Florin Zamfirescu, despre fosta soţie: "Nu-mi vine să cred că poate să-mi facă asta"

default

Dimensiune font:

| 03-03-2013 15:01

Florin Zamfirescu, reputatul actor al Teatrului Odeon, apreciat şi pentru rolurile sale din peste 30 de filme, respectiv pentru o activitate la fel de solidă şi în televiziune, a trecut de trei ori prin experienţa dificilă a divorţului.

 

Crede că fosta lui soţie, Cătălina Mustaţă, e încă frumoasă şi îi doreşte tot binele. Unicul lucru pe care îl regretă este "comportamentul ei hămesit de la final".

"Am acceptat divorţul şi partajul la notar, fără tribunal. Am luat nişte foi de hârtie şi am trecut pe nişte foi tot ce am avut şi tot ce luăm cu noi. Pe ea am lăsat-o în casă – eu m-am mutat într-o garsonieră pe care o cumpărasem din munca mea, în ideea că am şi eu trei nepoţi. La partaj, am avut atâta încredere încât i-am lăsat maşina care urma să fie a mea – după ce ea a făcut accidentul ăla cu maşina ei; iar ea a luat-o şi a vândut-o. Era pe firma noastră comună, din care, la divorţ, mi-a cerut să ies. Pe firmă erau ambele maşini, a mea şi a ei. Aşa, şi mi-a promis că, dacă ies de pe firmă, îmi vinde maşina pe o sumă modică. Ulterior mi-a spus că o vânduse. De aceea vreau să spun public aceste amănunte cu partajul. Pentru că sunt nişte porcării. Când am văzut că fata asta frumoasă, manierată, talentată, cu care am stat 20 de ani împreună, mă fură şi minte în halul acesta, m-am întrebat cu cine am petrecut de fapt aceşti 20 de ani? Când am văzut că această fată a îndepărtat din casă obiecte de valoare, temându-se că le vom împărţi la partaj, m-am strepezit. Nu-mi vine să cred, când o văd şi când mă gândesc cât de mult am iubit-o, că poate să-mi facă asta.", a declarat Florin Zamfirescu.

realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Anamaria Prodan i-a băgat pe bărbaţi în boală. Sexy impresara s-a afişat într-un costum de baie minuscul, în vacanţa din Turcia-FOTO
27/12/2019 10:14

Trup perfect, atitudine de divă şi bogăţie cat cuprinde! Am pus mana pe imagini de infarct cu Anamaria Prodan, in vacanţă! Impresara face ravagii, pe un iaht de lux! Atenţie, domnilor! Urmează filmări ...

Sexy gardiana, prinsă goală în aripa bărbaților din penitenciar. Galerie foto incendiară
27/12/2019 05:13

 Are 28 de ani iar in 2016 s-a angajat ca ofiţer de penitenciar. Sexy gardiana, prinsă goală. Shauna Cleary s-a angajat ca ofiţer de penitenciar la o inchisoare din Ţara Galilor si chiar dacă lucra ...

Dezvăluiri şocante: Donald Trump ar fi trimis publicațiilor de scandal fotografii cu soţia sa dezbrăcată
26/12/2019 17:12

Melania Trump il suspectează pe Roger Stone, un vechi aliat şi consilier al lui Donald Trump, că ar fi in spatele apariţiei in presă a fotografiilor in care ea apare goală, la ordinele soţului său, conf ...

Una dintre starletele Românei a fost șantajată cu poze nud de soțul ei și au divorțat înainte de Crăciun: 'A spart totul în casă'
25/12/2019 10:25

Bianca Rus si Antonio Luigi Gottschling au divortat oficial, inainte de Crăciun. Artista a mărturisit că a trăit un calvar alături de sotul ei, motiv pentru care a decis să divorteze. Bianca Rus a sustin ...

Fetișuri de vedete. Obiceiuri și fantezii sexuale mai puțin întâlnite
23/12/2019 08:51

  Aflate mereu in centrul atentiei, starurile de talie mondială au fost puse de-a lungul timpului in situatia usor ingrată de a-si recunoaste micile plăceri de ordin sexual.    ...

Cele mai spectaculoase accidente vestimentare din 2019. Ce vedete și-au expus trupul fără să vrea
14/12/2019 19:47

 Hainele ne joacă feste tuturor, dar vedetele oferă adesea subiecte de barfă care tin internautii in priză săptămani intregi. Iată mai jos cateva exemple! Phoebe Price Numele ei nu vă spune pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei