Hrănirea porumbeilor te poate costa scump: măsura luată de un oraș din România

000000   05500

Dimensiune font:

| 02-05-2025 20:22

 În municipiul Suceava, hrănirea porumbeilor în spațiul public a devenit strict interzisă. Aceasta este avertizarea transmisă de polițiștii locali, care îi îndeamnă pe localnici să nu mai arunce semințe pentru păsări. Cei care vor ignora această interdicție riscă să fie sancționați cu amenzi considerabile.

 

Amenzile variază între 600 și 1.000 de lei și vor fi aplicate celor care nu respectă reglementările stabilite. Este important de menționat că amenda nu se referă direct la hrănirea porumbeilor, ci la mizeria generată de acest comportament în spațiul public, scrie observatornews.ro.

În prezent, polițiștii locali efectuează patrule în zona centrală, unde îi atenționează pe suceveni și le explică riscurile la care se expun dacă vor continua să hrănească porumbeii.

Astfel, aruncarea semințelor, dar și a altor resturi va fi interzisă.

Șeful poliției locale din Suceava susține că la sediul instituției s-au primit numeroase sesizări din partea cetățenilor referitoare la prezența porumbeilor în zona centrală. Din acest motiv, autoritățile caută soluții pentru a aborda această problemă.

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primaria dudaepureni@yahoo.com, cod fiscal 3394350. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Compartiment Achizitii publice, Comuna Duda-Epureni, comuna Duda Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com, cod fiscal 3394350. Documentatia de atribuire este pusa cu titlu gratuit la dispozitia solicitantilor care au inaintat o cerere in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui; b)Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciulul public de alimentare si distributie gaze naturale din Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui, conform art. 8 H.G. nr. 209/2019; c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 10.00; b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com; c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana; d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 21.07.2025, ora 12.00, sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, e-mail: primaria dudaepureni @yahoo.com. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 03.06.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, cod postal 730171, telefon 0335/417.861, fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro.
1. INFORMATII generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si /sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon /fax 0233784005, e-mail: primaria _urecheni @yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Parcele de teren, apartinand domeniului public al Comunei Urecheni, situate in comuna Urecheni, avand destinatia de pajiste -pasune natural, dupa cum urmeaza: Sat Ingaresti: -Parcela 1, Lot Putul Dediului, CF -52716 -Urecheni -12,35 ha; -Parcela 2 Lot Putul Dediului, CF -52716 -Urecheni -12,35 ha; Sat Urecheni: -Parcela 1, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -30 ha; -Parcela 2, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -30 ha; -Parcela 3, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -15 ha; -Parcela 4, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -35ha; Sat Ingaresti: -Parcela 1, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -3 ha; -Parcela 2, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -5 ha; -Parcela 3, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -7 ha; -Parcela 4, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -6,88 ha; -Parcela 5, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -2 ha; Sat Urecheni: -Parcela 1, Lot Zavoiul Moldovei- CF -52717 -Urecheni -18,41 ha; -Parcela 2, Lot Zavoiul Moldovei- CF -52717 -Urecheni -23,59 ha si CF -52720 -Urecheni -1,45 ha. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019, Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 37/04.06.2025 si a caietului de sarcini. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Juridic, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 25 Lei/exemplar, la Casieria Comunei Urecheni. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20/06/2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30/06/2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01/07/2025, ora 09.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 05/06/2025.
Complexul Comercial
12/06/2025 20:37

Pompierii intervin, joi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins sauna din incinta unei săli de sport, situată la ultimul etaj al Complexului Comercial "Bucovina" din Suceava.     ...

CNAIR: A fost avizat Studiul de Fezabilitate pentru ultimul sector al A7 cuprins între Suceava şi Siret
15/05/2025 19:54

 Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anuntat joi, că studiul de fezabilitate pentru ultimul sector al A 7(Autostrada Moldovei) cuprins intre Suceava şi Siret, a fost avizat.    ...

Șpagă de mii de euro pentru permis auto: zeci de persoane trimise în judecată
30/04/2025 13:49

 Seful Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul Serviciului de Permise Suceava, un instructor auto, două persoane fizice fără calitate specială şi 75 de candidaţi la exam ...

O mașină în care se aflau două persoane a „aterizat” în albia pârâului Sucevița
25/04/2025 14:47

 O masină in care se aflau două persoane, un bărbat si o femeie, sot si sotie, de 79, respectiv 78 de ani, a ajuns in albia raului Sucevita după ce a căzut de pe un pod de lemn care s-a surpat. Incide ...

 Incendiu puternic într-un bloc din Rădăuți. Zeci de persoane evacuate din clădire. O candelă, posibila cauză a focului
20/04/2025 11:42

 Un incendiu a izbucnit duminică, 20 aprilie, intr-un apartament dintr-un bloc din municipiul Rădăuţi. 25 de persoane s-au autoevacuat din clădire. UPDATE 8.37 ”Apartamentul, situat la etajul I ...

Autostrada Pașcani-Suceava primește undă verde: decizie-cheie anunțată acum de Grindeanu
11/04/2025 23:03

Sorin Grindeanu anuntă că intreaga Autostradă Pascani-Suceava are constructori desemnati. CNAIR a stabilit castigătorul pentru lotul 2 Roscani-Suceava. Autostrada Pascani-Suceava primeste undă verde: deci ...

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri din China, descoperită de ANAF la o firmă din Suceava / Operatorul înregistra în contabilitate vânzarea la preţuri derizorii
08/04/2025 11:49

 ANAF a descoperit la o firmă din Suceava, care aduce produse din China, un prejudiciu de 15 milioane de lei. Societatea comercială a adus, in perioada 2019 -2024,79 de transporturi de produse din China ...

S-au ascuns în pădure cu un milion de euro în buzunar. Doi suceveni, prinși după un furt de proporții
30/03/2025 20:44

 Politistii din Suceava au reusit să prindă doi bărbati care au furat peste un milion de euro dintr-o locuintă din Milisăuti, după o urmărire ca in filme si o operatiune de căutare in pădure. Cei ...

28 noiembrie 1918 -  UNIREA BUCOVINEI cu ROMÂNIA
28/11/2024 11:05

Ziua de 28 noiembrie 1918 reprezintă un moment de importantă majoră pentru istoria Romaniei Mari: Unirea Bucovinei cu Regatul Romaniei, realipirea părţii de nord a vechii Moldove, ruptă din trupul ţăr ...

 Primele imagini de la botezul băiatului președintelui AUR, George Simion
06/07/2024 14:49

Pe data de 24 aprilie, George Simion si soţia lui, Ilinca, au devenit părinti. Un băiat superb, căruia i-au pus numele Radu, după numele bunicului liderului AUR. Semnificatia numelui Radu este una puternic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei