V Zburător, avionul în formă de bumerang al companiei KLM

avion   Airbus-319-cockpit

Dimensiune font:

| 19-07-2020 19:38

 Când o companie aeriană și una dintre cele mai prestigioase universități tehnice din lume își unesc eforturile pentru a crea un avion nou, putem fi siguri că va apărea ceva uimitor din toate punctele de vedere.

Estetica, funcționalitatea și durabilitatea sunt principii care apar natural atunci când vorbim despre Flying V („V Zburător”), avionul în formă de bumerang al KLM, care este deja o realitate… în fază de proiect.

Foto: Universitatea de Tehnologie din Delft

Într-adevăr, după cum se poate vedea în imagini, aripile nu sunt prinse de corpul central al aeronavei, ci mai degrabă fac parte din fuzelaj în ansamblu, un fel de bumerang cu motoare deasupra și care conține scaune pentru pasageri de-a lungul întregului corp. 

Această creație, un proiect comun al Universității de Tehnologie din Delft și al KLM, pare să promită o revoluție în aeronautică. Privit cu mai multă atenție, are logică.

Având această formă de „V”, avionul distribuie întreaga greutate a încărcăturii, a structurii și a pasagerilor în interiorul aripilor, de aceea are nevoie de mult mai puțin material structural.

Foto: Universitatea de Tehnologie din Delft

Unul dintre avantajele acestui model este că ar putea fi construit folosind tehnologia deja existentă și ar putea funcționa perfect în aeroporturile de astăzi: nu este cât un Airbus A350, dar are aceeași anvergură. 

Ar putea transporta aproximativ 314 de pasageri (cam cât A350) și aceeași cantitate de marfă, 160 de metri cubi. Desigur, design-ul habitaclului nu va semăna cu nimic din ceea ce știm.

 

Scaunele vor fi eșalonate astfel încât toți pasagerii să poată privi spre partea frontală a avionului, deși se deschide și posibilitatea unor scenarii diferite, cu un aspect în stil de tren, cu o masă în mijloc, sau cu paturi pliabile în spațiile cele mai restrânse, de lângă marginile aripilor.

V Zburător ar putea permite poziționarea scaunelor ca în tren. Foto: iStock

În prezent, sunt testate modelele de simulare (machete de câțiva metri) pentru a vedea cu adevărat cum s-ar comporta în aer. Flying V are multe elemente de la Airbus A220, un avion pentru zboruri regionale, de la care ia ca model cabina, concepută pentru doi piloți. 

Puntea piloților se ridică la 40 de centimetri peste puntea pasagerilor, pentru a putea adăposti roata din față a avionului.

Cabina piloților are patru ferestre mari, pentru a vedea întreaga pistă, și încă mai rămâne loc pentru un radar meteorologic montat în „nasul” avionului.

Foto: Universitatea de Tehnologie din Delft

Un alt lucru cu adevărat important este faptul că, datorită formei sale, are o suprafață mai mică, deci exercită o rezistență aerodinamică mai mică. Ce înseamna acest lucru?

Ei bine, avionul are nevoie de un volum de combustibil cu 20% mai mic decât este necesar pentru un Airbus A350 pentru a parcurge aceeași distanță.

Prea frumos ca să fie adevărat? 

Din nefericire pentru Flying V, după cum menționează Ars Technica, este probabil ca proiectul să eșueze, așa cum au eșuat și celelalte modele de aeronave cu aripi integrate în fuzelaj pe care le-am văzut de-a lungul anilor.

Motivul este același: avioanele trebuie să se încline spre stânga și spre dreapta în timp ce schimbă direcția de deplasare.

Acest lucru nu reprezintă o problemă mare într-un design convențional, în care pasagerii nu sunt niciodată prea departe de axa centrală a avionului. Dar, pe măsură ce te îndepărtezi de această axă, efectul devine mult mai pronunțat.

Acestea fiind spuse, este ușor să fii negativist. În final, doar timpul și tehnologia își vor spune cuvântul cu privire la viabilitatea acestui model.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:39

FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
VIDEO Cum arată avionul invizibil de „vânătoare” F-49 care costă 300.000.000$. Ținut 5 ani la secret
22/03/2025 14:26

  Cum arată avionul invizibi de „vanătoare” F-49 care costă 300.000.000$. Tinut 5 ani la secret de Boeing. Este un avion de vanătoare de nouă generatie care va redefini dominatia aeriană ...

 S-a calculat ora exactă la care va începe cu adevărat primăvara
20/03/2025 08:29

Echinocţiul de primăvară, momentul care marchează inceputul primăverii astronomice, se va produce in acest an joi, 20 martie, la ora 11.01 (ora Romaniei, n.r.), potrivit site-ului Observatorului Astronomic ...

Când începe primăvara astronomică 2025. Cum ne influențează echinocțiul
19/03/2025 22:09

Primăvara astronomică, pentru toată emisfera nordică, incepe odată cu echinocţiul de primăvară, care are loc in perioada 19-21 martie (in emisfera sudică a Pămantului, fenomenul fiind invers, marcheaz ...

Temperaturile record din 2024 accelerează topirea gheţii şi creşterea nivelului mării / Inundaţiile şi incendiile de vegetaţie au dus la strămutarea a 800.000 de persoane
19/03/2025 12:04

 Nivelurile record de gaze cu efect de seră au contribuit la creşterea temperaturilor la un nivel record in 2024, accelerand topirea gheţarilor şi a gheţii marine, ridicand nivelul mării şi apropiin ...

Gigantul Google pregătește o investiție de 30 de miliarde de dolari. Ce companie vrea să preia
18/03/2025 12:15

În 2024, gigantul Google era in discutii pentru a cumpăra o companie de securitate cibernetică si cloud, pentru 23 de miliarde de dolari, dar tranzactia a picat. Acum revine in actualitate, iar sursele ...

Astronauții reținuți pe Stația Spațială Internațională revin acasă
18/03/2025 09:46

 NASA anuntă că astronautii americani, retinuti pe ISS timp de nouă luni, se intorc pe Pămant astăzi. Barry „Butch” Wilmore si Suni Williams, alături de un alt coleg american si un cosmo ...

NASA: Nivelul mărilor a crescut în 2024 mai mult decât se preconiza, din cauza încălzirii neobișnuite a oceanelor
14/03/2025 12:02

 Nivelul mărilor la suprafaţa globului a crescut mai mult decat se preconiza in 2024, anul cel mai cald inregistrat vreodată pe Pămant, potrivit unei analize publicate joi de agenţia spaţială americ ...

Nu vă mai încărcați telefonul așa! Metoda, interzisă de producători. Vă distruge rapid bateria
13/03/2025 19:59

    Specialistii atrag atentia că acest obicei poate reduce durata de viată a bateriei cu pană la 40% intr-un singur an. Studiile arată că mentinerea unui nivel de incărcare intre ...

Acești români nu au acces la bancomate! Ce trebuie să facă toți cei care vor să retragă bani de pe card
13/03/2025 14:16

Acesti romani nu au acces la bancomate! Este vorba despre cei care locuiesc in zonele rurale, comparativ cu cei care stau la oras. Acestia se confruntă cu o situatie dificilă din cauza numărului foarte mic d ...

Guvernul schimbă din nou cărțile de identitate: Se renunță la 'gen', iar cipul este opțional
13/03/2025 13:36

Guvernul Ciolacu a adoptat in sedinta de joi, 13 martie, două hotărari referitoare la cărtile de identiate si cărtile de identitate electronice. Se renuntă la controversata precizare referitoare la „ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei