default

Dimensiune font:

Câine polițist, silit de anchetatori “să semneze” o declarație de martor

| 19-02-2013 09:11

Câine polițist, silit de anchetatori “să semneze” o declarație de martor

 
 
 
 
 
 

Un câine polițist “a semnat” o declarație de martor, după ce oficialii procuraturii, în urma unei neînțelegeri de nume, i-au solicitat în nenumărate rânduri detalii privind prinderea unui infractor. Declarația a fost redactată de un polițist, iar “martorul” a semnat-o cu ajutorul lăbuței.

Procurorii au trimis o cerere în atenţia lui “PC Peach” în care îi solicitau detalii privind prinderea unui infractor, scrie The Sun, potrivit RTV.net.

Doar că “PC Peach” este un câine în vârstă de patru ani, cu numărul de înmatriculare PD43541. În urma solicitării primite de la procurori, îngrijitorul animalului le-a transmis că nu există o persoană cu numele de PC Peach în secţia respectivă, precizând, de asemenea, că prescurtarea “PD” provine de la Police Dog (câine poliţist).

Atunci când însă cererile anchetatorilor nu au încetat să apară pe biroul poliţistului care se ocupa de Peach, cu toate că îngrijitorul a atras atenţia asupra acestei greşeli, bărbatul a decis să le facă pe plac. Poliţistul a scris o declaraţie în numele patrupedului, pe care „a semnat-o” cu amprenta lăbuţei câinelui.

„L-am urmărit. L-am muşcat. Om rău. El este gustos. Bun băiat. Bun băiat Peach”, stă scris în declaraţia câinelui poliţist. Imaginea a ajuns în scurt timp viral, fiind postată pe mai multe conturi de Twitter şi Facebook.

„Li s-a spus de mai multe ori că Peach este un câine poliţist, dar ei au insistat să primească o declaraţie scrisă de la el”, se arată în plângerea depusă de poliţist împotriva procurorilor.

Câine polițist, silit de anchetatori “să semneze” o declarație de martor

 

 
 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

EURO-SIMCOS IMPEX S.R.L. Nr. de înreg. ORC: J33/1391/1994, CUI: 6180733, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. numit conform Sentinței nr. 163/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9950/86/2013, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 și ale H.A.C./12.11.2018, anunță scoaterea la vânzare, prin licitație publică cu strigare, la data de 08.11.2019, ora 14.00, a activelor: Stație Peco amplasată în oraș Frasin, Calea Bucovinei, nr. 8, jud. Suceava ce include spațiu comercial, platforma betonată, pompă distribuție cu sistem managerial, distribuitor automat tip FBD 2036R pentru 3 produse cu 6 furtune, cuva cu 3 rezervoare oțel pentru depozitare combustibil, separator grăsimi și bazin vidanjabil pentru apă menajeră. Identificare cadastrală: - Teren cu suprafața de 1.515 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 30399/Suceava, nr. top. 3526/2; - Teren cu suprafața de 1.000 mp, înscris în Cartea funciară veche nr. 30398/Suceava, nr. top. 3526/100, pe care se află edificat Corpul C1 – Stație PECO cu regim de înălțime P+M (mansardă nefinalizată) cu suprafața construită de 47 mp; Valoare de pornire a licitației (lei, fără T.V.A.) - 232.570,00. Poate participa la licitație orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 07.11.2019, orele 14.00 la sediul lichidatorului judiciar toate documentele prevăzute în caietele de sarcini care se pot procura din mun. Suceava, strada Mihai Eminescu, nr. 10, județ Suceava în fiecare zi de luni până vineri până la data de 07.11.2019. Relații suplimentare se pot obține: Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. la telefoanele: 0232/243864, 0757545545, 0755132476.
Consorțiul format din EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iași, și INSOLVENCY HOUSE S.P.R.L., cu sediul în Sat Păun, Str. Arțarului, nr.7, Com. Bârnova, Jud. Iași, în calitate de administratori judiciari ai debitoarei PETROLBIT S.R.L., desemnați prin Încheierea nr. 99/09.05.2017, pronunţată de Tribunalul Iași Secţia a-II-a Civilă-Faliment în dosarul nr.3075/99/2017 (nr. în format vechi:131/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, coroborat cu prevederile Codului de Procedură Civilă, în măsura compatibilității, organizează licitație publică competitivă, cu strigare, în data de 12.12.2019, ora 11.00, pentru valorificarea următorului activ imobil: DENUMIRE ACTIV - PREȚ DE PORNIRE A LICITAȚIEI (EUR, fără TVA) Terminal pentru descărcare și depozitare produse petroliere (bitum), amplasat în Com. Holboca, Jud. Iași, compus din: 2.561.247,00. 1.Terenuri intravilane în suprafață totală de 38.662,00 mp (Teren intravilan, categ. curți-construcții, în suprafață totală de 10.528,00 mp, nr.cad.62984, CF nr.62984/UAT Holboca; Teren intravilan în suprafață totală de 8.250,00 mp, nr.cad.62985, CF nr.62985/UAT Holboca; Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 6.422,00 mp, nr.cad.1770,CF nr.60172/UAT Holboca; Teren intravilan categ. căi ferate în suprafață totală de 2.938,00 mp, nr.cad.61833, CF 61833/UAT Holboca; Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 6.945,00 mp, nr.cad.61615, CF nr.61615/UAT Holboca și Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 2.000,00 mp, nr.cad.61045, CF nr.61045/UAT Holboca) 532.800,00; 2.Construcții situate pe terenul intravilan categ. curți-construcții în suprafață totală de 10.528,00 mp, nr.cad.62984, CF nr.62984 a UAT Holboca, astfel:1.560.323,00 - Construcțiile C1, C2 și C3 - 711.114,00; - Construcțiile C4 și C5 - 9.299,00; - Construcția C6 - 21.711,00; - Construcția C7 - 29.633,00; - Construcțiile C8, C9, C10 și C11 - 210.374,00; - Construcțiile C12, C13, C15 și C16 - 306.593,00; - Construcția C17 - 6.476,00; - Construcția C18 - 6.725,00; - Construcția C19 - 7.022,00; - Construcția C20 - 205.732,00; - Construcția C21 - 45.644,00; 3. Echipamentele de automatizare și instalațiile tehnologice specifice terminalului -468.103,00. Activul constând în Proprietate de tipul Terminal pentru descărcare și depozitare produse petroliere (bitum), amplasată în intravilanul Com. Holboca se vinde în bloc, ca un activ funcțional așa cum este prezentat, la valoarea de 2.561.247,00 EUR, fără TVA. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, lit.F, din Codul Fiscal, în măsura îndeplinirii condițiilor legale. În cazul în care la licitaţia din 12.12.2019, nu se va reuși valorificarea activului imobil, aparţinând debitoarei, se va organiza o nouă licitaţie, în aceleaşi condiţii în data de 19.12.2019, ora 11.00, la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., din Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iaşi. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 11.12.2019, respectiv 18.12.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. din Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, Jud. Iaşi. În conformitate cu prevederile art.91, alin.1, din Legea nr.85/2014, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii, cu excepția sechestrului penal. Modalitatea de valorificare a activului imobil este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform Regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 05.12.2019. Pasul de licitație stabilit este de 5% din prețul de pornire al licitației, conform Regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 05.12.2019. Garanția de participare la licitație este în valoare de 10% din prețul de pornire a licitației, fără TVA, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei PETROLBIT S.R.L., nr:RO66BUCU1032235341146RON, deschis la Alpha Bank, suc. Iași. Garanția de participare va fi depusă în lei la cursul BNR din data plății. În cazul câştigării licitației garanția se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Dovada consemnării va fi atașată ofertei de cumpărare, până la termenul stabilit pentru vânzarea la licitație publică. Vizitarea și prezentarea activului se poate face în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul administratorilor judiciari, la locul în care acestea se află. Administratorii judiciari vor permite accesul ofertanților care vor achiziționa caietul de sarcini, doar în prezența unui reprezentant al acestora și la solicitarea scrisă prealabilă însoțită de o programare în acest sens. Reprezentanții administratorilor judiciari vor furniza toate informațiile suplimentare disponibile către cei care au achiziționat caietul de sarcini. Detaliile privind documentația necesară în vederea participării la licitația publică și modul de organizare a licitației, precum și descrierea activului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare și de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat de la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietului de sarcini este de 5.950,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi sau în numerar la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., pe site-ul www.lrj.ro, la tel. 0232/220777, 0733683702, 0744663190, mail: vanzari@lrj.ro sau lichidator.chirila@yahoo.com.
Subscrisa EUROBUSINESS LRJ S.P.R.L., cu sediul în Mun. Iaşi, Str.Zorilor, nr.11, Jud. Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei AYA SPORTS S.R.L., astfel desemnat de Tribunalul Iaşi–Secţia a-II-a Civilă-Faliment în dosarul nr.1970/99/2009 (nr.format vechi 96/2009), prin Sentinţa Comercială nr.585/25.05.2010, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006, privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile Codului de Procedură Civilă, în măsura compatibilităţii, organizează licitaţie publică competitivă cu strigare, în ziua de 09.12.2019, ora 14:00, pentru valorificarea bunului imobil: Denumirea activului - Preț de pornire a licitației (EUR, fără TVA) Proprietate rezidențială, casă de locuit P+1E+M, situată în Sat Răsboieni, Com. Țibănești, Jud. Iași, compusă din: - 14.946,10 Teren intravilan, categoria de folosință curți-construcții, în suprafață de 962,26 mp, identificat sub nr. cad. 392, înscris în CF nr. 237 a Com. Țibănești, Sat Răsboieni, T6, P1(380/1), Com. Țibănești, Jud. Iași; - 2.535,00; Corp clădire C1, cu destinație casă de locuit, în stare de degradare, cu regim de înălțime P+1E+M, identificat sub nr. cad. 392-C1, înscris în CF nr. 237 a Com. Țibănești, având: Sc=258,18 mp; Scd=516,36 mp; Su parter=170,48 mp; Su etaj=172,84 mp; Su mansard =66,78 mp și Su totală=410,1 mp. - 12.411,10. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin. 2), lit. F, din Noul Cod Fiscal, în măsura aplicabilității. În cazul în care la licitația din 09.12.2019, nu se va reuşi valorificarea bunului, se vor organiza noi licitaţii, în aceleaşi condiţii, pe 16.12.2019, 06.01.2020, 13.01.2020, 20.01.2020, respectiv 27.01.2020, ora 14:00, la sediul lichidatorului judiciar. Persoanele care pretind vreun drept asupra activului ce urmează a fi scos la vânzare, au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 08.12.2019, 15.12.2019, 05.01.2020, 12.01.2020, 19.01.2020 şi 26.01.2020, ora 12:00, la sediul lichidatorului judiciar. În conformitate cu prevederile art.53, din Legea nr.85/2006, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii. Modalitatea de valorificare a activului este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform hotărârilor adoptate în Adunarea Creditorilor din data de 18.05.2018. Pasul de licitaţie stabilit este de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, conform hotărârii Adunarii Creditorilor din data de 18.05.2018. Înscrierea la licitaţie se face cel târziu cu o zi înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei, prin depunerea tuturor documentelor prevăzute în Regulamentul de organizare al licitaţiei. Garanţia de participare la licitaţie este în valoare de 5% din preţul de pornire a licitaţiei, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei, nr.: RO67BRDE240SV83383702400, deschis la BRD GSG S.A., suc. Iași. În cazul câştigării licitaţiei garanţia se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare, până la termenul stabilit pentru vânzarea la licitaţie publică. Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la licitaţia publică şi modul de organizare a licitaţiei, precum şi descrierea bunului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat de la sediul lichidatorului judiciar. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietului de sarcini este de 595,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul lichidatorului judiciar nr.: RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi, sau în numerar la sediul lichidatorului judiciar. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar, pe www.lrj.ro, la tel/fax: 0232/220777, mobil:0733683702, mail:vanzari@lrj.ro.
IREAL! ROXANA VANCEA, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ COMPLET. NU ARE NICI MĂCAR LENJERIE INTIMĂ
06/12/2019 15:39

Roxana Vancea rămane o aparitie spectaculoasă, indiferent de locatia aleasă pentru a apărea in fata admiratorilor. Însă, atunci cand este vorba despre fotografii ”fierbinti”, pulsul bărb ...

Imagini fierbinti cu Andreea Marin intr-o revista pentru barbati. Nu ai mai vazut-o asa!
06/12/2019 07:43

Andreea Marin arată superb in costum de baie, la 44 de ani! De cand se iubeste cu Adrian Brancoveanu, angajat in cadrul Ministerului Afacerilor Externe, vedeta tv a intinerit si nu pierde nicio ocazie să isi ...

Lidia Buble se gândește deja să se retragă din muzică Citeşte întreaga ştire: Lidia Buble se gândește deja să se retragă din muzică
05/12/2019 15:13

  Lidia Buble este una dintre cele mai iubite artiste din Romania. Are milioane de fani, iar muzica ei este apreciată atat in tară, cat si peste hotare. Cu toate astea, iubita lui Răzvan Simion a ...

 

EXCLUSIV / Prelat al Bisericii Ortodoxe Române, discuţii şocante despre orgiile dintr-o mănăstire! Preotul pervers a fost „rezolvat” de şefi
05/12/2019 13:11

Un nou scandal sexual aruncă in aer Biserica Ortodoxă Romană, iar un şef din cadrul instituţiei susţine că nu vede nimic scandalos in faptul că un preot s-a oferit să-l satisfacă oral pe un mascul ag ...

Un cântăreț a fost numit secretar de stat la Ministerul Muncii! Despre cine este vorba
05/12/2019 12:43

Lia Olguţa Vasilescu, reacţionează la decizia lui Ludovic Orban de a-l numi la Ministerul Muncii, in functia de secretar de stat, pe Alin Dan Ignat, prim-vicepreşedinte al Tineretului Naţional Libera ...

FOTO. Asta da lovitură: Mirela Vaida, s-a lăsat pozată GOALĂ COMPLET, în cadă! Cele mai...
05/12/2019 12:30

  Ce spune Mirela Vaida despre fotografia indrăzneată cu ea in cadă Mirela Vaida a postat astăzi o fotografie indrăzneată cu ea in cadă, iar fanii săi au fost plăcut surprinsi. La cateva ...

05/12/2019 07:46

Bárbara Mori este una dintre cele mai frumoase şi talentate actriţe din Mexic. Aceasta a debutat acum 14 ani in lumea telenovelelor, interpretandu-o pe Rubi, in telenovela cu acelaşi nume. &nbs ...

ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
04/12/2019 15:19

Postare surprinzătoare a Martinei Navratilova. Cum i-a ironizat fosta jucătoare de tenis pe soţii Trump Postare surprinzătoare a Martinei Navratilova. Cum i-a ironizat fosta jucătoare de tenis pe soţii T ...

FOTO /
04/12/2019 13:17

Britney Spears este una dintre cele mai cunoscute cantăreţe de origine americană, facand furori cu celebrul hit "Oops!... I Did It Again", devenind un pop icon.   De-a lungul anilo ...