partener de încredere în sarcina căruia să laşi responsabilitatea, uneori nu foarte plăcută, a pedalatului. Joules, pe numele său, ţi-ar putea fi companionul mecanizat permanent, aflat pe şaua din spate a bicicletei-tandem cu care vine la pachet, prestând toată munca, în timp ce tu, mândru posesor, eşti transportat şi te bucuri de privelişte şi de senzaţie. Bicicleta şi robotul cântăresc, împreună, aproximativ 90 de kilograme, ceea ce face drumeţia una cu gabarit serios, dar conceptul rămâne unul intrigant şi interesant, chiar dacă încurajează, indirect, lipsa activităţilor sportive.

Trenul rutier wireless



Toţi acei şoferi care încearcă să execute orice fel de acţiune de natură să îi distragă în timp ce îşi conduc autovehiculele, cum ar fi să se machieze, să vorbească la telefon, să îşi verifice e-mail-urile, să scrie sms-uri şi să facă, în general, diverse lucruri cu mâinile aflându-se la volan, vor putea desfăşura toate aceste activităţi în deplină siguranţă, după ce programul SARTRE ( Trenuri Rutiere Sigure pentru Mediu) al Uniunii Europene va fi aplicat pe autostrăzile bătrânului continent. SARTRE este un sistem de încolonare wireless, care le permite şoferilor aflaţi în autoturisme să se alăture unui convoi de maşini, controlate de un autovehicul fruntaş", pilotat de un şofer profesionist. Tot ce trebuie să faci este să îi comunici şoferului, prin semnal GPS, intenţia de a te anexa trenului" de maşini, să te aşezi în spatele coloanei şi să te relaxezi în timp ce maşina în care te afli urmează, în mod automat, grupul. Atunci când te apropii de destinaţia dorită, îi semnalizezi şoferului să îţi elibereze autoturismul din convoi şi îi reiei comanda. Detaliile sunt sporadice momentan, dar se pare că acest concept va apărea destul de curând pe drumurile europene.

Cale ferată monoşină alimentată de puterea muşchilor umani



Cu siguranţă mulţi dintre pietonii aflaţi la oraş îşi doresc o modalitate de a evita haosul din trafic şi aglomeraţia, încât să poată parcurge şi traversa în siguranţă oraşele, fără a îşi face griji şi a risca să fie loviţi de maşini. Această dorinţă ar putea deveni realitate într-o bună zi, dacă proiecte conceptuale precum Schweeb, o cale ferată monoşină acţionată de muşchi umani, va prinde contur la nivel mondial. În prezent doar un fel de montagne-rousse al unui parc de amuzament din Noua Zeelandă, această monoşină cu cabine puse în mişcare prin pedalare constă într-un lung şir de capsule individuale atârnânde, ce pot atinge viteze de până la 50 de kilometri pe oră, fără ca utilizatorul uman să depună prea mult efort punându-le în mişcare.

Vehiculul conceptual autonom



Pentru cei încântaţi de ideea posedării unui vehicul personal, dar care nu găsesc plăcerea condusului, Atnmbl - prescurtarea de la "Autonomobil" - ar putea fi forma ideală de transport fără griji. Cu spaţiu cât să găzduiască şapte pasageri în habitaclu şi cu pereţi laterali transparenţi, dar fără volan, schimbător, pedale sau alte resorturi de control, acest vehicul care ştie să se parcheze singur şi să se autopiloteze încurajează conversaţia şi interacţiunea între ocupanţii săi şi concentrarea, mai degrabă, asupra peisajelor şi a împrejurimii, decât asupra navigării. Proiectanţii săi estimează că Atnmbl ar putea deveni realitate înainte de 2040.

Maşina Solară de Lux cu Solzi



Cu un fizic impresionant, asemănător, la prima vedere, cu cel al altor vehicule electrice futuriste concenptuale, BMW Lovos dispune de o caracteristică într-adevăr unică: are solzi. Solzi solari, fotovoltaici mai exact, care funcţionează atât ca producători de energie, cât şi ca frâne ce acţionează, printr-un efect de tip paraşută, opunându-se curenţilor de aer frontali şi reducând viteza vehiculului. Creat de Anne Forschner, absolventă a Universităţii Pforzheim din Germania, acest concept ar putea să nu fie cel mai realistic şi practic vehicul electric proiectat vreodată, dar are, cu siguranţă, un aspect unic şi aduce în atenţie premise cel puţin interesante.

Autoturism modificat, pe şenile, pentru zăpadă şi gheaţă



Numai şenilele, o suspensie bine întărită şi un motor supraalimentat îi permit lui Subaru Trax STI să ajungă acolo unde niciun alt autoturism nu ar putea vreodată: off-road, pe gheaţă şi pe zăpadă. Maşina modificată şi-a inceput existenţa ca Subaru Impreza WRX STI. Apoi, pilotul american de raliu Ken Block a transformat-o în Trax STI, care este, probabil, singurul vehicul de acest fel din lume. Şenilele, suspensile întărite şi garda ridicată îi permit vehiculului să se deplaseze fără efort atât pe zăpadă cât şi pe gheaţă. Modificările aduse maşinii au fost preparate de Vermont SportsCar: cei ce aici au asamblat şenilele în locul roţilor, amortizoare de raliu, frâne hidraulice şi un motor STI turbo supra-alimentat.

Patru autoturisme cu emisii zero de la Renault



În timp ce producătorii de maşini americani încă dezbat avantajele şi dezavantajele construirii şi comercializării de vehicule intergral electrice, francezii de la Renault nu mai stau deloc pe gânduri, debutând deja cu patru maşini în întregime electrice la Show-ul Automobilistic de la Frakfurt, din 2009. Linia include o mică maşină urbană, de două persoane, o autoutilitară uşoară pentru şoferi profesionişti, o maşină de familie de tip SUV şi o maşină de orş" de cinci pasageri. Toate cele patru automobile au fost anunţate ca disponibile spre achiziţionare începând cu acest an.

Bicicleta pliabilă ultra-compactă



Ce poate fi mai prietenos cu mediul - exceptând, probabil, mersul pe propriile picioare - decât plimbarea cu o bicicletă pe străzile orasului? Pentru cei care locuiesc la o distanţă un pic prea mare faţă de locul de muncă, ori stau în apartamente mici, bicicletele ar însemna transportul ideal dacă s-ar putea micşora suficient încât să poată fi urcate, fără efort şi fără spaţiu ocupat, în trenuri ori depozitate într-un dulap. Iată incredibila Contortionist, o bicicletă pliabilă, care se răsuceşte din toate încheieturile pentru a deveni nu mai mare de 65 de centimetri, exact cât circumferinţa uneia dintre roţile sale, în doar 20 de secunde. Odată împachetată, bicicleta poate fi trasă cu uşurinţă pe stradă de unul dintre mânere.

Maşini electrice robotizate înşirate



Întocmai asemenea cărucioarelor de cumpărături de la supermarketuri, vehiculele electrice ataşate vor putea fi închiriate în marile centre urbane şi apoi returnate centrelor pentru reîncărcare. CityCars vor ocupa foarte puţin spaţiu, oferind locuri pentru doi pasageri şi o cantitate minimă de bagaje, putându-se îngrămădi în cele mai strâmte locuri de parcare. Creat de cercetătorii Institutului Tehnologic Massachussetts, concentul CityCar ar putea ajunge pe strazile oraşelor americane mai devreme decât se aşteaptă mulţi, General Motos lucrând în prezent la un prototip.

CoolRider, alternativa sportiva la Segway



CoolRider este un dispozitiv destul de puţin complicat: se rezumă la un motor ataşat unei roţi, din care porneşte o manetă lungă, pentru stabilirea direcţiei. I se poate ataşa o platformă inclusă în pachetul standard, pentru a fi întrebuinţat ca un scooter, sau poate fi folosit stând în picioare, ca pe role sau pe skateboard. Acumulatorii reîncărcabili permit o autonomie a aparatului de aproximativ o oră după fiecare încărcare. Viteza maximă atinsă este de numai 20 de kilometri pe oră, viteză apropiată de cea cu care se deplasează un Segway, mult mai voluminos însă şi cu un aer mai puţin sportiv. De asemenea, CoolRider costă cam un sfert din preţul unui Segway, aproximativ 1.250 de dolari. Singurul pericol, dincolo de acumularea în greutate din cauza lipsei de mişcare, este poziţionarea mânerului: are un aspect "cool", dar predispune la accidentări.

Bicicletele de închiriat care generează energie pentru autobuzele hibride



Cicliştii produc o mare cantitate de energie cinetică în timp ce pedalează, iar această energie ar putea, foarte bine, să fie recoltată şi folosită. Un concept, care vizează bicicletele de închiriat, s-ar concentra fix asupra acestui lucru. Inginerul Chiyu Chen a creat sistemul de biciclete "Hybrid", care le permite cicliştilor să câştige credite atunci când merg cu bicicletele, pe care le pot consuma apoi, în folosirea altor mijloace de transport la care apelează. Este un început timid, care încurajează însă viitoare îndrăzneţe mijloace de canalizare a energiei produse de biciclete în sistemele electrice ale transportului public urban.

Bicicleta computerizată şi securizată



Nu poate fi furată, graţie unui cititor de amprente care îi permite numai posesorului să o folosească. De asemenea, cauciucurile nu i se vor dezumfla niciodată, iar o baterie alimentată fotovoltaic va asigura energie pentru asistarea mersului în amontele unor pante. Per ansamblu, această bicicletă cu aspect clar futurist, proiectată de ciclistul olimpic Chris Boardman, înlătură foarte multe din pretextele pe care le folosesc oamenii ca să nu isi achizitioneze o bicicletă, însă preţul ei se anunţă destul de piperat, 4.000 de dolari. Este în prezent numai un concept, iar Boardman se aşteaptă să mai treacă vreo 20 de ani până să poată fi disponibilă comercial.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mexicanii au descoperit un străvechi palat mayaș
10/08/2021 13:30

Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni, construit cu peste 1000 de ani in urmă. Arheologii au descoperit ruinele unui palat de mari dimensiuni ce era utilizat cel mai probabil de eli ...

8 curiozități despre porci, animalele pe care le-am domesticit de două ori
21/12/2019 10:53

 Te-ai intrebat vreodată cand a devenit mistretul animalul docil din cotet pe care il stim cu totii astăzi? Sau cat de tare poate răcni un porc? În acest articol trecem in revistă mai multe curio ...

VIDEO – Animale inteligente care ne fură premiul întâi la testele IQ
21/12/2019 07:49

 Să vorbim despre animale inteligente. Care este cea ma inteligentă specie din lume? Ati putea fi foarte tentati să spuneti că oamenii, dar realitatea este ceva mai complicată. În cartea „ ...

7 adevăruri ascunse despre Roma Antică, pe care nu le găsești în manuale
21/12/2019 07:37

 Roma Antică a fost o fortă civilizatoare si o societate ideală pentru dezvoltarea artelor, filosofiei si stiintei. Romanii erau constructori excelenti, iar armata lor neinfricată era temută de o ...

Cum afli dacă telefonul tău este interceptat
21/12/2019 06:00

 Un studiu recent a arătat că aproximativ jumătate dintre romani cred că au telefonul ascultat. Cu zecile de programe de interceptare, care pot fi achizitionate chiar de pe internet, la un pret accesib ...

Capacitățile noastre nebănuite: 6 simțuri „supraomenești”
20/12/2019 06:34

 Oamenii au abilităti foarte diferite. Unii dintre noi compun cantece care emotionează pană la lacrimi, altii aleargă ca vantul si altii inventează tehnologii noi care schimbă lumea. Însă aces ...

Tunelul Laerdal: cel mai lung tunel rutier din lume
20/12/2019 06:28

 Unde crezi că se află cel mai lung tunel rutier din lume? În Norvegia, tara in care este imposibil să mergi cu masina dintr-un loc in altul fără să treci printr-o trecătoare montană sau să ...

VIDEO- SUPER OAMENI
20/12/2019 06:12
VIDEO – 5 locuri misterioase și încărcate negativ, care-ți vor da fiori
18/12/2019 09:40

 Există cateva locuri in lume care captivează imaginatia si interesul celor pasionati de mistere. De unele dintre ele se leagă sinucideri de animale, disparitii fără urmă, fenomene ciudate sau traged ...

Există viață după moarte. Mii de gene din corp funcționează chiar și la patru zile după deces
18/12/2019 07:36

 Viată după moarte – acesta nu e doar un concept, ci o realitate. Un studiu publicat de doi cercetători americani dovedeste că, in cazul animalelor, unele gene continuă să functioneze pană la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei