"Câinele face ham, ham, pisica face miau, miau..., dar există un sunet pe care nimeni nu îl ştie - cel al vulpii", spun versurile noului hit. "Textul scris de duetul Ylvis, umorişti bine cunoscuţi în ţara lor - au propria lor emisiune TV -, străluceşte prin absurditate...Videoclipul este produs de Stargate, echipă de producţie care a colaborat şi cu Rihanna şi Katy Perry", scrie sursa citată.
Pe site-ul Mother Jones, Bard Ylvisaker, care face duetul cu fratele lui, Vegard, se arată mirat de succesul piesei.
"Cântecul a fost scris pentru o emisiune TV şi ar fi trebuit să distreze câţiva norvegieni cam trei minute", a spus el.
Între timp, câteva organe media americane au descoperit piesa pe care The Week a considerat-o "Gangnam Style versiune 2013". Site-ul Gawker au ridicat-o chiar la rangul de "adevărat hit al verii", ignorând "Blurred Lines" al lui Robin Thicke şi "Get Lucky" al duetului Daft Punk.
Adauga comentariul tau