ilie-si-brigitte-nastase

Dimensiune font:

După ce şi-a anunţat noua relaţie, Brigitte îi cere scuze public lui llie Năstase. "Îmi pare rău că ţi-am distrus imaginea"

| 10-08-2018 13:53

După ce a anunţat despărţirea finală de Ilie Năstase, Brigitte Năstase uimeşte încă o dată cu gestul său făcut în urmă cu câteva momente. Brigitte Năstase şi-a pus pe gânduri fanii cu cel mai recent mesaj transmis lui Ilie Năstase. Brigitte a ţinut să facă acest lucru public, pentru ca toată lumea să înţeleagă ce se întâmplă între ei.

 

 
După ce a anunţat despărţirea oficială de soţul ei, dar şi că are o nouă relaţie, Brigitte a ţinut să-i ceară scuze lui Ilie pe reţelele sociale, acolo unde îi transmite că poate lucrurile s-au terminat în acest fel pentru că ea nu a reuşit să se ridice la nivelul lui. În plus, Brigitte îi mulţumeşte şi pentru tot ce au trăit împreună, numindu-l în final "Rege".

"Dragul meu Ilie,
Vreau să îmi cer scuze pentru tot scandalul mediatic în care te-am târât în ultimul an. Îmi pare foarte rău că nu am reușit să mă ridic niciodată la așteptările prietenilor tăi și că oricât m-am chinuit în ăștia opt ani să demonstrez că te merit, nu am făcut altceva decât să îți distrug imaginea. În ultimul timp am realizat din ce în ce mai mult că sunt clase sociale în care aparținem sau pur și simplu nu. Tu ești o stea nepieritoare, timpul a făcut să mi dau seamă că nu sunt demnă de a stă lângă ține. Sper din suflet ca Dumnezeu să pună lângă tine o femeie cu adevărat demnă de acest loc. Voi fi mereu mândră că m-ai primit în viața ta. Să știi că din dreapta ta, viața a părut un adevărat miraj. Tu ești și vei rămâne Regele", este mesajul de iertare al lui Brigitte pentru Ilie Năstase.

Brigitte a anunţat în urmă cu câteva zile că are o altă relaţie

"Dragii mei, după cum ştiţi, în februarie am decis să introduc divorţul, iar în tot acest timp am încercat în nenumerate rânduri să reparăm ceea ce nu mai mergea în căsnicia noastră. Din păcate, poate şi datorită temperamentului nostru puternic, acest lucru nu a fost posibil. Drept pentru care, în momentul actual eu am decis să merg pe alt drum şi am început o altă relaţie. Din acest moment, Ilie este la fel de liber să îşi refacă viaţa. Vreau să îi mulţumesc încă o dată pentru faptul că a fost cel mai magnific bărbat din viaţa mea, că alături de el m-am simţit iubită ca o adevărată prinţesă şi îi doresc sincer să fie fericit.", a scris Brigitte Năstase pe Instagram, asumându-şi astfel noua relaţie. spynews.ro

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agroindustrială, (tip “ferma creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice– Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 303.650 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc. – Preț de pornire lei - fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 244.922 2 – Vidanjă TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 62.640 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 43.622 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 09, 16, 23 și 29.11.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA– pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru reprezentantul societății cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar deschis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiune) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, etaj 1, cabinet nr. 13, jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL anunţă în datele de 9.11.2018; 23.11.2018; 7.12.2018; 21.12.2018; orele 12.00, organizarea la sediul lichidatorului din Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, cam. 13-14, a licitaţiilor publice cu strigare pentru debitoarea SC ALFINCOOL SA, situată în Iaşi, str. Platou Abator nr. 5, vânzarea pe ansamblu imobiliar din Iaşi, str. Abator nr. 5 format din: Teren 21200 mp pe care sunt edificate construcţii: C1 Post trafo nr. inventar 3131 C3 Cabină Poartă nr. inventar 1518 C4 Cabină basculă nr. inventar 5112 C5 Anexă depozit nr. inventar 1504 C6 Depozit spirt vrac nr. inventar 1504 C7 Atelier preparare P+2E nr. inventar 1518 C8 Atelier îmbuteliere P+1E nr. inventar 1520 C9 Depozit produse finite nr. inventar 1522 C10 Hală fabricaţie P+2E nr. inventar 1501 C11 Staţie hidrofor nr. inventar 1523 C12 Atelier+Garaje+Magazii nr. inventar 1523 C13 Depozit cereal nr. inventar 1411 C14 Depozit carburanţi nr. inventar 1517 C15 Pavilion administrative nr. inventar 1502 Pe teren sunt edificate şi alte constructii (depozit borhotformat din cistern, depozit de brut-cisterne, birouri desfacere, puţ apă şi pompe, beci, staţie epurare) neintabulate care au fost luate în considerare în evaluarea proprietăţii. Preţul de vânzare al ansamblului imobiliar - 1.109.000 euro fără TVA. Prețul se va achita la echivalentul în lei din ziua efectuării plăţii. Cei interesaţi se vor adresa la sediul lichidatorului sau la tel. mobil 0774006236; 0723366786; 0747059149.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE S.C. VARA MR S.R.L. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, str.7 Oameni, nr.23, jud. Iaşi, C.U.I. RO4615947, O.R.C.J22/1478/1993, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iaşi, conform Sentinței civile nr. 698/18.04.2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 4938/99/2010, anunţă scoaterea la vânzare în data de 17.12.2018, ora 11.00, prin licitaţie publică cu strigare a următoarelor active: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Preț de pornire a licitației (lei, fără T.V.A. ) Activ 1 – Clădire hală producție țevi (Corp C1) cu sc. 866,61 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1971mp înscrise în CF61393/Rediu, nr.cad.1690, nr. parcelă 1(42/13), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi – echipament tehnologic producere ţevi ce include linia de producţie (include linie de calibrare, sudare şi linie de formare) – Bunuri mobile: Unitate centrala Forte Quattro, Generator LX 3000, Instalație de redresare – 1.196.900,00 lei – 718.140,00 lei Activ 2 – Clădire hală (Corp C1) cu sc. 862,37 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1952mp înscrise în (CF61394/Rediu, nr.cad.1691, nr.parcelă 1(42/14), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi; - Clădire hală (Corp C1) cu sc. 883,57 mp și st. utilă de 798mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1970 mp înscrise în (CF61396/Rediu, nr.cad.1962, nr.parcelă 1(42/15), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iasi. – 425.200,00 lei – 223.500,00 lei Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 14.12.2018, ora 11.00, la sediul Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele necesare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud.Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 9.00–16.00, până pe data de 14.12.2018, ora 11.00 (după o programare prealabilă, de 24 de ore) sau pe site-ul www.insolventa.ro secțiunea Portofoliu. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. 0232/243864, 0758049901, 0755132474.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 04, 11, 18 și 25.01.2019, ora 12.00; b. Preț de pornire 65% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 45.083 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.02.2019, ora 12.00; c. Preț de pornire 55% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 38.147 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.03.2019, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr.RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, sau tel: 0744520508,0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
Shakira, pusa sub acuzare in Spania pentru frauda de peste 14,5 milioane de euro
15/12/2018 10:40

Informatia a fost facuta publica de purtatorul de cuvant al procuraturii din Madrid. Procuratura spune ca suma este datorata pentru o perioada de trei ani in care aceasta a locuit in nord-estul Cataloniei. Ca ...

Dan Bittman, amintiri din copilărie. Cum l-au traumatizat părinţii de Crăciun
14/12/2018 14:44

Se apropie sărbătoarea Crăciunului. Perioada in care toţi oamenii sunt cu gandul la cadouri, la familie şi... la copilărie. Iar Dan Bittman işi aduce aminte, cu drag, de momentele in care il aştepta pe ...

O mai știi pe Maia, din „Lacrimi de iubire”? S-a măritat și a lăsat în urmă lumina reflectoarelor
14/12/2018 13:46

După succesul telenovelei „Lacrimi de iubire”, Nicole Gheorghiu a mai jucat intr-un proiect: filmul francez „What War May Bring”, din 2010. După aceea, insă, a renuntat complet la act ...

Regina Elisabeta i-a interzis Prințului William să se însoare cu Kate Middleton! Ce crede cu adevărat despre Ducesa de Cambridge
14/12/2018 13:42

 Potrivit unor detalii scoase la iveală de cartea „The Making of a Royal Romance” de Katie Nicholl, William a ezistat să o ceară in căsătorie pe Kate, din cauza bunicii sale. Se pare că E ...

 

Mioara Roman, dezvăluire cutremurătoare: „Petre nu mă mai caută. Soția nu-l lasă să mă sune”
14/12/2018 12:38

Imediat după ce Petre Roman s-a căsătorit cu Silvia Chifiriuc, mai tanără cu aproape 30 de ani, gurile rele au inceput să spună că fostul premier s-a răcit fată de familia lui – fix din cauza ei ...

Fata de 25 de ani s-a căsătorit cu bătrânul de 70 pentru bani, dar în noaptea nunții a primit mai mult decât se aștepta
14/09/2018 08:05

  Povestea aceasta mi-a fost spusă ieri si am ras in hohote. Totusi, nu sunt sigur dacă s-a intamplat in viata reală. Un mire de 70 de ani si frumoasa lui mireasă de numai 25 de ani au făcut multe s ...

SEX ÎN SALA DE CURSURI! Doi studenţi AU FOST FILMAŢI în timp ce îşi făceau de cap, în văzul lumii | FOTO ÎN ARTICOL
13/08/2018 10:35

 Cei doi au profitat de pauza dintre cursuri şi au intreţinut relaţii sexuale in mijlocul amiteatrului, fără a ţine cont de camera de luat vederi montată pentru a inregistra prelegerile profesorilor ...

FOTO / Recunoşti vedeta din imagine? Este una dintre cele mai sexy prezentatoare de la noi
03/08/2018 12:18

Recunoşti vedeta din imagine? Este una dintre cele mai sexy prezentatoare de la noi. Este tanără, frumoasă şi are un trup de invidiat. O vezi in fiecare săptămană pe micul ecran şi iţi inveseleşte fi ...