Cât cântăresc sânii Danielei Crudu, de fapt. Sunt visul oricărui bărbat, coșmarul tuturor femeilor

000 78

Dimensiune font:

| 06-03-2021 15:11

 

„Nu, n-am avut nicio problemă, pur și simplu mi-am dorit altă formă care să arate mai natural”, a declarat de cu seară Daniela Crudu, la ”XNS”, unde a vorbit despre cea mai recentă intervenție estetică suferită, augmentare mamară. Tot în acest cadru a dezvăluit cât cântăresc silicoanele sale. Serghei Mizil, invitat în emisiune, s-a amuzat comparându-le.

Daniela Crudu: „Mi-am pus silicoane mai mari”. Cât cântăresc?
Chiar dacă a pornit de mult pe un drum care să o aducă într-o formă de invidiat, respectiv sport și dietă sau diferite tratamente corporale, anul 2015 a fost cel al schimbărilor venite în urma unor intervenții chirurgicale. Atunci și-a făcut Daniela rinoplastie și a scăpat de gușă, cea pe care o descria ca fiind un complex de pe vremea când poza în revista cu iepuraș. Începutul a fost mai greu, căci de atunci și până azi a bifat câteva operații estetice.


A trecut pragul medicului ba pentru a-și injecta buzele cu acid hialuronic, ba pentru diferite tratamente faciale, lifting facial, rinoplastie sau augmentare mamară. Cea din urmă intervenție a repetat-o de trei ori, dar nu din cauza unor probleme medicale, ci a lipsei sale de consecvență. Când și-a dorit mai mare, când mai mic, când a vrut altă formă – cum s-a întâmplat și de această dată.


E deschisă la noi operații estetice
Bruneta a vrut doar să-și schimbe silicoanele cu unele cu o formă țuguiată, care lasă impresia de sân natural, și ca textură ceva mai moi. Noi pe piață, vedeta a dat fuga la doctorul său, medicul Stan Vitalie, și i-a propus schimbarea. Aceasta a ales acum dimensiuni record, anume un litru fiecare.

„Mă plictisisem de forma aia rotundă. Eu m-am operat doar că m-am plictisit de formă. De ce nu? La sâni nu cred că o să mă mai operez, dar dacă apare ceva nou…de ce nu? La sâni am intervenit de trei ori. Dar dacă mai apar operații noi, nu știu, am să mai fac. Oricum, multe sunt vrăjeli. La mulți doctori prin afară sunt pozele retușate”, a povestit Daniela Crudu la Antena Stars.

 
„Zici că sunt două sticle de vin”, a completat Serghei. „Nu mă face să râd că sare siliconul”, a replicat fosta asistentă de televiziune. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Culorile frumuseții. O călătorie prin istoria fardurilor
21/04/2024 17:29

  Fardurile au jucat un rol crucial in cultura si societatea umană de mii de ani, servind nu doar ca mijloace de infrumusetare, dar si ca simboluri ale statutului social, sănătătii si chiar morali ...

Narghileaua, un mozaic cultural al relaxării și tradiției
21/04/2024 10:12

  Narghileaua, cunoscută si sub denumirea de shisha sau hookah, este mai mult decat un simplu obiect de fumat; este un simbol al ospitalitătii si culturii in multe părti ale lumii. Istoria sa se intind ...

Un american a murit într-o râpă din Padina
21/04/2024 07:40

Salvamontiştii din Zărneşti intervin sambătă seara pentru recuperarea trupului unui cetăţean american care a decedat după ce a căzut in gol aproximativ 400 de metri, in Padina Închisă, intr-o zo ...

Somnul polifazic sau redefinirea modului în care ne odihnim
21/04/2024 07:07

Somnul polifazic, o practică de somn fragmentat in mai multe episoade scurte pe parcursul unei zile, continuă să fascineze atat cercetătorii, cat si pe cei in căutarea unei eficiente maximizate a timpului ...

Cine a fost domnitorul care a renunțat la tron pentru o iubită? A domnit de patru ori în Moldova
19/04/2024 12:58

 Cine a fost domnitorul care a renuntat la tron pentru o iubită? A domnit de patru ori in Moldova, fiind primul din neamul Basarabilor munteni care a ocupat scaunul Musatinilor. A avut o poveste teribil d ...

Marcajele de pe cărți și impactul lor în jocurile de noroc
17/04/2024 14:24

 În lumea strălucitoare si adesea enigmatică a cazinourilor, unde norocul si sansa par să conducă dansul, există practici mai putin cunoscute publicului larg care pot inclina balanta in favoarea ...

 Explozia stilurilor. O călătorie fascinantă prin istoria coafurilor
17/04/2024 12:42

De-a lungul istoriei, coafura a fost mai mult decat un simplu aspect al ingrijirii personale; a fost o expresie a identitătii culturale, a statutului social, a afilierilor politice si a tendintelor estetice. D ...

Donald Trump: Procesul meu este un „atac” împotriva Americii
15/04/2024 18:10

Donald Trump a denuntat luni un „atac impotriva Americii”, la sosirea la procesul său penal la New York, un dosar in care este acuzat că a făcut plăti ascunse unei foste vedete porno chiar inain ...

FRF, gest neașteptat după accidentarea gravă suferită de Luca Mihai în meciul dintre Dinamo și Poli Iași
15/04/2024 16:21

 Duelul din etapa cu numărul 4 a play-out-ului SuperLigii Romaniei, dintre Dinamo si Poli Iasi (1-0), a fost umbrit de accidentarea gravă a fotbalistului Luca Mihai, care a fost transportat de urgen ...

Lângă Autostrada A1 s-a deschis prima fermă de lalele din România
14/04/2024 10:09

Prima fermă de lalele olandeze din Romania a fost deschisă pentru public in satul Pătroaia-Deal din judetul Dambovita, la nici o sută de kilometri de Capitală. Plantatia se intinde pe un teren de 30 de mii ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei