Fosta jurată Cheryl Cole i-a dat în judecată pe producătorii „X Factor”
Dimensiune font:
Cântăreaţa britanică Cheryl Cole i-a dat în judecată pe producătorii ediţiei americane a emisiunii "X Factor". Vedeta solicită plata unor daune financiare în valoare de 2,4 milioane de dolari.
Simon Cowell, creatorul emisiunii şi membru în juriul acesteia, a adus-o pe Cheryl Cole, membră a grupului Girls Aloud, în juriul ediţiei americane a show-ului "X Factor", după succesul pe care artista l-a avut în juriul ediţiei britanice a aceleiaşi emisiuni, în 2011. Cheryl Cole nu a reuşit însă să îi impresioneze pe producătorii emisiunii americane şi a fost concediată, fiind apoi înlocuită de cântăreaţa Nicole Scherzinger.
Cheryl Cole a fost concediată după ce a petrecut doar trei săptămâni în calitate de membru al juriul şi a participat la audiţiile din Los Angeles şi din Chicago. Ea a primit un cec în valoare de 1,8 milioan de dolari pentru prezenţa în acest show, însă afirmă că firma Blue Orbit Productions, care produce show-ul american, îi datorează alte câteva milioane de dolari, scrie contactmusic.com.
Astfel, Cheryl Cole ar mai avea de primit, potrivit vedetei care invocă acum clauzele contractului, suma de 2 milioane de dolari, reprezentând onorariul ei pentru un al doilea sezon al emisiunii "X Factor" din Statele Unite, dar şi alte sume care i-au fost promise pentru diverse cheltuieli.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau