Un bărbat care se sustrăgea unei pedepse de aproape 13 ani de închisoare după ce a lovit cu sabia în cap un poliţist din Suceava a fost prins în Norvegia

ciocan  codul-penal-18330160

Dimensiune font:

| 18-06-2025 20:18

Un bărbat de 37 de ani care se sustrăgea executării unei pedepse de 12 ani şi opt luni de închisoare, după ce, în timpul unei percheziţii la locuinţa sa, a lovit cu sabia în cap şi în braţ un poliţist de la Serviciul de Acţiuni Speciale Suceava, a fost prins în Norvegia. El urmează să fie predat autorităţilor judiciare române, transmite News.ro.

 

Poliţia Română a anunţat, miercuri, că în urma activităţilor operative comune realizate de IGPR prin Direcţia de Investigaţii Criminale – Serviciul Urmăriri şi Serviciul de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri – IPJ Suceava şi autorităţile norvegiene, prin accesarea canalelor de cooperare şi în baza suportului informativ oferit, a fost depistat şi arestat, pe teritoriul Norvegiei, un bărbat de 37 de ani.

El era urmărit naţional şi internaţional, întrucât Tribunalul Botoşani a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani şi 8 luni pentru tentativă de omor, ultraj şi trafic de persoane.

”La data de 5 decembrie 2017, în timpul efectuării unei percheziţii la domiciliul său, pentru a se sustrage de la răspundere penală, bărbatul de 37 de ani a lovit cu o sabie în zona cranio-cerebrală şi a braţului stâng, un poliţist din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – I.P.J. Suceava, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, punându-i viaţa în pericol şi determinându-i o infirmitate şi pierderea capacităţii de muncă, precum şi încadrarea în gradul II de invaliditate”, arată Poliţia.

De asemenea, în mai 2017, acesta a constrâns o persoană pentru a vinde pliculeţe cu substanţe interzise, aceasta fiind sechestrată şi aflată sub supravegherea unei alte persoane, într-un apartament din municipiul Iaşi.


Ulterior, având în vedere modificările legislative şi faptul că bărbatul s-a sustras executării pedepsei, poliţiştii au întocmit un nou dosar penal, pentru evadare, urmând a fi soluţionat prin unitatea de parchet competentă.

”Pentru exploatarea informaţiilor obţinute în activitatea de căutare, urmărire şi arestare a bărbatului, poliţiştii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale au declanşat o operaţiune ENFAST în care au beneficiat de sprijinul unităţilor de urmăriri din Germania, Franţa şi Spania, iar pentru arestarea acestuia au cooperat direct cu structura de urmăriri din cadrul Poliţiei Districtului Oslo-Regatul Norvegiei”, menţionează sursa citată.

În prezent, bărbatul se află în custodia autorităţilor judiciare norvegiene, urmând să fie supus procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său şi de predare către autorităţile judiciare române. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Licit. com. Filipesti, spatiu comercial 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 12391 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214.562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 12.391 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/27, in intravilanul comunei Letcani, sat Letcani, F.N, CF nr. 65331, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 61/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200 Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 18.08.2025, ora 15.30. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str.Elena-Doamna nr.1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Letcani, teren 10.000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Letcani, comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi, telefon/fax 0232/296.770, 0722.214,562, e-mail: primaria.letcani @yahoo.ro, cod fiscal 4540488. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: teren in suprafata de 10.000 mp, situat in tarlaua T25, parcela 774/99, in intravilanul comunei Letcani, satului Letcani, F.N, CF nr. 65737, apartinand domeniului privat al Comunei Letcani, conform caiet de sarcini, O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Comuna Letcani nr. 62/27.06.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: se obtine la cerere pe suport hartie de la sediul Comunei Letcani. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii Publice din cadrul Comunei Letcani, cu sediul in comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 200Lei/exemplar, se achita la casieria Comunei Letcani. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.08.2025, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19.08.2025, ora 15.30. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: la sediul Comunei Letcani din satul Letcani, comuna Letcani, Str. Principala nr. 156, judetul Iasi, Compartimentului Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 20.08.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Letcani din comuna Letcani, satul Letcani, str. Principala nr. 156, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul in municipiul Iasi, str. Elena-Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232/211.265, fax 0232/219.662, e-mail: tr-iasi-pgref @just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 09.07.2025.
Licitatie com. Raucesti, teren 17000 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, telefon 0233/788.003, fax 0233/788.239, e-mail: primariaraucesti@yahoo.com, cod fiscal 2614236. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 17.000 mp, categoria de folosinta pasune in zona Sarbi-Ungheni, situat in extravilanul comunei Raucesti, satul Ungheni, inscris in CF 53240, nr. cadastral 53240, teren apartinand domeniului public al Comunei Raucesti, conform H.C.L. Raucesti nr. 54/26.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Comunei Raucesti, Compartimentul Juridic, in baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comunei Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria Comunei Raucesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.07.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Juridic din cadrul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 25.07.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Raucesti, comuna Raucesti, sat Raucesti, Str. Principala nr. 59, judetul Neamt, Sala de sedinta. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Actiunea in justitie se poate introduce la Judecatoria Targu Neamt, Bld. Mihai Eminescu, bl. M11, Sc. C, parter, judetul Neamt, telefon 0233/790.844, fax 0233/790.696, e-mail: jud-targuneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 02.07.2025.
Oraș cu 2.000 locuitori: Angajații din primărie, salarii de 2.400.000 lei.
17/07/2025 12:41

 Ilie Bolojan vrea să reducă cheltuielile prin desfiintarea unor primării. În orasul Solca, de 2.000 locuitori, angajatii din primărie primesc salarii cumulate de 2.400.000 lei. Primarul ia& ...

Cât plăteau rușii pentru a obține cetățenia română. Proprietarii nu știau despre persoanele luate în spațiu în imobilele lor
04/07/2025 11:45

 Anchetatorii au găsit zeci de mii de euro la perchezitiile făcute joi la o retea care ajuta rusi, ucraineni si moldoveni să obtină in mod ilegal cetătenia romană, a anuntat vineri dimineată Politia ...

Captură uriașă la frontiera cu Ucraina: 580.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări
22/06/2025 11:56

O echipă mixtă formată din politisti de frontieră si inspectori vamali, care isi desfăsura activitatea in Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a identificat o sumă importantă de bani ascunsă in interi ...

O pensionară a falsificat peste 1.100 de acte și a prejudiciat statul cu aproape 1 milion de lei
21/06/2025 17:08

 O femeie in varstă de 68 de ani din municipiul Suceava a fost retinută de politistii Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice (SICE) – IPJ Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe ...

Rețea uriașă de evaziune fiscală, cu rădăcini adânci în sfera politică: anchetă-bombă în comerțul cu cherestea; peste 8,5 milioane prejudiciu
17/06/2025 12:09

Sistemul SUMAL, creat pentru trasabilitatea lemnului, a fost fentat in peste 145 de transporturi ilegale. Printre cei anchetati se află si un politician PSD din Suceava. O amplă anchetă penală a fost dec ...

VIDEO Doi ucraineni a încercat să bage ilegal în România 1.400.000 $. Cum au fost descoperiți?
15/06/2025 12:13

 O echipă comună de control, formată din politisti de frontieră si inspectori vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, a descoperit o sumă impresionantă de bani – echivalentul ...

Complexul Comercial
12/06/2025 20:37

Pompierii intervin, joi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins sauna din incinta unei săli de sport, situată la ultimul etaj al Complexului Comercial "Bucovina" din Suceava.     ...

CNAIR: A fost avizat Studiul de Fezabilitate pentru ultimul sector al A7 cuprins între Suceava şi Siret
15/05/2025 19:54

 Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anuntat joi, că studiul de fezabilitate pentru ultimul sector al A 7(Autostrada Moldovei) cuprins intre Suceava şi Siret, a fost avizat.    ...

Hrănirea porumbeilor te poate costa scump: măsura luată de un oraș din România
02/05/2025 20:22

 În municipiul Suceava, hrănirea porumbeilor in spatiul public a devenit strict interzisă. Aceasta este avertizarea transmisă de politistii locali, care ii indeamnă pe localnici să nu mai arunce ...

Șpagă de mii de euro pentru permis auto: zeci de persoane trimise în judecată
30/04/2025 13:49

 Seful Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul Serviciului de Permise Suceava, un instructor auto, două persoane fizice fără calitate specială şi 75 de candidaţi la exam ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei