Urmărit în trafic şi încătuşat, după ce a încercat să fugă de poliţişti

46824114_583048052139424_4145177433923911680_n

Dimensiune font:

| 17-10-2019 12:01

 Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, în timp ce acționau pe DC 51B din com. Dornești, la intersecția cu drumul comunal denumit popular „strada Căminului”, au observat un autoturism care se deplasa pe DC 51B, spre DN 17A (centrul comunei), la volanul căruia se aflaun tânăr de 24 ani, din com. Dornești, care nu posedă permis de conducere.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestui autoturism, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, concomitent cu solicitarea de sprijin prin stația din dotare unui alt echipaj.

După aproximativ 100 de metri, autoturismul a pătruns în curtea unui imobil loc în care funcționează un service auto, fiind urmărit de către echipajul de poliție.

Conducătorul auto a coborât din autoturism, fiind oprit de către polițiști prin folosirea forței fizice.

După identificarea conducătorului auto, la locul faptei a ajuns și echipajul de poliție solicitat în sprijin. În continuare, au fost efectuate verificări în bazele de date ale Poliției Române, ocazie cu care s-a constatat că tânărul de 24 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. De asemenea, s-a constatat că tânărul se află sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”, până la data de 29.10.2019.

S-a dispus reținerea suspectului și a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere fără permis”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Minciuna anvelopărilor subvenţionate
05/12/2012 00:00

  Atenţie mare pe ce acte vă puneţi semnătura dacă vreţi să beneficiaţi de noul program de anvelopare a blocurilor, derulat de Primăria Suceava. Unii beneficiarii au ajuns in instanţă pentru c ...

Gunoierii din Suceava nu şi-au luat lefurile
30/11/2012 08:40

  Directorul firmei Rosal, Adrian Niculescu, ne-a declarat că societatea a rămas fără bani de motorină şi de salarii. „Întarzierea la salarii poate să fie de o zi sau de zece zile. Depi ...

La Suceava este criză de sânge AB IV cu Rh negativ
30/11/2012 08:36

  Centrul Judeţean de Transfuzie Sangvină (CJTS) trece printr-o criză de sange din grupa AB IV cu Rh negativ. Este cea mai rară grupă sanguină, motiv pentru care şi donatorii sunt puţini, după cu ...

Guvernul plăteşte pentru asfaltarea a două drumuri judeţene din Suceava
30/11/2012 08:35

  Suceava a primit 672.000 de lei pentru a acoperi o serie de investiţii incepute cu mai mult timp in urmă şi care nu au fost finalizate. Banii vin de la nivel central şi vor fi dirijaţi pentru plata ...

Hoţii au distrus lucrările de îndiguire efectuate pe râul Siret
30/11/2012 08:32

  Poliţiştii ii caută pe indivizii ce au distrus lucrările de indiguire efectuate pe albia raului Siret sustrăgand cofrajele metalice folosite in acest sens. Lipsa cofrajelor a fost descoperită de m ...

O suceveancă ce şi-a ucis copilul nou-născut a fost găsită de poliţişti ascunsă în Italia
30/11/2012 08:32

  O tanără din judeţul Suceava, căutată de poliţişti, incă de anul trecut după ce şi-a omorat copilul nou-născut, a fost identificată ascunzandu-se prin Italia. Ea a fost adusă ieri dimineaţ ...

Hoţii au furat candelabrul bisericii din Stroieşti
30/11/2012 08:32

  Poliţiştii caută hoţii care au furat candelabrul bisericii din localitatea Stroieşti, care se afla la restaurare in anexa unui localnic, a declarat, ieri, purtătorul de cuvant al Inspectoratului d ...

Bătrân lăsat de hoţi fără economiile ascunse sub pernă
30/11/2012 08:31

  Un bătran in varstă de 78 de ani, din municipiul Rădăuţi, a fost lăsat de hoţi fără economiile ascunse sub perna din dormitor. Furtul a fost semnalat poliţiştilor, de fiul bătranului. Î ...

Reţelele de apă şi canalizare din Rădăuţi se extind
30/11/2012 08:30

  Imediat ce timpul va permite, la Rădăuţi vor debuta lucrările pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă-canal pe aproape o sută de străzi din localitate, printr-un program european der ...

Jandarmi înaintaţi în grad înainte de termen de Ziua Naţională a României
30/11/2012 08:29

  La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ), ieri, a avut loc adunarea festivă a cadrelor unităţii, activitate in cadrul căreia s-au prezentat aspecte privind contextul intern şi interna ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei