default

Dimensiune font:

Turnul din Pisa: Un mister vechi de 500 de ani, elucidat în sfârșit

| 26-08-2018 16:07

 Turnul din Pisa nu este primul turn înclinat și nici măcar cea mai înclinată clădire din lume. Ceea ce îl face unic este faptul că, în ciuda înclinării sale accentuate, stă în picioare încă din secolul al XIV-lea.

După ce a fost mult timp un mister, oamenii de știință au descoperit, în sfârșit, cum reușește Turnul din Pisa să rămână stabil. Se pare că motivul este strâns legat de cauza din care turnul a început să se încline.

Din câte se pare, în ciuda instabilității aparente, Turnul din Pisa va continua mult timp să rămână în picioare.

Înclinarea a început odată cu construcția Turnului din Pisa

Turnul din Pisa 01

Construcția Turnului din Pisa a început în 1172 și, până când s-a construit cel de-al doilea etaj, în 1178, edificiul începuse deja să se încline.

Apoi, lucrările de construire au luat o pauză timp de 100 de ani, din cauza războaielor.

Timp de un secol, orașul Pisa s-a luptat cu Genova, Lucca și Florența. În acele vremuri, Turnul din Pisa era înclinat cu aproximativ 0,2 grade spre nord, însă și-a revenit.

După ce construcția a reînceput și turnul a ajuns să aibă șapte etaje, clădirea era s-a înclinat cu un grad spre sud.

Turnul din Pisa 02

Turnul din Pisa, pe o vedere din 1897

Odată cu trecerea secolelor, Turnul din Pisa s-a înălțat, iar unghiul de înclinare a crescut, la rândul lui. Edificiul a fost finalizat, în cele din urmă, în 1378.

Turnul din Pisa: Un mister vechi de 500 de ani, elucidat în sfârșit

Turnul din Pisa nu este primul turn înclinat și nici măcar cea mai înclinată clădire din lume. Ceea ce îl face unic este faptul că, în ciuda înclinării sale accentuate, stă în picioare încă din secolul al XIV-lea.

După ce a fost mult timp un mister, oamenii de știință au descoperit, în sfârșit, cum reușește Turnul din Pisa să rămână stabil. Se pare că motivul este strâns legat de cauza din care turnul a început să se încline.

Din câte se pare, în ciuda instabilității aparente, Turnul din Pisa va continua mult timp să rămână în picioare.

Înclinarea a început odată cu construcția Turnului din Pisa

Turnul din Pisa 01

Construcția Turnului din Pisa a început în 1172 și, până când s-a construit cel de-al doilea etaj, în 1178, edificiul începuse deja să se încline.

Apoi, lucrările de construire au luat o pauză timp de 100 de ani, din cauza războaielor.

Timp de un secol, orașul Pisa s-a luptat cu Genova, Lucca și Florența. În acele vremuri, Turnul din Pisa era înclinat cu aproximativ 0,2 grade spre nord, însă și-a revenit.

După ce construcția a reînceput și turnul a ajuns să aibă șapte etaje, clădirea era s-a înclinat cu un grad spre sud.

Turnul din Pisa 02

Turnul din Pisa, pe o vedere din 1897

Odată cu trecerea secolelor, Turnul din Pisa s-a înălțat, iar unghiul de înclinare a crescut, la rândul lui. Edificiul a fost finalizat, în cele din urmă, în 1378.

În pofida eforturilor de contrabalansare a turnului prin construirea unor ziduri mai groase într-o parte a sa, clădirea a continuat să se încline.

La un moment dat, unghiul de înclinare era de 5,5 grade. În ziua de astăzi, mulțumită eforturilor de restaurare, înclinarea turnului s-a stabilizat la 4 grade.

Atunci când „moale” înseamnă „puternic”

Turnul din Pisa 04

Potrivit unui raport recent al Universității din Bristol, motivul pentru care Turnul din Pisa stă în picioare este însăși cauza pentru care acesta s-a înclinat.

Turnul din Pisa este situat între râurile Arno și Serchio, iar pământul este instabil și moale, fiind compus din aluviuni, lut, nisip fin și scoici.

Nu e de mirare că o clădire de 14.500 de tone se înclină din cauza acestei compoziții a solului. Însă moliciunea solului este esențială și pentru… stabilitatea turnului.

Acest lucru se datorează efectului denumit „interacțiunea dinamică a structurii solului” (IDSS).

Acest fenomen este explicația pentru care clădirile construite pe un sol moale reușesc să facă față vibrațiilor puternice.

Turnul din Pisa 03

A construi pe nisip este, în general, o idee proastă, dacă nu ai la dispoziție niște tehnici de ultimă oră.

Cei care au construit turnul nu dispuneau de astfel de tehnici, dar au avut, în schimb. un mare noroc. Sau să fie vorba de un mare ghinion?

Turnul este construit pe un sol incredibil de moale. Pe de altă parte, materialele folosite la construcție sunt foarte dure.

Rezultatul este că turnul acesta are parte de efectul IDSS mai mult decât orice altă clădire din lume.

Turnul din Pisa nu se comportă ca alte clădiri construite pe sol moale, din cauza intensității acestui efect.

În schimb, turnul s-a scufundat până când solul din jur a înghițit suficient de mult din clădire pentru a o susține mai bine.

Cu alte cuvinte, deși turnul este înclinat, el nu se va prăbuși prea curând, în ciuda numeroaselor cutremure din zonă.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. ALDO S.R.L. Vaslui, cu sediul social în mun. Vaslui, str. Traian, bl. 228, sc. A, etaj 2, ap. 9, jud. Vaslui, C.U.I. RO 3337184, nr. de înreg. O.R.C. J37/918/1992, potrivit Sentinţei nr. 924/2013 din data de 23.10.2013, pronunţată de Tribunalul Vaslui – Secţia Civilă, în dosarul nr. 2980/89/2012, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare pentru data de 14.06.2019, ora 13.00, respectiv 28.06.2019, ora 13.00 a următorului activ proprietatea S.C. Aldo S.R.L. Vaslui: Nr. crt. - Denumire activ - Valoare pornire (lei fără T.V.A.) Activul nr.1 Proprietate imobiliară comercială – Magazin Mixt: Construcție – „Magazin Mixt” situată în mun. Vaslui, str. Ștefan cel Mare, nr. 279, jud. Vaslui, în vecinătatea benzinăriei Bemoil, cu suprafața construită de 40,50 mp și supr. utilă de 38,50 mp – extratabulară – construită pe terenul unei persoane fizice - 14.190,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.06.2019, ora 14.00, respectiv 27.06.2019, ora 14.00 la sediul lichidatorului judiciar M.R.L. Iași din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iași. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0755132474; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231 e-mail: vanzari@insolventa.ro. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L..
ANUNŢ DE VÂNZARE Trans Euro Broker S.R.L., cu sediul social în mun. Iași, str. Nicolina, nr. 64, biroul 19, et. 2, jud. Iași, CUI: 24445537; nr. de înregistrare la O.R.C. J22/2739/2008, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, numit potrivit Încheierii civile nr. 131/01.10.2018, pronunţată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. 5963/99/2018, anunţă, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 07.06.2019, ora 11.00, a activelor S.C. Trans Euro Broker S.R.L. Iasi, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași astfel: nr. crt. denumire și descriere active - valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*) - valoare de pornire (lei, fără T.V.A.) 1. autoturism, ab berlină cu hayon, marca Suzuki, tip SX4, nr. înmatriculare IS-69-GIA, norma de poluare euro 4, CO2: 163 g/km, an fabricaţie 2009, nr. identificare TSMEYA11S00340822, nr. locuri 5, motor tip M15A, cilindree 1490 CMC, putere 73 kw (100 CP), sursa de energie benzină, tracţiune faţă, culoare negru, km la bord: starea tehnică: mijlocul de transport este în staţionare din iulie 2018; la data inspecţiei s-a pus contactul s-au aprins martorii în bord, nefiind pus în funcţiune electromotorul. Starea fizică: caroseria şi interiorul se prezintă în stare bună. ITP valabil până la data de 24.02.2019. dotări: aer condiţionat computer de bord, cutie manuală 5+1, închidere centralizată, comenzi volan radio CD ABS - 10.520,00 - 10.520,00 2. mobilier de birou conform anunțului de vânzare ce poate fi descărcat de pe site-ul www.insolventa.ro - 270,00 - 270,00 3. aparatură birotică conform anunțului de vânzare ce poate fi descărcat de pe site-ul www.insolventa.ro - 2.120,00 - 2.120,00 Publicaţia de vânzare în format extenso poate fi descărcată de pe site-ul www.insolventa.ro. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 06.06.2019, ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 06.06.2019, ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 13.00, până pe data de 06.06.2019, ora 12.00, în baza unei programări prealabile. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0758049904, 0757545545, 0232/243864 sau e-mail secretariat@insolventa.ro. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Hackerii au FURAT milioane de date personale şi financiare din Bulgaria
16/07/2019 16:11

 Hackerii au accesat un sistem din cadrul agenţiei bulgare pentru taxe, inainte de a trimite unei publicaţii locale un mail de pe o adresă rusească, au informat oficialii. Ministrul de interne Mladen ...

A existat cu adevarat aselenizarea?
16/07/2019 15:58

Niciun american nu a pus vreodata piciorul pe Luna. Totul a fost falsificat, totul e doar Fake. Aselenizarile? Inscenari filmate in studiouri de televiziune luminate fals sau prost. Si in plus cu greseli de a ...

Una dintre cele mai intunecate zone din Europa se afla in Romania: Aici se va construi un Observator Astronomic
16/07/2019 13:27

 Este dovedit ca in Pasul Tihuta este una dintre cele mai intunecate zone din Europa, asta inseamna ca poluarea de la sate si orase este cea mai mica. Este un loc in care se potriveste un turn ca in varfu ...

50 de ani de la lansarea Apollo 11, misiunea care i-a dus pe oameni pe Lună/ Sărbătoare de amploare la NASA | FOTO, VIDEO
16/07/2019 12:41

 Marţi se implinesc exact 50 de ani de la lansarea navetei Apollo 11, de la Kennedy Space Center din Florida, care a dus pe Lună primii oameni. Aparatul de zbor decola cu un echipaj compus din trei perso ...

Spectacol astronomic: Eclipsa partiala de Luna, vizibila si din Romania. La 50 de ani de cand a fost lansat Apollo 11
16/07/2019 11:34

 Foto: Observatorul Astronomic Vasile Urseanu/ www.astro-urseanu.ro La exact 50 de ani de la lansarea misiunii Apollo 11, in data de 16 iulie 1969, Luna va oferi, marti, spectacolul unei eclipse partiale ...

Cum conectati Chromecast pe WI-Fi intr-o camera de hotel cu Hotspot Windows 10 sau Mobile?
16/07/2019 09:17

Daca plecati in vacant si v-ati decis sa luati Google Chromecast in bagaje ca sa va bucurati de acces la mii de surse de divertisment la hotelul sau pensiunea la care urmeaza sa va cazati, s-ar putea sa aveti ...

E in regula sa-ti iei laptopul in vacanta?
16/07/2019 09:00

Suntem in plina vacanta de vara si una din preocuparile care se afla pe buzele celor care se pregatesc sa-si faca bagajele pentru o noua destinatie este legata de a-si lua sau nu laptopul in calatorie. Unele ...

MONITORUL APĂRĂRII | Facebook oferă asigurări că moneda Libra nu va fi lansată până nu sunt eliminate preocupările
15/07/2019 20:06

 Moneda virtuală Libra nu va fi lansată "pană nu vor fi abordate in totalitate" preocupările in materie de reglementare, a declarat luni David Marcus, directorul Facebook responsabil de tehno ...

Rezistent la apă. Când își pierde un smartphone această capacitate
13/07/2019 08:21

  Descriere foto: telefon   Utilizarea telefoanelor mobile sub apă in piscină sau in mare este una dintre marile ambitii ale utilizatorilor care tanjesc după fotografia perfectă, iar producă ...

7 curiozități despre lilieci, cele mai bizare mamifere
11/07/2019 17:24

 Cate curiozităti despre lilieci cunosti? Unii ii consideră animale dăunătoare, insă liliecii se numără printre cele mai fascinante si indispensabile ecologic animale de pe Pămant. Liliecii au un ...