35123385-l

Dimensiune font:

Trei astronauţi au revenit cu bine pe Terra, după o misiune de şase luni la bordul ISS

| 25-06-2019 14:14

Trei astronauţi au revenit cu bine pe Terra, după o misiune de şase luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), reuşind o aterizare nocturnă în Kazahstan, în noaptea de luni spre marţi.

 Capsula spaţială Soyuz care îi avea la bord pe rusul Oleg Kononenko, americanca Anne McClain şi canadianul David Saint-Jacques a aterizat în Kazahstan la ora 02.48 GMT, potrivit imaginilor furnizate de NASA.
După şase luni petrecute în spaţiu, cei trei astronauţi au avut nevoie să fie ajutaţi să iasă din capsulă, fiind asistaţi de specialiştii de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, controlat de Rusia.

Înainte de a părăsi Staţia Spaţială, Kononenko i-a predat controlul avanpostului cosmonautului Aleksei Ovchinin.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune. ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747. MEDIAFAX.RO

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
COMPANIA NAŢIONALĂ de CĂI FERATE „C.F.R.” S.A., SUCURSALA REGIONALĂ C.F. IAŞI DIVIZIA COMERCIALĂ, sediul: Iaşi, Piaţa Gării nr.1, cod 700090, organizează licitaţie publică, deschisă, cu strigare, în Sala de Consiliu a Sucursalei Regionala C. F. Iaşi, din Iaşi, Piaţa Gării nr.1, corp A, et.2, joi, 31 octombrie 2019, ora 11.00 pentru închirierea de LOCAŢII (spaţii şi terenuri) către persoane juridice (59 locaţii) în staţii şi interstaţii c f, pe raza Sucursalei Regionala C. F. Iaşi, astfel: Bacău, Bârlad, Bicaz, Botoșani, Buhăieşti, Cîmpulung Moldovenesc, Cîmpulung Est, Dornești, Gura Humorului oraș, Hălăucești, Iaşi (Iaşi, Iaşi Nord), Lespezi-Dolhasca, Nicolina, Orbeni, Pașcani, Piatra Neamţ, Podu Iloaiei, Rădăuţi, Roman, Sîrca, Socola (Socola triaj, Socola mărfuri), Suceava (Suceava, Suceava Nord), TÎrgu Frumos, Tîrgu Neamț, Vaslui, Vatra Dornei (Vatra Dornei și Vatra Dornei Băi) și Verești. Lista locaţiilor cu detalii privind amplasarea, suprafaţa, destinaţia/obiectul de activitate, tariful minim de pornire a licitaţiei, taxele necesar a fi achitate pentru participare la licitaţie, este afişată la intrare în sediul Sucursalei Regionala C. F. Iaşi, Piaţa Gării nr.1, corp A sau poate fi accesată pe site-ul http://www.cfr.ro Procurarea caietului de sarcini unde se regăsesc criteriile de selecţie şi admitere a ofertanţilor, preţul minim de pornire, perioada de valabilitate a contractelor de închiriere (maxim 5 ani) precum şi valoarea altor taxe ce trebuie achitate, depunerea documentaţiei necesare participării la licitaţie şi achitarea taxelor, se pot face până vineri, 25 octombrie 2019, ora 12.00, la sediul Sucursala Regionala C.F. Iaşi – Divizia Comercială, Iaşi, Piaţa Gării nr.1, corp A, et.1, cam.123, tel. 0232/215600, centrala - int.123 149 sau 123 802.
A murit primul om care a ieșit în spațiu
11/10/2019 20:21

Cosmonautul sovietic Alexei Leonov, primul om care a iesit in spatiu in 1965 si comandantul primei misiuni spatiale comune URSS - Statele Unite, a murit vineri la varsta de 85 de ani. La 18 martie 1965, Alex ...

Navele de război circulare, proiectul SF eșuat al rușilor
07/10/2019 13:43

 În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, constructorii de nave au inceput să folosească fierul in loc de lemn si tot mai multi ingineri credeau că sosise vremea să experimenteze cu forme noi. ...

Adria Mare, continentul dispărut. Pământul peste care a crescut Europa
06/10/2019 20:08

 Pe măsură ce tehnologia de studiere a plăcilor tectonice evoluează, geologii continuă să descopere continente dispărute. Înainte de a fi astupat in intregime, in urmă cu circa 140 de milioan ...

În Imperiul Otoman, uciderea rudelor sultanului era prevăzută de lege!
03/10/2019 09:57

 Încă de la inceput, in Imperiul Otoman era ceva obisnuit ca noul sultan să-si ucidă fratii, chiar dacă unii dintre ei erau abia sugari. Ca multe alte dinastii islamice, turcii aplicau „leg ...

Ghețarii din Norvegia scot la iveală mii de artefacte perfect conservate
26/09/2019 10:51

 Peste 2.000 de artefacte din Epoca Fierului, perfect conservate, au fost descoperite sub ghetarii din Norvegia. Adunate acolo de-a lungul unei perioade de 6.000 de ani, obiectele oferă indicii pretioase ...

Descoperire surprinzatoare legata de Manuscrisele de la Marea Moarta
25/09/2019 09:48

Celebrele manuscrise de la Marea Moarta continua sa genereze enigme, la zeci de ani de la descoperirea lor. Un studiu recent a concluzionat ca cel putin pentru obtinerea unuia dintre ele a fost folosita o tehni ...

Cum a fost reconstituit, in premiera, chipul unui stramos de acum 100.000 de ani (Video)
22/09/2019 23:39

 Unul dintre cei mai misteriosi stramosi ai nostri, nici macar ai tuturor, a fost omul de Denisova. In premiera, chipul lui a fost reconstituit de o echipa de oameni de stiinta din Israel, plecand de la o ...

Cum scoți petele de ulei de pe haine. Cele mai eficiente trucuri. Ține fixativul aproape!
22/09/2019 10:37

    Cum scoti petele de ulei de pe haine. Cele mai eficiente trucuri. Tine fixativul aproape!. Ti-ai pătat bluza sau perechea preferată de blugi cu ulei? Nu dispera! Există cateva trucuri care ...

Urmările unui potenţial război atomic SUA-Rusia: 34 de milioane de morţi în primele ore
21/09/2019 14:29

 Cel puţin 34 de milioane de oameni ar deceda in primele ore după izbucnirea unui potenţial război nuclear intre Statele Unite şi Rusia, afirmă cercetători de la Universitatea Princeton, care averti ...

Cum ștergi datele de pe vechiul tău iPhone înainte să-l schimbi cu iPhone 11
20/09/2019 10:22

Apple a lansat recent iPhone 11, iar dacă plănuiesti să renunti la vechiul telefon in favoarea noului model, ar fi bine să stergi toate datele de pe el. Noul model lansat de Apple a fost foarte bine primit ...