INCHIDE

Un nou succes pentru racheta Ariane 5, care a reusit sa plaseze pe orbita doi sateliti de telecomunicatii

 Misiunea a durat aproape 34 de minute de la decolarea de la centrul spatial de la Kourou (Guyana Franceza), joi, la ora locala 18:34 (21:34 GMT).

Aceasta a fost cea de-a treia lansare din acest an pentru Arianespace, compania care comercializeaza lansarile spatiale, au indicat reprezentantii acesteia intr-un comunicat.

Cea de-a 242-a lansare din sectorul Ariane a marcat revenirea lansatorului european Ariane 5 dupa ce, la 25 ianuarie, doi sateliti de telecomunicatii au fost plasati pe orbita, insa, fapt rar, nu au ajuns la destinatia programata de specialisti.

O comisie de ancheta a dezvaluit oficial la sfarsitul lunii februarie ca aceasta anomalie a traiectoriei a fost cauzata de o problema de parametrizare care nu a fost detectata in timpul controalelor de calitate, a precizat sursa citata.

Stephane Israel, director executiv al Arianespace, a declarat pentru AFP ca procesul de gestionare a acestei manevre a fost imbunatatit, ceea ce demonstreaza ca "si dupa 80 de succese consecutive putem progresa, iar in seara aceasta am facut-o intr-un mod frumos".

Construit de grupul japonez NEC Corporation, catelitul DSN-1/Superbird-8, cu o masa de 5.348 kg la decolare, a fost lansat pentru SKY Perfect JSAT, principalul operator de satelit din Asia. Conform Arianespace, DSN-1 este primul satelit de telecomunicatii pentru aparare ce opereaza in banda X. Acesta a fost lansat pentru guvernul japonez.

Construit de compania americana Orbital ATK, satelitul Hylas-4, cu o masa de 4.050 de kilograme la decolare, a fost lansat pentru britanicii de la Avanti Communications si va servi unele regiuni din Africa Centrala si de Vest, Europa, Caraibe, Orientul Mijlociu si America de Sud.

"Cu cea de-a 98-a lansare a Ariane 5, lansatorul a transportat pana acum peste 200 de sateliti de la intrarea sa in functiune", a notat Arianespace in comunicat.

"La 25 mai vom lansa pentru India, pentru agentia spatiala indiana, pentru Azerbaidjan si pentru Texas", a precizat directorul executiv al Arianespace. "Apoi vom avea misiuni importante, institutionale. Cred ca Galileo, in iulie, va fi a o suta lansare pentru Ariane 5 (...) si pana la finalul anului va fi BepiColombo, care este o misiune ce ne va permite sa ajungem pe Mercur", a adaugat Israel.

BepiColombo reprezinta una dintre principalele misiuni pregatite de Agentia Spatiala Europeana (ESA) cu obiectivul de a studia compozitia, geofizica, atmosfera, magnetosfera si trecutul geologic al planetei Mercur, planeta cea mai apropiata fata de Soare si cel mai putin explorata din Sistemul Solar.

Misiunea urmeaza sa fie lansata la sfarsitul acestui an si va ajunge pe orbita finala in decembrie 2025, dupa ce va survola Pamantul o data, de doua ori planeta Venus si de sase ori Mercur.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!