0000 XXX

Dimensiune font:

FOTO / Carmen Brumă, așa cum n-ai m-ai văzut-o până acum. Vedeta a renunțat la sutien și s-a lăsat fotografiată pe marginea piscinei

| 26-03-2020 14:22

Pe lângă faptul că este una dintre cele mai frumoase vedete din showbizul autohton, Carmen Brumă este se numără și printre cele mai sexy femei cu care țara noastră se poate mândri. Nu ne credeți? Ei bine, cu siguranța una dintre cele mai recente fotografii ale sale vă va convinge!

 

Carmen Brumă se menține într-o formă de zile mari. Face ce face și silueta sa rămâne la fel de suplă, de tonifiată, stârnind astfel multă invidie în rândul doamnelor, dar deopotrivă și admirație din partea bărbaților. De curând, aceștia au avut posibilitatea să-i admire în voie frumusețile cu care a fost înzestrată de la mama natură, chiar în public!


De-a lungul anilor, Carmen Brumă a demonstrat că este o femeie puternică și asumată. De asemenea, vedeta le-a arătat fanilor că poate renunța oricând la inhibiții, simțindu-se foarte bine în pielea sa. Și are și de ce! Recent, soția lui Mircea Badea i-a încântat pe internauți cu o imagine de senzație: întinsă pe marginea piscinei, pe burtă, cu o pălărie potrivită pe cap, aceștia au putut să-și clătească ochii cu formele sale apetisante.

Carmen Brumă a profitat de ocazie și cu acest prilej le-a oferit fanilor ce o urmăresc pe rețelele sociale un sfat. Mai exact, vedeta le-a sugerat acestora câteva cărți pe care să le citească în această perioadă. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

O femeie, care susține că a fost violată, a fost numită “necuviincioasă” de un judecător din India
04/07/2020 11:58

O femeie din India, care sustine că a fost victima unui viol, a fost numită "necuviincioasă" de către judecător, după ce aceasta a povestit cum s-a petrecut agresiunea, scrie BBC. Judecătoru ...

Angelina Jolie a vorbit prima oară despre traumele provocate de divorțul de Brad Pitt: „Ani de zile am suferit
11/06/2020 20:52

Angelina Jolie a fost extrem de afectată in urma divortului de Brad Pitt, timp de multi ani. Actrita a vorbit de curand deschis despre despărtirea de Brad Pitt.   „Ani de zile am suferit. Au fost ...

A renunțat la sport ca să facă filme pentru adulți și a dat imediat lovitura. Câți bani a câștigat într-o zi: ”E o nebunie!”
11/06/2020 10:44

Renee Gracie (25 de ani) a devenit subiect de discutie in ultimele zile, după ce australianca s-a retras din sport si a intrat in industria filmelor pentru adulti, unde castigă circa 15.000 de euro săptăman ...

Proxeneții duc infracțiunile la un alt nivel. Cum au fost învățate mai multe fete din Constanța să își caute clienții
10/06/2020 21:38

Nouă persoane din Mangalia, judetul Constanta, sunt cercetate pentru trafic de minori si proxenetism. Sunt acuzati că racolau fete din judet, pe care le duceau, prin rotatie, in diverse locatii din tară pent ...

09/06/2020 23:17

Într-un interviu recent, excentricul baschetbalist a dezvăluit amănunte picante despre legăturile sale amoroase. Una dintre cele mai mediatizate a fost cea cu vedeta pop Madonna. Rodman a povestit că ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!