Still Life Review

Still Life Review

Deci, isi mai aminteste cineva de Gus McPherson? Cineva? Oricine? Aha, iar ati jucat Counter-Strike toata noaptea? Credeti ca asta o sa va intreb la examen? Popescule, ia zi tu, de la cati yarzi omori counteru cu eagle-ul? Dom’ profesor, eu stau dupa colt, dau shadow word pain si starshards, poate cate un mind flay, eu nu… Aha, de asta iti arde tie ma cand azi ai examen la single-player…aaa….ia zi, ce au bagat in ultimu’ patch? Asta stiu, asta stiu….au schimbat din nou talent tree-ul si am putut sa-mi cheltuiesc punctele din nou si sa-mi schimb build orderu si au introdus o nou instanta si acum eu cu ghilda mea facem questurile si… Si sa ne intoarcem la oile noastre. Ce este Post Mortem? Popescu? Post Mortem este cand esti fantoma si e totul gri in jurul tau si daca esti wisp ai 50%…… Taci! Post Mortem este o capodopera a genului care impreuna cu Syberia au marcat inceputul perioadei renascentiste. Ati fost la muzeu? Ati vazut acolo ultimul exemplar original din Post Mortem? Tineti minte, totul a inceput cu Post Mortem. Dar, dom’ profesor, Still Life de ce nu e tot acolo? S-a pierdut de tot? Chiar nu se mai stie nimic de el? Heh, Still Life e doar o legenda. Pe vremea aia, francezii de la Microids s-au hotarat sa mai realizeze un joc bazat pe acelasi univers intunecat si misterios. Francezii, dom’ profesor? Pai nu ati invatat la ora de istorie politica despre defuncta Uniune Europeana si statele membre? Pai nu domn profesor, nu au fost intotdeauna doua continente, ca Azeroth? Nu, Popescule, pai tu cu ce pleci de aici ca sa te duci acasa, cu grifonu’ sau cu metrou’? Scuze dom’ profesor, avansam si eu o teorie. Va rugam, ne spuneti legenda cu Still Life, va rugam mult. Mai e pana se suna si ne plictisim.

     Asa, ia sa vedem daca isi mai aminteste mosul. Asta e o legenda foarte veche. Batrinu’ meu o stie de la batrinu’ lui si tot asa. Se pare ca pe vremea aia inca se mai intamplau miracole printre oameni, insa ei erau atat de orbi din cauza multi-playerului, incat refuzau tot ceea ce nu avea sectiune online in meniu. Se pare ca aceasta ratacire a avut loc acum mai multe sute de ani. Este destul de greu sa va spun cu precizie cand s-au intamplat evenimentele pe care urmeaza sa vi le relatez, insa pot sa va dau alte detalii interesante. Cum spuneam, pe vremea aia, francezii de la Microids au lansat Still Life, un adventure cu iz de Post Mortem, insa un adventure unic in felul sau. In joc, personajul principal, o agenta FBI pe numele ei Victoria, este chemata sa ancheteze niste cazuri extrem de ciudate. Se pare ca aveau de-a face cu un ucigas in serie care nu numai ca isi inneca victimele, dar le taia si gatul sau chiar le eviscera. Eviscera, dom profesor? Da mai, un fel de skinning skill mai avansat. Te rog, nu ma intrerupe. Situatia devine extrem de serioasa cand o a cincea victima este descoperita, asta pentru ca numarul lor crestea, iar numarul indiciilor pe care le avea Victoria la dispozitie era intotdeauna zero. Si, si, si? Obosita, Victoria se duce sa petreaca ceva timp acasa cu tatal ei, mai ales ca se apropia Craciunul, insa discutia celor doi aluneca usor spre trecut, un trecut la fel de intunecat precum prezentul pe care il traia Victoria. Rascolind prin cufarul din pod al bunicului ei, Victoria da peste un carnetel cu niste insemnari referitoare la un caz al acestuia de pe vremea cand isi facea veacul prin Praga. Ati ghicit, bunicul ei este chiar Gus McPherson, personajul principal din Post Mortem, doar ca de aceasta data el nu se mai afla la Paris, ci in Praga.

  Asa, si? Mai departe? Ce se intampla? Ah, dragilor, as vrea sa va povestesc ce se intampla mai departe, insa nici batrinul meu nu stia exact sau poate nu a vrut sa-mi spuna in speranta ca intr-o zi voi gasi un exemplar si il voi putea juca. Pai dom’ profesor, CD-uri si DVD-uri nu se mai fabrica de vreo 200 de ani. Cum o sa….. Asta e o alta problema. Vreti sa ascultati restul legendei sau nu? Da, promitem ca nu o sa mai….. Ok, ok! Legenda spune ca jocul este destul de lung, asta pentru ca ai posibilitatea sa joci cu Victoria in prezent, dar si cu Gus in trecut, fiecare dintre ei avand propriile lor capitole care se succed pe rand. Ce ii leaga pe cei doi sunt similitudinile dintre modus operandi al ucigasului din Praga cu cel al ucigasului din Chicago. Mai mult decat atat, amandoi sunt deghizati in acelasi fel, adica poarta o capa neagra, un joben si o masca argintie. Din cate stia batrinul meu, jocul nu este unul cu happy end cum se mai obisnuieste si astazi, dar o sa va linistesc spunandu-va ca Victoria nu moare, lucru care trebuie sa recunosc ca m-a facut destul de curios.

     Batrinul batrinului meu spunea ca in tineretile lui ar fi jucat Still Life cap coada intr-o singura zi, fara sa se opreasca, sa manance sau sa se odihneasca. Se pare ca puzzle-urile pe care le intalnesti sunt atat de bine puse la punct, incat e o placere sa incerci sa le rezolvi. Ceea ce a fost intr-adevar admirabil a fost faptul ca toate informatiile de care aveai nevoie se gaseau in vecinatatea puzzle-ului sau in cel mai rau caz, anumite obiecte de care aveai nevoie erau la vedere, astfel ca era destul de dificil sa nu le observi. Se pare ca ei au implementat mai multe tipuri de puzzle-uri, de la simple slidere, pana la controlul personajului intr-un maze sau al unui robotel printre raze laser. Daca la toata aceasta imaginatie mai adaugam si scenele extrem de rafinate, pline de detalii si de viata, atunci cred ca va puteti inchipui cum arata o capodopera. Povestea curge intr-un ritm ametitor, personajele sunt, ca si locatiile, diferite, dar si asemanatoare in acelasi timp, iar ucigasul, desi intre crime sunt zeci bune de ani, opereaza in acelasi mod.

   Ceea ce am dedus eu din ce mi-a relatat batrinul a fost ca elementele de legatura dintre cei doi ucigasi (e la mintea cocosului ca sunt doua persoane diferite ca doar ii desparte o limita de timp enorma) sunt chiar tablourile pictate de primul dintre ei, asta pentru ca ele contin scene inspirate din crimele savarsite. Victoria realizeaza pana la urma ca al doilea ucigas il copiaza pe primul, insa de aici si pana la prinderea lui este un pas urias si sincer sa fiu, habar nu am daca asta se intampla sau nu. Se pare ca mai e putin pana se suna si aveam de gand sa va vorbesc mai pe larg despre obiecte, inventar si interfata, insa o sa ma rezum la cateva cuvinte. Majoritatea obiectelor pe care Victoria sau Gus le culeg apar 3D in inventar, asa ca poti sa le rasucesti si sa le intorci pe ce parte vrei. Batrinul meu spunea ca pe unele chiar se afla diferite indicii si ca trebuie sa fii foarte atent cand obtii ceva. Se pare ca anumite obiecte se pot si combina insa asta era o practica destul de raspindita la vremea aia, in comparatie cu obiectele 3D din inventar. Interfata era extrem de simpla, de tipul point n click, doar ca se pare ca traseul pe care il alegeau personajele nu era intotdeauna cel optim. In rest, vocile erau perfecte iar sunetele ambientale iti intareau diareea in tine mai ceva ca iaurtul Danonino pe care il puneti voi vara in congelator.

     Ahh, nu, trebuie sa sune din moment in moment. Data viitoare va intreb cate ceva din legenda Still Life. Sper ca v-ati notat cate ceva. Vadit obosit si marcat de istorisirea care tocmai se incheiase, batrinul profesor isi scoase ochelarii si se freca usor peste ochii ce ii dadeau batai de cap. Clasa se goli instantaneu, cu exceptia lui Popescu. Acesta, mai ganditor din fire, isi stranse tacticos cartile si se apropie de catedra. Dom’ profesor, dar ucigasul? Ehehe Popescule, chiar nu ai invatat nimic de la WoW-ul ala pe care il joci in fiecare noapte? Raul, ca si binele, respawneaza intotdeauna. Esenta vietii nu e dualitatea, ci insasi trairea sau daca vrei, cooldownul dintre respawnuri. Ce face fiecare in timpul asta e problema lui sau a ei, dar pentru fiecare om exista cate o bestie, iar pentru bestie cate o furnica ce ii aduce sfirsitul. Ca furnica de multe ori poarta armura epica, asta e o alta poveste, un alt joc, o alta discutie…