Adele, prea ocupată ca să-şi declare copilul!
Dimensiune font:
Solista pop britanică Adele ar putea fi amendată pentru că nu şi-a înregistrat copilul după naştere în evidenţele oficiale, conform starpulse.com, scrie Agerpres.
Interpreta hitului 'Rolling in the Deep' a adus pe lume primul său copil alături de partenerul său de viaţă, Simon Konecki, la 19 octombrie, însă de atunci şi până în prezent s-a abţinut să vorbească despre experienţa sa de mamă şi nici măcar nu a anunţat numele pe care l-a ales pentru băieţelul ei.
De asemenea, s-a aflat recent că Adele nu a completat documentele oficiale legate de naştere, iar termenul legal de 42 de zile, după naştere, pentru declararea copilului, a expirat, condiţii în care ar putea fi amendată cu 1.000 de lire sterline.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau