Fiul lui Gabi Luncă, marele absent de la înmormântarea artistei. Care este motivul cutremurător al absenței

gabi-lunca-si-fiul-emanuel-onoriu

Dimensiune font:

| 08-04-2021 07:00


Emanuel Onoriu, unicul fiu al regretatei Gabi Luncă, nu a participat la slujba de înmormântare a artistei. Acesta a fost, de altfel, marele absent de la evenimentul extrem de trist care a avut loc ieri, în Cimitirul Dămăroaia, scrie antena3.

Iar motivul pentru care a absentat de la ultima zi pe pământ a mamei sale este unul cutremurător, potrivit unor surse din anturajul lui, citate de Cancan. Rebeca, Estera, Sara și fratele vitreg, Costel, și-au luat rămas bun pentru totdeauna de la mama lor.

Emanuel Onoriu nu a putut însă să fie alături de familie, pentru că ar fi fost diagnosticat, la rândul său cu COVID-19, boala care i-a adus sfârșitul îndrăgitei cântărețe. Sunat de jurnaliști să explice de ce lipsește de la înmormântare, Emanuel Onoriu a refuzat să ofere amănunte, însă potrivit acelorași surse, acesta este o persoană destul de sensibilă şi ar fi fost prea afectat de pierderea mamei sale.

Gabi Luncă a fost înmormânată, marţi, în cimitirul bucureştean Dămăroaia, în cadrul unei ceremonii speciale.

Ceremonia a inclus mai multe opriri pe traseul către cavoul din cimitirul bucureştean.

O primă oprire a avut loc la sediul TVR, unde a fost depus un portret al artistei. O altă oprire în faţa casei sale.

Pe tot acest traseu, cortegiul funerar a fost însoţit de lăutari care au intepretat cântece din aria care a consacrat-o pe marea dispărută.

Din cauza precauţiilor sanitare legate de COVID, nu s-a putut ţine un priveghi în sensul clasic însă luni seară, la Romexpo, circa 150 de persoane s-au recules în aproprierea sicriului sigilat în care a fost depus trupul interpretei.

Potrivit familiei, ultima dorinţă a lui Gabi Luncă a fost respectată: copiii i-au cumpărat regretatei artiste un cavou exact cum își dorea ea. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
O femeie din județul Ialomița și-a bătut socrul până l-a băgat în spital!
19/04/2021 15:58

O femeie si-a bătut socrul pană l-a băgat in spital! S-a intamplat in localitatea Ivănesti, din judetul Ialomita. Victima este acum internată in Spitalul Judetean de Urgentă din Slobozia, unde primeste in ...

Bătrână accidentată în timp ce scotea apă din fântână
19/04/2021 14:45

Un accident mai putin obisnuit a avut loc, duminică, in judetul Galati. O femeie in varstă de 90 de ani a fost rănită in vreme ce scotea apă din fantană de un bărbat care efectua manevra de mers inapoi. ...

Crimă teribilă în Alba - un tănâr a fost înjunghiat în inimă, în propria casă
19/04/2021 14:04

Tanăr din Alba, injunghiat mortal in propia casăTanăr din Alba, injunghiat mortal in propia casă Scene cumplie in localitatea Răhău, din Alba, duminică noapte! Un bărbat a injunghiat mortal un tanăr ...

Doi bărbaţi morţi în Texas într-o maşină Tesla fără şofer
19/04/2021 11:50

Doi bărbaţi au murit in Texas, intr-un accident rutier, intr-o maşină Tesla la volanul căreia nu se afla nimeni, potrivt The WallStreet Journal (WSJ) şi postului local de televiziune KPRC2, relatează AFP ...

Traficul rutier este complet blocat pe DN7, la Călimănești, în urma unui accident în care au murit două persoane
19/04/2021 11:35

Un accident rutier a avut loc, luni, pe DN7, in judeţul Valcea, in urma căruia două persoane au murit. Traficul intre Sibiu şi Ramnicu Valcea este complet blocat, relatează News.ro. ISU Valcea a anunţa ...

VIDEO Incendiu de proporții în Cape Town. Flăcările au ajuns în campusul universității, mai multe clădiri au ars
19/04/2021 11:22

Un incendiu de proportii a izbucnit in parcul national de pe muntele Table din Cape Town. Flăcările s-au extins rapid si au ajuns si in campusul universitătii, unde mai multe clădiri au ars.   Bibl ...

 La un pas de un dezastru. Un avion a aterizat forțat pe malul mării, în Florida
19/04/2021 09:34

Un show aviatic din Florida a fost cat pe ce să se incheie tragic. Spre stupefactia celor care erau la plajă, pilotul unui avion a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgentă in apele oceanului, la mi ...

În Franța, raporturile sexuale sub 15 ani sunt considerate violuri. Pedeapsa este de 20 de ani de pușcărie
18/04/2021 14:29

Parlamentul francez a adoptat o legislatie care face referire la actele sexuale cu minorii mai mici de 15 ani, considerate după noile dispozitii viol si care se pedepsesc cu 20 de ani de inchisoare. Expertii j ...

Bărbatul mort de la Pitești a fost ucis de polițiști. Era beat
18/04/2021 13:43

Şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, medicul primar de medicină legală Dan Manu, a declarat că bărbatul decedat in urma intervenţiei poliţiştilor de la Piteşti a murit prin asfixiere, moartea ...

Trei românce strangulate și aruncate în șanț, la Valencia
18/04/2021 12:52

Poliţia Naţională şi Garda Civilă investighează dacă există vreo legătură intre trei cazuri de crimă, ce au avut loc in Valencia, Spania, in ultimele 5 luni. Trei femei, intre care şi o tanără r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei