EUROVISION 2019 | Show-ul Madonnei, sub semnul întrebării. Motivul pentru care artista ar putea să nu mai urce pe scenă

descărcare

Dimensiune font:

| 14-05-2019 19:15

Recitalul cântăreţei americane Madonna anunţat pentru finala ediţiei de anul acesta a concursului Eurovision, programată sâmbătă, ar putea să fie anulat, deoarece artista nu a semnat încă un contract oficial cu organizatorii,

 

 Reprezentanţii artistei au confirmat apariţia ei la celebra competiţie în luna aprilie, însă organizatorii Eurovision au declarat, luni, că aceasta nu a încheiat cu ei o înţelegere oficială privind recitalul.

"European Broadcasting Union nu a confirmat niciodată prezenţa Madonnei", a afirmat Jon Ola Sand, coordonatorul executiv al concursului. "Dacă nu avem un act semnat, ea nu poate urca pe scenă", a continuat acesta.

Însă, ulterior, organizatorii au negat faptul că recitalul cântăreţei nu va mai avea loc. Ei au susţinut că negocierile dintre ei şi reprezentanţii artistei sunt încă deschise.

"Avem un artist pe care ne-ar plăcea să-l vedem participând la Eurovision şi pe care ne-ar plăcea să îl primim pe acea scenă. Dar, pentru a face acest lucru, trebuie să avem un cadru legal asigurat", au afirmat ei. "Deocamdată, ne aflăm în negocieri, în faza finală a acestora - dar, dacă nu vom încheia un contract săptămâna aceasta, ea nu va urca pe scenă", au continuat aceştia.

Madonna va ajunge în Tel Aviv miercuri. Artista urmează să interpreteze două piese în timpul finalei competiţiei, care va avea loc sâmbătă. Primul dintre cântece va apărea pe viitorul material al discografic al artistei, "Madame X", iar al doilea este un hit mai vechi.

Nu se ştie nici cum vor încerca organizatorii să acopere o posibilă anulare.

Recitalul Madonnei nu este singurul planificat pentru finala concursului muzical. Organizatorii au pus bazele unor prestaţii separate, ce au în centru foşti participanţi la Eurovision, precum Conchita Wurst, Måns Zelmerlöw, Eleni Foureira şi Verka Serdiucika, care vor recrea momente memorabile de la ediţiile anterioare ale competiţei.

Presa britanică a scris că Madonna va primi pentru recitalul său un onorariu de 1 milion de dolari.

Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna, în vârstă de 60 de ani, este şi cel mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Cel de-al 14-lea album de studio al Madonnei va fi lansat spre sfârşitul acestui an şi va fi promovat printr-un turneu, primul, după trei ani de pauză.

Sub sloganul "Dare to dream", Eurovision Song Contest 2019 are loc la Tel Aviv, cu semifinalele de marţi şi joi şi finala de sâmbătă. Reprezentanta României, Ester Peony, va urca pe scenă în semifinala a 2-a, adică joi.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa "Toy".

Aceasta este pentru a treia oară când Israelul este gazdă a competiţiei muzicale.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan. MEDIAFAX.RO

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Anamaria Prodan i-a băgat pe bărbaţi în boală. Sexy impresara s-a afişat într-un costum de baie minuscul, în vacanţa din Turcia-FOTO
27/12/2019 10:14

Trup perfect, atitudine de divă şi bogăţie cat cuprinde! Am pus mana pe imagini de infarct cu Anamaria Prodan, in vacanţă! Impresara face ravagii, pe un iaht de lux! Atenţie, domnilor! Urmează filmări ...

Sexy gardiana, prinsă goală în aripa bărbaților din penitenciar. Galerie foto incendiară
27/12/2019 05:13

 Are 28 de ani iar in 2016 s-a angajat ca ofiţer de penitenciar. Sexy gardiana, prinsă goală. Shauna Cleary s-a angajat ca ofiţer de penitenciar la o inchisoare din Ţara Galilor si chiar dacă lucra ...

Dezvăluiri şocante: Donald Trump ar fi trimis publicațiilor de scandal fotografii cu soţia sa dezbrăcată
26/12/2019 17:12

Melania Trump il suspectează pe Roger Stone, un vechi aliat şi consilier al lui Donald Trump, că ar fi in spatele apariţiei in presă a fotografiilor in care ea apare goală, la ordinele soţului său, conf ...

Una dintre starletele Românei a fost șantajată cu poze nud de soțul ei și au divorțat înainte de Crăciun: 'A spart totul în casă'
25/12/2019 10:25

Bianca Rus si Antonio Luigi Gottschling au divortat oficial, inainte de Crăciun. Artista a mărturisit că a trăit un calvar alături de sotul ei, motiv pentru care a decis să divorteze. Bianca Rus a sustin ...

Fetișuri de vedete. Obiceiuri și fantezii sexuale mai puțin întâlnite
23/12/2019 08:51

  Aflate mereu in centrul atentiei, starurile de talie mondială au fost puse de-a lungul timpului in situatia usor ingrată de a-si recunoaste micile plăceri de ordin sexual.    ...

Cele mai spectaculoase accidente vestimentare din 2019. Ce vedete și-au expus trupul fără să vrea
14/12/2019 19:47

 Hainele ne joacă feste tuturor, dar vedetele oferă adesea subiecte de barfă care tin internautii in priză săptămani intregi. Iată mai jos cateva exemple! Phoebe Price Numele ei nu vă spune pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei